În cadrul proiectului „Valori culturale româneşti”, în perioada 3-10 aprilie 2014, Camerata Regală şi Ambasada României în Confederaţia Elveţiană, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează, în Elveţia, un turneu susţinut de orchestra „Camerata Regală”, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, şi de solistul Ştefan Horvath, concertmaestru al orchestrei Sinfonieorchester Basel. Concertele vor avea loc pe 5 aprilie 2014, la Basel Stadt-Casino, şi pe 9 aprilie 2014, la Tonhalle Zurich.
Evenimentul îşi propune să promoveze valorile culturale româneşti într-un context multicultural. Această manifestare artistică se poate contopi într-o perfectă armonie în contextul realizării ideii de reunire a artiştilor români care au ajuns să facă performanţă la cel mai înalt nivel peste hotare cu artiştii români de acasă.
Ştefan Horvath a început studiul viorii la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca şi a urmat cursurile unor prestigioase instituţii precum Conservatorul Naţional Superior din Lyon, Universitatea de Muzică Bucureşti (prof. Ştefan Gheorghiu), Academia de Muzică din Basel (prof. Adelina Oprean), urmând totodată şi cursuri cu prof. Gyula Stuller la Conservatorul din Freiburg. A fost premiat la mai multe concursuri internaţionale precum: „George Enescu”, „Jeunesses Musicales”, „Eugen Barbu”, Premiul „Sandor Végh”, precum la concursuri naţionale din Timişoara, Ploieşti, Baia Mare. Între anii 1996-2000, a fost concertmaestru al orchestrei Philharmonie der Nationen, iar din 2005 este concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Basel, dirijorul principal al ansamblului fiind Dennis Russel Davies.
„Camerata Regală” se afirmă printr-o abordare inedită de interpretare şi energie în contextul vieţii culturale româneşti, ea apărând deseori pe scenă cu sau fără dirijor şi cu partidele de instrumente poziţionate diferit. Este o prezenţa din ce în ce mai des întâlnită pe scenele româneşti. „Camerata Regală” se regăseşte în numeroase proiecte, concerte susţinute la Ateneul Român sau la Sala Radiodifuziunii Române, participării în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, proiecte de amploare mare cum ar fi „Royal Sound” sau „Mari Solişti Mari Dirijori”, turnee susţinute în Albania, Republica Moldova şi colaborări cu artişti renumiţi ca Jin Wang, Alexandru Tomescu, Cezar Ouatu, Eduard Kunz, Rony Rogoff, Enrique Garcia Asencio, Marianne Cornnetti, Roberto Plano, Nelly Miricioiu, Horia Andreescu, Rebekka Hartmann, Cristian Mandeal, Liviu Prunaru şi alţii.
Aceste evenimente se adresează în egală măsură publicului elveţian, comunităţii de români din Elveţia şi diplomaţilor aflaţi în misiune.