Ziua Limbii Române

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia celebrează Ziua Limbii Române prin organizarea unui recital muzical, în interpretarea pianistei Sînziana Mircea, urmat de un moment literar susţinut de Bianca Cojocaru, Tudor Iancu, Antonio Iannone şi Federica Lolli, absolvenţii Cursului de Limba română al Institutului, în colaborare cu Iulia Cosma, lectorul de limba română de la Universitatea din Padova. Vor fi recitate poezii de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nina Casian şi Ana Blandiana, în limba română şi în traducere în limba italiană.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 august 2024, la ora 18:00, în Sala de Conferinţe a Institutului, fiind dedicat importantei date din calendarul diplomaţiei publice şi culturale: Ziua Limbii Române. Vasile Alecsandri spunea că limba română este cel mai preţios tezaur pe care copiii îl primesc drept moştenire de la părinţi, comoara imaterială trecând astfel de la o generaţie la alta. Sărbătorită, începând cu anul 2013, în data de 31 august, Ziua Limbii Române constituie un prilej de celebrare şi promovare a limbii materne, precum şi de recunoaştere a importanţei sale ca element fundamental în definirea şi păstrarea identităţii naţionale, atât în ţară, cât şi în rândul comunităţilor româneşti din diaspora.

Programul recitalului:

Chiaro di luna, Sonata Op 27 Nr. 2 de Ludwig van Beethoven;

Waltz Op 64 Nr. 1; Waltz Op 64 Nr. 2 de Fryderyk Chopin;

Clair de lune de Claude Debussy;

Bach meets Handel de Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Sînziana Mircea;

Adagio in D minor de Benedetto Marcello;

Anonimo veneziano de Sînziana Mircea, compoziţie proprie pe teme de Benedetto Marcello;

Home şi Time reflection de Theodor Rogalski;

La vita è bella de Nicola Piovani;

Fortuna, variaţiuni pentru pian de Sînziana Mircea după Carl Orff.