Ansamblul Schubert @ ICR Londra

Concertul final al stagiunii 2009/2010 a Societatii Enescu aduce pe scena ICR Londra un exceptional ansamblu de muzicieni de reputatie internationala: Schubert Ensemble. Concertul va avea loc in prezenta dlui Horia-Roman Patapievici, Presedintele Institutului Cultural Roman si Presedinte EUNIC.

Program: F. Schubert - String Trio movement in B flat D.471 G. Enescu - Piano Quartet No.1 in D Op.16 J. Brahms - Piano Quartet No.1 in G minor Op.25

Schubert Ensemble: Simon Blendis - vioara, Douglas Paterson - viola, Jane Salmon - violoncel, William Howard - pian

Schubert Ensemble din Londra este una dintre formatiile cele mai importante de muzica de camera pentru pian si coarde. Fondat in 1983, ansamblul a devenit o prezenta familiara pe scenele lumii, din New York pana la Tokyo. Avand in mod regulat peste 60 de concerte pe an, ansamblul a interpretat in peste 40 de tari, aparand frecvent la marile festivaluri si in marile sali de concerte din Marea Britanie. Ansamblul a inregistrat peste 12 CD-uri, cu lucrari de Schubert, Schumann, Hummel, Faure, Brahms ori Mendelsohn.

Grupul si-a creat relatii solide cu o serie de compozitori renumiti din Marea Britanie si in momentul de fata au o impresionanta lista de 80 de proiecte. In aceasta toamna, vor incepe o serie de trei concerte la Wigmore Hall in cadrul carora vor interpreta lucrari de George Enescu. Proiectul va continua si in anul 2011. Ansamblul a sustinut nenumarate concerte in Romania, la Cluj, Timisoara, Bucuresti (Festivalul International "George Enescu", 2005), toate incluzand lucrari de Enescu.

Societatea Enescu a fost infiintata de catre Institutul Cultural Roman Londra in 2007 si este sub patronajul regal al ASR Principesa Margareta a Romaniei.

Stagiunea de concerte a Societatii Enescu se desfasoara in perioada octombrie-iulie, iar concertele au loc in prima zi de joi a fiecarei luni. Sala de concerte a Institutului este gazda unor muzicieni remarcabili, care interpreteaza lucrari de George Enescu alaturi de un repertoriu universal.

Din septembrie 2009 Institutul Cultural Roman acorda Bursa Societatii Enescu unui student de la Royal Academy of Music.

Cand: Joi, 1 iulie 2010, 7-9 pm;

Unde: Institutul Cultural Roman, Londra

Intrarea este libera, dar numarul locurilor este limitat. E util ca rezervarile sa fie facute din timp.

Pentru rezervarea locurilor, va rugam contactati-ne la T: 0207 752 0134, E: office@icr-london.co.uk

Persoanele care ajung dupa ora inceperii concertului vor putea intra in sala la pauza.