Pianista Diana Ketler și violistul Răzvan Popovici, cei doi fondatori și directori ai Festivalului Chiemgauer Musikfrühling și, în același timp, fondatorii Festivalului SoNoRo de la București, vor susține vineri, 19 mai 2023, ora 19.30, alături de alți muzicieni, un concert aniversar în reședința Allerheiligen Hofkirchen din München. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescuˮ din Berlin, în colaborare cu Festivalul SoNoRo de la București, la aniversarea a 20 de ani a Festivalului Chiemgauer Musikfrühling.
În cadrul concertului, va fi prezentat, pentru prima oară, CD-ul „Impressions d’enfanceˮ/„Impresii din copilărieˮ al Ansamblului „Raroˮ, ansamblu rezident atât al Festivalului Chiemgauer Musikfrühling, cât și al Festivalului SoNoRo. Acest album, care include exclusiv opere ale lui George Enescu, a fost lansat anul trecut la Bruxelles, adunând cronici laudative la nivel internațional, fermecând între timp lumea muzicală. O recunoaștere deosebită a fost nominalizarea ca „Albumul Săptămâniiˮ/„Album der Wocheˮ al postului de radio BR-Klassik.
Pe lângă spectaculosul prim cvintet cu pian de George Enescu, compus la vârsta de doar 15 ani, vor fi interpretate trio-ul pentru clarinet, violoncel și pian de Gabriel Fauré (profesorul lui George Enescu) și cvartetul cu pian de Camille Saint-Saëns (profesorul lui Gabriel Fauré). Pentru a înnobila aniversarea de 20 de ani a Festivalului, muzicienii invitați vor interpreta în prima audiție absolută cvintetul cu pian „Christal Foamˮ al compozitorului român Dan Dediu, o compoziție dedicată Ansamblului „Raroˮ și ediției jubiliare a Festivalului.
La sfârșitul concertului, muzicienii Erik Schumann & Elina Vähälä (vioară), Răzvan
Popovici (violă), Julian Arp & Justus Grimm
(violoncel), Diana Ketler (pian) și Thorsten Johanna (clarinet) vor semna CD-ul
„Impressions d’enfanceˮ/„Impresii din
copilărieˮ. Vor fi interpretate piese de Camille Saint-Saens, Dan Dediu, Gabriel Fauré si George Enescu.
Biletele pot fi achiziționate aici: www.muenchenticket.de.