Institutul Cultural Român din Londra găzduiește,
în această lună, expoziția de design vestimentar “Romanian Fashion
Exposed”, ce prezintă creaţiile designerului român Gabriela Popa - unul
dintre artiștii români de succes stabiliți în capitala britanică, fondatoarea
brandului de lux Gabriela Rose -, alături de colecția Naturalis,
propusă pentru sezonul de toamnă-iarnă 2019-2020 de către Thais Coman
și Oana Stroe, cele două creatoare din spatele brandului THAÏS &
STRÖE.
Vernisată joi, 21 februarie 2019, în prezența designerului
Gabriela Popa, expoziția este deschisă în Galeria Brâncuși de la
somptuosul sediu al ICR Londra în perioada 15 februarie – 8 martie,
concomitent cu Săptămâna Modei de la Londra / London Fashion Week,
celebrul festival anual ce atrage privirile întregii comunități
internaționale de modă asupra capitalei britanice.
După pictorul Mircea Teleagă în luna ianuarie, Gabriela Popa este cel
de-al doilea ‘artist in focus’ din cadrul seriei „12 Luni, 12
Creatori”, lansate de ICR Londra odată cu preluarea, de către România,
a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Prin intermediul acestei
serii, creația a doisprezece artiști români remarcabili stabiliți în
Marea Britanie, aparținând unor domenii și generații distincte, este
adusă în atenția publicului britanic în fiecare lună a anului 2019.
Gabriela Rose, brand deja consacrat pe piața britanică, este recunoscut
pentru utilizarea unică a elementelor de căptușire a gulerelor, a
manșetelor precum și pentru finețea cusăturilor. Folosirea unei game
colorate de țesături britanice și scoțiene combinate inteligent cu
căptușeli jacquard imprimate pe interior, precum și inventarea celor
opt moduri ingenioase de a purta șalul sunt elemente ce o diferențiază
pe Gabriela Rose de ceilalți designeri de pe piața britanică.
„Colecția mea este în esență englezească, cu un design unic și multă
atenție la detaliu. Fiecare element al colecției, de la țesătură la
nasturi sau captușeală, este selectat personal de mine. Fiecare ținută
este croită individual și realizată manual în Londra, de către
croitorese cu înaltă calificare”, a declarat Gabriela Rose.
Thais Coman și Oana Stroe sunt pasionate de designul nordic, pasiune ce
se reflectă în estetica brandului lor, THAÏS & STRÖE - minimalistă
și curată, cu accente futuriste, printuri abstracte, culori neutre și
combinații paradoxale de transparent cu opac, fluid cu rigid, mat cu
lucios. Ținutele lor sunt realizate din fibre naturale, foarte atent
selecționate.
Colecția THAÏS & STRÖE prezentată la sediul ICR Londra, intitulată
sugestiv Naturalis
și realizată în alb, negru și inserții de gri, este compusă din ținute
versatile ce doresc să scoată în evidență personalitatea feminină. Prin
selecția paletei cromatice, cele două designere sugerează perfecțiunea,
onestitatea, curățenia, neutralitatea și exactitatea (alb), cerul
acoperit de nori, cenușa și plumbul (gri), eleganța și misterul
(negru).
Mai multe despre brandurile Gabriela Rose și THAÏS & STRÖE la https://gabriela-rose.co.uk și www.thais-stroe.com
Mai multe detalii despre întreg programul ICR Londra la www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/
|