Institutul Cultural Român (ICR), coorganizator a ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), a acordat, sâmbătă, o stea actorului şi regizorului italian Pippo Delbono. Distincţia a fost înmânată de vicepreşedintele ICR, domnul Krizbai Béla Dan, la Gala Celebrităţilor organizată la Sala Thalia din Sibiu.
Laudatio a fost rostit de criticul de artă, George Banu, şi de vicepreședintele ICR, Krizbai Béla Dan, care s-au aflat, pe scena Sălii Thalia, alături de artist şi de moderatorul Cătălin Ştefănescu. Personalitate creatoare complexă, actor de teatru și de film, regizor și autor, Pippo Delbono este cunoscut în special pentru activitatea sa desfășurată pe scena de teatru, alături de compania care-i poartă numele, ce s-a impus în întreaga lume încă din 1987, anul înființării sale. Spectacolele semnate de el s-au jucat în peste 50 de țări, iar dintre cele mai cunoscute producții se numără „Dopo la Battaglia” („După bătălie”), „Orchidee” (Orhidee), „Vangelo” („Evanghelie”) și „La Gioia” („Bucuria”).
"Am lansat, în festival, cartea Dăruirea de sine. Teatrul înseamnă
pentru Pippo Delbono dăruire pentru spectatori şi pentru cei cu care lucrează.
Delbono e foarte iubit de toţi studenţii
mei. În spectacolul Joy/ Bucuria, doliul după un personaj care l-a
însoţit pe scenă este depăşit de curaj, de încredere şi dragoste de
viaţă. Artistul ne dă lecţii de luciditate, dar în acelaşi timp întreţine o
speranţă", a spus George Banu.
Pippo Delbono a afirmat că se simte foarte onorat să primească o stea, într-un oraş pe care îl iubeşte, şi
să fie prezent la Gala Celebrităţilor. "Sibiul e pentru mine ca o familie. Am
prezentat numeroase spectacole, de-a lungul anilor, în festival. Am lăsat o parte din mine şi din biografia mea aici. Nu poţi să faci teatru fără bucurie.
Cultura inseamnă să deschizi ochii lumii asupra un probleme, cultura şi teatrul au un rol
de responsabilizare a societăţii civile. E ceea ce fac în teatrul meu", a mărturisit artistul.
Vicepreşedinzele ICR, Krizbai Béla Dan, a vorbit în calitatea ICR de partener strategic al Festivalului Internaţional de Teatru de Sibiu. "Avem certitudinea că acest festival a acţionat de 26 de ani ca un magnet şi a adus, în jurul nostru, o miriadă de stele. Una dintre acestea este premiată de ICR la ediţia de anul acesta a FITS. Pippo Delbono face teatru cu tot ce îl doare la vedere, cu tot ce-l revoltă la suprafaţă. Cu toate angoasele, neputinţele, căderile în suferinţă şi salturille în iubire, nesiguranţele şi căutările bâjbâite printre gânduri frânte şi dezordonate, exprimate fără plasă de siguranţă, fără pedală şi fără compromisuri. Delbono ne dezmorţeşte simţurile şi ne pulverizează compromisurile. Vă mulţumim, maestre, că ne pulverizaţi compromisurile", a subliniat vicepreşedintele ICR, Krizbai Béla Dan.
****
Arta de a dărui, tema celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS, 14-23 iunie 2019) este o combinație perfectă între experiențele trecutului și viziunea viitorului, iar sâmbătă seară, a fost arătată recunoștința față de personalități importante din lumea artelor spectacolului.
Ceremonia de pe Aleea Celebrităţilor, prezentată de Constantin Chiriac și Irina Margareta Nistor, a fost condusă de George Banu și a dezvăluit șase noi stele: Sidi Larbi Cherkaoui – coregraf, dansator, Pippo Delbono – actor, regizor, Stan Lai – dramaturg, regizor, Maia Morgenstern – actriță de film și teatru, Emmanuel Demarcy-Mota – actor, regizor, Michael Thalheimer – regizor.
Inspirată de celebra Walk of Fame de la Hollywood, Aleea Celebrităţilor din Sibiu este gândită ca un eveniment cultural prin care sunt sărbătoriți unii din cei mai mari creatori din lumea artelor spectacolului, iar anul acesta, au fost omagiaţi, alături de Pippo Delbono - regizor, actor, Sidi Larbi Cherkaoui – coregraf, dansator, Stan Lai – dramaturg, regizor, Maia Morgenstern – actriță de film și teatru, Emmanuel Demarcy-Mota – actor, regizor, Michael Thalheimer – regizor.
În cadrul Galei Celebrităților, care a avut loc la Filarmonica de Stat, s-au acordat și premii speciale pentru activitatea profesională în domeniul artelor spectacolului: premiul „Virgil Flonda” a fost dăruit lui Florin Piersic Jr. și premiul „Iulian Vișa” a mers la Andrei și Andreea Grosu. Alte două premii speciale au fost oferite profesorului Noel Witts și E.S. domnului Ambasador Emil Hurezeanu, iar BRD Groupe Société Générale a primit premiul pentru o colaborare și un parteneriat de excepție.
Fotografii: FITS 2019/ Sebastian Marcovici