Marţi, 25 noiembrie 2008, de la ora 18.00, o nouă dezbatere din seria Arte Marţiale de la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) îi are ca protagonişti pe artiştii Alexandru Rădvan şi Levente Benedek.
Alexandru Rădvan şi Levente Benedek au fost implicaţi recent, via mass media, într-un scandal care a depăşit cu mult graniţele restrînse ale lumii artei. Expoziţiile recente ale celor doi artişti (Alexandru Rădvan la Bochum, Levente Benedek la Atelier 35 din Bucureşti) au fost considerate manifestări de o violentă obscenitate, susceptibile să afecteze chiar imaginea românilor.
La Artele Marţiale din această lună va fi căutată miza reală atât a întreprinderilor celor doi artişti, cât şi a atacurilor la adresa acestora în mass media. Vor fi discutate relaţiile dintre obscenitate şi spaţiul public, dintre obscenitate şi politică şi acelea dintre obscenitate şi credinţa religioasă. Alexandru Rădvan şi Levente Benedek vor contribui la încercarea de a înţelege reprezentările actuale asupra raporturilor dintre sex şi autoritate, dintre sex, putere, exces şi succes în artă.
Cît este risc şi cît este oportunism în tematizarea obscenităţii în arta actuală? Cum s-a ajuns ca sexul, în artă un teritoriu al evaziunii, să devină invaziv din perspectiva opiniei publice? Ce bariere au fost trecute, ce filtre au fost străpunse? Cine şi de ce a produs această transgresiune? Ce este orgie, alergie, patologie, ce este ocultare şi ce este estetizare, complacere sau strategie de promovare în recursul la obscenitate? Ce valoare euristică are sexul în apropierea de arta actuală şi în apropierea artei actuale de spiritul vremurilor noastre? E sexul instrumental, polemic ori consensual? Cît sens poate să dezvăluie sexul în arta de acum? Sexul în artă este un semn al puterii, al contestării, al subversiunii sau o marcă a supunerii?
Împreună cu Alexandru Rădvan şi Levente Benedek, publicul, marţial sau imparţial, este invitat să ia poziţie faţă de sex şi artă, pe 25 noiembrie la ICR.
Moderator: Erwin Kessler