Pentru a marca Președinția românească a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), Institutul Cultural Român de la Madrid și Ambasada României în Regatul Spaniei, cu sprijinul Centro Sefarad-Israel, organizează o serie de evenimente, care se vor desfășura până în 5 ianuarie 2017..
Miercuri, 16 noiembrie, 19.00
- Vernisajul expoziției Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini, curator Felicia Waldman
Expoziția poate fi vizitată până pe 5 ianuarie 2017. Orar: luni-joi, 10.30-14.30 și 15.30-20.00, vineri 10.30-14.30
- Conferința Itinerariu Sefard: Din Imperiul Otoman în Țările Române susținută de Felicia Waldman
Joi, 24 noiembrie, 18.30
- Proiecția documentarului Aliyah Dada (România, 2015, 116 min) și discuție cu publicul având-o invitată pe regizoarea Oana Giurgiu.
Expoziția Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini își propune să recupereze și să redea publicului povestea în mare măsură uitată a Bucureștiului sefard, al cărui patrimoniu fizic este, din păcate, pe cale de dispariție (prin demolări sau schimbarea aparenței și destinației), la fel ca și comunitatea care l-a creat (din care nu mai există astăzi nici 50 de persoane, incluzând familiile mixte). Prin fotografii mai vechi și mai noi precum și prin materiale de arhivă, preluate din cărțile Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc și Personaje și povești din Bucureștiul sefard publicate de Felicia Waldman & Anca Ciuciu Tudorancea (Noi Media Print, București, 2011/2016), panourile expuse documentează cei peste 500 de ani de istorie a evreilor spanioli care inițial au traversat iar mai apoi s-au și stabilit în București, aducând cu ei negoțuri inedite, dar și instituții comunitare, asezăminte educaționale și organizații culturale, de care de multe ori au beneficiat și evreii Ashkenazi, veniți în urma lor dar deveniți curând mult mai numeroși, însă cu mai puține posibilități financiare, și chiar românii (prin donațiile făcute de bancherii sefarzi Academiei Romane și Universității din București pentru burse și premii de care au beneficiat multe personalități majoritare).
Dr. Felicia Waldman este conferențiar universitar la Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea din București, coordonator al Centrului și al programului de master în Cultură și Civilizație Ebraică, editor al revistei academice Studia Hebraica. Este, de asemenea, membru fondator al Centrului de Studii Israeliene "Goldstein Goren" de la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și membru în câteva asociații academice internaționale (ASN, AIS, SJAS, EAJS, SBL, EABS). Este profesor afiliat la Universitatea din Haifa, visiting professor la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valery din Montpellier și Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, și profesor invitat la Institutul Diplomatic Român din București. Domeniile ei de expertiză includ misticismul evreiesc, educația despre Holocaust și patrimonial evreiesc din România. A publicat 4 cărți și peste 30 de articole și a co-editat 3 volume pe aceste teme. Pe parcursul ultimilor 18 ani a coordonat 12 proiecte internaționale de cercetare a istoriei evreilor români și patrimoniul evreiesc din România și a fost invitată să prezinte materiale la peste 70 de conferințe internaționale. Este Adjunct al Șefului Delegației României la International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) și câștigător al Premiului "Al. Safran" 2014 pentru cartea Romania, Israel, France: Jewish Trails, Volume in Honor of Professor Carol Iancu, Editura Universității din București, 2014 (22 contribuții în română și engleză) și Roumanie, Israel, France: parcours juifs. Hommage au professeur Carol Iancu, Honore Champion, Paris, 2014 (34 contribuții în franceză) (ambele co-editate cu Danielle Delmaire și Lucian Zeev Herșcovici). Este vicepreședinte al delegației României la Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance - IHRA), a cărei președinție rotativă este deținută de România în perioada 8 martie 2016 - 8 martie 2017.
Evenimentul este organizat de către Institutul Cultural Român de la Madrid și Ambasada României în Regatul Spaniei, cu sprijinul Centro Sefarad-Israel.