Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chișinău în colaborare cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici" din Chișinău organizează, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, o expoziție specială de pictură, a artistului plastic Florentin Leancă. Manifestarea se înscrie în planul de activități complexe pregătit de ICR Chișinău pentru a marca Ziua Culturii Naționale, plan ce încearcă să acopere toate palierele vieții culturale din Republica Moldova (muzică clasică, expoziții cu temă literară, lansări de carte, expoziții de pictură).
Florentin Leancă s-a născut la 29 august 1966 în oraşul Florești. În 1986 a absolvit
Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală", iar în 1999 - Academia de
Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În 2001 a devenit membru al Uniunii Artiştilor
Plastici din Moldova. În anii 2001-2009 a fost vicepreşedinte al UAP. Florentin
Leancă a fost distins cu premii la expoziţii de pictură din R. Moldova şi
România.
Evenimentul va avea loc la Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici" din Chișinău pe data de 16 ianuarie 2017, ora 16.00.