Conferinţa internaţională „Coexistenţă în Europa: religie, cultură, societate” la Varşovia

• Conferinţa este organizată în cadrul „Anului European al Dialogului Intercultural" şi se află sub partronajul d-nei Hanna Gronkiewicz-Waltz, primarul general al Varşoviei
• Conferinţa, la care sunt aşteptate personalităţi religioase, politice, mediatice şi ştiinţifice din Polonia, România, Austria, Slovenia, Croaţia şi Bosnia, pune în discuţie ideea coexistenţei din perspectivă religioasă, culturală, socială şi geografică


Anul 2008 a fost declarat, prin decizia Comisiei Europene, „Anul European Dialogului Intercultural". Cu această ocazie, Institutul Cultural Român din Varşovia organizează, la Varşovia, în parteneriat cu Primăria Varşoviei, Forumul Austriac şi Ambasada Sloveniei, Conferinţa internaţională „Coexistenţă în Europa: religie, cultură, societate". Evenimentul este unul dintre cele mai mari proiecte din anul 2008 ale Primăriei Varşovia şi, desigur, ale ICR-Varşovia, unul dintre cei patru iniţiatori.

Conferinţa se desfăşoară, între 5 şi 7 iunie, la Biblioteca Universitară din Varşovia. Deschiderea conferinţei va fi oficiată de d-na Hanna Gronkiewicz-Waltz, primarul general al Varşoviei, Jožef Drofenik, Ambasadorul Sloveniei în Polonia, şi doamna Róża Thun, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în Polonia. De asemenea, Leonard Orban, Comisarul European pentru Multilingvism, va adresa un mesaj de salut participanţilor, care va fi citit de directorul ICR-Varşovia, Dorian Branea.

Conferinţa, la care sunt aşteptate personalităţi religioase, politice, mediatice şi ştiinţifice din Polonia, România, Austria, Slovenia, Croaţia şi Bosnia, îşi propune să discute ideea coexistenţei din perspectivă religioasă, culturală, socială şi geografică. Pentru fiecare dintre aceste dimensiuni ale discuţiei, este organizată câte o secţiune separată: „Coexistenţa religiilor", „Coexistenţa culturilor", „Coexistenţa la frontiere" şi „Coexistenţa în societăţile plurale".

Din România, sunt invitaţi să participe Adriana Babeţi, pentru panelul „Coexistenţa culturilor", Radu Carp, pentru panelul „Coexistenţa religiilor", Smaranda Enache, pentru panelul „Coexistenţa la frontiere", şi Emil Hurezeanu, pentru panelul „Coexistenţa în societăţile plurale".

Printre invitaţii confeinţei se numără: Konstanty Gebert, Selim Chazbijewicz, Jakob A. Finci, Ola Hnatiuk, Lucija Čok, Asar Eppel, Hatif Janabi, Lojze Wieser, Jurko Prochaśko, Krzysztof Czyżewski, Iztok Osojnik, Mustafa Dzhemilev, Sihem Bensedrine, Roman Kwiatkowski şi Madga Opalski.