- 3 October 2024
- Tags ICR Institutul Cultural GIFT Tbilisi Teatrul National Marin Sorescu Craiova
Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale sprijină participarea, la invitația Festivalului Internațional Georgian de Arte de la Tbilisi (GIFT), a spectacolului „Oedip Rege” de Sofocle a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Producția teatrală este semnată de regizorul Declan Donnellan și scenograful Nick Ormerod, nume de prim rang ale teatrului universal, fondatori ai companiei internaționale de teatru „Cheek by Jowl”. Spectacolul este apreciat atât de public, cât și de critica de specialitate ca fiind una dintre cele mai de succes și inovative producții teatrale din repertoriul actual al TNMSC, cartea de vizită a acestuia fiind completată în 2024 și la nivel internațional cu 8 reprezentații cu casa închisă în cadrul turneului trupei la Madrid.
Ediția din acest an a GIFT are loc în perioada 1 – 15 noiembrie, iar cele două reprezentații „Oedip Rege” ale TNMSC vor avea loc în 3 și 4 noiembrie 2024 la Silk Factory Studio (str. Merab Kostava 59, Tbilisi).
Invitația adresată Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova reprezintă o prestigioasă oportunitate de a promova arta și creativitatea teatrală românească în Georgia, țară cu o îndelungată tradiție teatrală. Cu această ocazie organizatorii se obligă să deschidă, la această ediție, secțiunea FOCUS ROMANIA 2024. Prin includerea spectacolului „Oedip Rege” într-un program festivalier, artiștii români vor beneficia de noi posibilități de interconectare profesională. Totodată, vor avea șansa de a-și aduce o contribuție semnificativă la consolidarea unei poziții relevante a teatrului românesc pe scena artei teatrale internaționale.
„Tragediile nu sunt despre eroi, ci despre noi, oamenii obișnuiți. Pentru început, ele pot părea ca o pictură exotică, dar care la o examinare mai atentă, devine o oglindă. Procesul ne poate aminti că, dacă vreodată arătăm cu degetul spre oricine altcineva, vom descoperi că mai avem alte trei degete, îndreptate spre noi, chiar dacă ascunse în palma noastră. Oedip face exact asta când declară că îl va găsi, pedepsi și umili pe ucigaș. Dar criminalul este el însuși.” (Declan Donnellan / extras din caietul program al spectacolului Oedip rege)
Oedip rege face parte din tragediile ciclului teban, Oidiopoidia, este o tragedie scrisă de Sofocle (cca. 496 – 406 î. Hr.), datată în jurul anilor 430-428 î.Hr. Sofocle asimilează mitul Labdacizilor și preia povestea din momentul în care acesta este deja regele Tebei iar cetatea este surprinsă într-un moment limită – epidemia de ciumă din anul 430 î.Hr., al doilea an al războiului peloponeziac. Supușii lui Oedip vin la palat, implorându-l să salveze orașul de molimă. Creon, cumnatul lui Oedip, aduce un verdict de la oracolul din Delphi: ciuma nu se va termina până când nu va fi izgonit din cetate ucigașul lui Laios, fostul rege al Tebei, ucis cu mulți ani înainte. Oedip este din nou în situația de a salva Teba – așa cum o făcuse când a învins Sfinxul – și ultimatumul de la Delphi – rezolvă crima, sau ciuma continuă – face din Oedip propriul său detectiv și judecător. Oedip pornește o anchetă pentru aflarea adevărului despre originea sa: Oedip e fiul lui Laios, pe care l-a ucis fără să știe cine este și apoi s-a căsătorit cu mama lui, Iocasta, care i-a dăruit patru copii. După ce află adevărul, Iocasta se sinucide iar Oedip își scoate ochii.
Despre sacrificiul lui Oedip
„În ce mod un om care trăiește azi poate să fie atras de miturile antice, de toată forța tragediei eline? Tragicul nu a dispărut nici o clipă din esența umanității, pentru că umanitatea îl conține. Și azi, și în acest timp, încă sunt eliberate în lume toate darurile negre din cutia Pandorei, iar erou tragic poate fi socotit orice om care se luptă cu himerele vieții.
