Versiunea muzicală a „Micului Prinţ”, cu Clara Cernat şi Thierry Huillet, în premieră la Kings Place Festival

Compozitorul şi pianistul Thierry Huillet şi apreciata violonistă româncă Clara Cernat vor oferi, în premieră britanică, o versiune muzicală plină de culoare a povestirii Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupery. Concertul va avea loc pe 14 septembrie și face parte din cadrul ediţiei 2013 a Kings Place Festival, serie de concerte şi recitaluri organizate anual de unul dintre cele mai active centre culturale londoneze.
Evenimentul este organizat de centrul cultural Kings Place în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra şi Institutul Francez din Londra.

Compoziţia lui Thierry Huillet reuşeşte să redea înţelepciunea şi candoarea unea dintre cele mai frumoase cărţi scrise vreodată, prin intermediul unei partituri complexe şi pline de sensibilitate care îi permite Clarei Cernat să-şi demonstreze virtuozitatea interpretării. Compozitorul Thierry Huillet a participat anul acesta în cadrul Festivalului Enescu cu câteva dintre creaţiile sale simfonice, bucurându-se de un mare succes.

Clara Cernat a debutat la vârsta de 15 ani ca solistă a Orchestrei Simfonice din Arad şi a avut o evoluţie muzicală rapidă, care a culminat cu obţinerea a cinci premii internaţionale, în Franţa, Germania şi Italia, o activitate concertistică prolifică şi numeroase înregistrări. Reprezentantă a marii şcoli româneşti de vioară, Clara Cernat a fost discipola lui Ştefan Gheorghiu în cadrul Academiei de Muzică din Bucureşti, obţinând numeroase premii la diferite discipline: vioară, muzică de cameră, analiză, armonie, istoria muzicii, folclor etc. După câştigarea, printre altele, a premiului I în cadrul concursurilor internaţionale Città di Andria şi J.S. Bach, premiul al II-lea şi premiul special Mozart în concursul internaţional Kloster Schöntal, Clara Cernat şi-a început cariera solo, interpretând pricipalele concerte de vioară (Ceaikovski, Bruch, Mendelssohn, Saint-Saëns, Mozart etc) alături de Orchestrele Filamonice din România. De asemenea, este o violonistă şi violistă extrem de apreciată în muzica de cameră şi o interpretă recunoscută a pieselor enesciene.
Thierry Huillet a fost acceptat la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris la vârsta de 15 ani şi a obţinut, trei ani mai târziu, o diplomă în pian, muzică de cameră şi acompaniament vocal. A câştigat numeroase premii internaţionale printre care premiul I Robert Casadesus la Cleveland International Piano Competition SUA, premiul Busoni şi o distincţie în cadrul Competiţiei internaţionale de pian de la Tokyo. A susţinut sute de recitaluri şi concerte cu orchestră şi a înregistrat pentru Radio-France, R.A.I., Radio Suisse Romande sau Radiodifuziunea Română. După succesele înregistrate, a fost invitat să interpreteze principalele concerte de pian cu orchestre faimoase şi a susţinut recitaluri în Franţa, S.U.A., Japonia, Italia, Spania, Austria, Malaezia şi România. Lucrările de compoziţie ale lui Thierry Huillet sunt publicate la Editions Alphonse Leduc, Paris.

Detalii suplimentare: Kings Place Festival 2013