- 29 November 2018
- Etichete România Martirii Marii Uniri. Asociația Identitate Culturală Contemporană Destinele unei generații de excepție.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a
României, Institutul Cultural Român Bruxelles prezintă,
în colaborare cu Reprezentanța Permanentă a
României pe lângă Uniunea Europeană și cu Ambasada României în Regatul Belgiei,
expoziția foto-documentară Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații de excepție. Evenimentul va avea loc joi, 29 noiembrie 2018, ora 18:30, la Muzeul Autoworld din Parcul Cinquantenaire din Bruxelles.
„Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații de excepție” ilustrează, în 21 de panouri fotografice, parcursul istoric, biografiile şi gândirea politică a personalităţilor emblematice care au avut un rol fundamental la construcţia Marii Uniri.
Iuliu
Maniu, Pantelimon Halippa, Ion Mihalache, Daniel Ciugureanu, Iuliu Hossu, Arthur
Vătoianu, Ion Nistor, Onisifor Ghibu,
Ioan Pelivan, Henri Cihoski, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Ion Flueraș, Ilie
Lazăr, Iosif Jumanca, Aurel Vlad, Mihai Popovici, Alexandru Lapedatu se numără
printre cei cărora le datorăm înfăptuirea României moderne. Biografiile sunt cu atât mai impresionante, cu cât
destinul lor este mai dramatic.
Scopul
proiectului expozițional, realizat de Asociația
Identitate Culturală Contemporană, cu sprijinul Ministerului Culturii și
Identității Naționale, prin programul de finanțare dedicat Centenarului
României (2017-2018) și Primului Război Mondial, este de a aduce în conștiința publicului secolului
XXI, într-o formă științifică, accesibilă și concisă, prin mijloace moderne,
personalitățile cu rol primordial în lupta pentru o Românie mare, puternică,
indivizibilă.
„Asociația Identitate Culturală Contemporană consideră importantă sărbătorirea, la nivel național și internațional, a Centenarului românesc. Centenarul Marii Uniri trebuie să reprezinte un moment special al reunirii românilor în jurul valorilor naționale, precum și al afirmării României la nivel european. În acest context, credem că expoziția Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații de excepție, organizată împreună cu Institutul Cultural Român Bruxelles, poate să contribuie la cunoașterea, în rândul cetățenilor europeni, a biografiilor liderilor politici și intelectuali români cu vocație universală care au făcut posibilă realizarea României Mari la 1918”, declară Florin Pîrlea, președintele Asociației Identitate Culturală Contemporană.
Asociația Identitate Culturală Contemporană este o organizaţie non-guvernamentală care dezvoltă proiecte menite să contribuie la promovarea culturii românești şi la diseminarea aspectelor importante din cultura și civilizația română. AICC reunește experţi, artiști, oameni de cultură, universitari, academicieni, studenți din domeniile de profil și organizează evenimente precum expoziții, conferințe și simpozioane științifice. Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) a fost înființată cu scopul de a promova identitatea culturală românească în context european, bazându-se întotdeauna pe informații istorice validate științific; asociația organizează evenimente cu caracter identitar.
Expoziția este concepută în format itinerant: în anul 2018, după vernisajul de la București – Biblioteca Națională a României (25 octombrie), a fost prezentată în Pasajul Universității (11 noiembrie), la Pitești – Biblioteca județeană (13 noiembrie), la Constanța (17 noiembrie) și la Chișinău (19 noiembrie). La Bruxelles, expoziția va fi prezentată, în premieră, în limba engleză.
Expoziția „Martirii Marii Uniri. Destinele unei
generații de excepție” de la Bruxelles încununează seria de manifestări culturale și de diplomație
publică dedicată de Institutul Cultural
Român Bruxelles CENTENARULUI Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Evenimentul face parte din seria de proiecte
care marchează Ziua Națională a
României în acest an, și pe care ICR Bruxelles le organizează la Luxemburg
(28 noiembrie) și la Haga (30 noiembrie), în colaborare cu misiunile
diplomatice românești din spațiul Benelux.
Acces: exclusiv pe bază de invitație Data: joi, 29 noiembrie 2018, ora 18 :30 Loc: Autoworld, Parc du Cinquantenaire 11, Bruxelles 1000