Eroul tragic se află la răscruce, într-un entre-deux care îi este a priori istovitor. Fiinţând la răspântiile dintre luciditate şi iraţional, dintre sentiment şi conştiinţă, personajul tragic traversează puncte nevralgice ale existenţei sale. Călătoria lui porneşte dintr-un punct în care totul îi este prielnic, sfârşind într-un punct unde totul îi devine potrivnic şi mereu fatal. O astfel de călătorie face și Oedip, iar drumul său către adevăr este şi drumul către desfiinţarea sa ca individ. Pentru Oedip sacrificarea vederii are conotaţii expiatoare. (…) Oedip rămâne tulburătoarea imagine a celui orbit, fiu şi ucigaş al tatălui său Laios, rod şi altoi al Iocastei, (*Radu Stanca, Oedip salvat, 1968), eroul salvator al cetăţii, scăldat în strălucire şi glorie, care este smuls din această stare de grație, descoperind esenţa existenţei lui vinovate. Pentru ca prăbuşirea lui din înalt să fie cu atât mai sfâşietoare, destinul îi oferă totul: satisfacția victoriei asupra Sfinxului, încoronarea, căsătoria cu Iocasta, naşterea celor patru copii. Drapat într-un strălucitor văl, destinul sinistru al lui Oedip îi mistuie întregul neam. Căutând a-şi lumina existenţa prin aflarea originii sale, Oedip se cufundă în beznă pentru totdeauna.” (Haricleea Nicolau / extras din caietul program al spectacolului Oedip rege)
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Claudiu Mihail, Ramona Drăgulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Eugen Titu, Corina Druc, Ioana Vicol, Romana Vicol. Echipa de creație este completată de Laurențiu Tudor (asistent de regie), Adelina Galiceanu, Petri Ștefănescu (asistență scenografie), Cári Tibor (compozitor) și Haricleea Nicolau (consultant dramaturgie).
Declan Donnellan s-a născut în Anglia în anul 1953, din părinți irlandezi. El a crescut în Londra. În anul 1981, Declan și partenerul său Nick Ormerod au înființat compania Cheek by Jowl. Prima producție a companiei a fost The Country Wife și a avut premiera în anul 1981 la festivalul de la Edinburgh. De atunci, compania a călătorit în toată lumea cu diferite spectacole în engleză, franceză și rusă.
În anul 1989, acesta a devenit regizor asociat al Royal National Theatre din Londra. Printre producțiile sale la acest teatru se numără: Fuenteovejuna de Lope De Vega, Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Streetde Stephen Sondheim, The Mandate de Nikolai Erdman și ambele părți ale Angels in America de Tony Kushner.
Donnellan a regizat pentru Festivalul de la Avignon (Cidul), Maly Drama Theatre din St. Petersburg (The Winter’s Tale), Noel Coward Theatre (Shakespeare in Love), Piccolo Teatro Milano (The Revenger’s Tragedy) și de asemenea, Falstaff, pentru Festivalul de la Salzburg, împreună cu Claudio Abbado. El a creat și a regizat spectacolele balet Romeo și Julieta și Hamlet pentru Teatrul Balșoi din Moscova.
Donnellan a scris piesa de teatru Lady Betty și a tradus lucrări scrise de De Musset, Erdman, Sofocle și Lermontov. El a primit numeroase premii în Londra, Moscova, Paris și New York, incluzând patru premii Olivier, Ordinul Charlemagne al Andrei, Premiul Internațional Stanislavski din Moscova și Leul de Aur din Veneția. Primul său film, Bel Ami, co-regizat împreună cu Nick Ormerod și având o distribuție alcătuită din Uma Thurman, Kristin Scott Thomas, Christina Ricci și Robert Pattinson, a avut premiera în anul 2012.
Cartea sa, Actorul și ținta, a fost publicată în rusă în anul 1999, iar de atunci a fost tradusă în peste 15 limbi inclusiv: franceză, spaniolă, italiană, germană, română și mandarină. Ediția a treia franceză și cea de-a patra engleză au fost publicate în anul 2018.
Nick Ormerod a studiat Design Teatral la Wimbledon School of Art. El a înființat Cheek by Jowl împreună cu Declan Donnellan în anul 1981. De atunci, compania a creat spectacole în peste 400 de orașe. De asemenea, Cheek by Jowl a primit numeroase premii în întreaga lume. Printre proiectele create de acesta se numără: Fuenteovejuna, Peer Gynt, Sweeney Todd, The Mandate și ambele părți Angels in America pentru Teatrul Național din Londra; The School for Scandal, King Lear și Great Expectations (pe care l-a și co-adaptat) pentru Royal Shakespeare Company; The Rise and Fall of the City of Mahagonny pentru English National Opera; Martin Guerre, Hayfever, Antigone (West End, London); Romeo și Julieta și Hamlet pentru Teatrul Balșoi; Falstaffpentru Festivalul de la Salzburg. În anul 2012, Ormerod a co-regizat filmul Bel Ami împreună cu Declan Donnellan.
Festivalul GIFT este considerat drept unul dintre cele mai importante evenimente culturale internaționale de la Tbilisi (Georgia). Evenimentul are loc anual, începând cu 1997, fiind fondat de Consiliul internațional de administrație al festivalurilor de artă din Edinburgh, Adelaide, Melbourne și Perth și susținut de Peter Brook, Sasha Waltz, Vanessa Redrgave, Michael Kahn, Andron Konchalowski și alți exponenți de referință ai artei teatrale internaționale. GIFT este membru al Asociației Festivalurilor Europene din 2011.