- 10 May 2017 - 26 November 2017
- Etichete Bienala de la Veneția Geta Brătescu Apariții
Geta Brătescu – Apariții este proiectul care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneția în 2017. Expoziția se va desfășura în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția și va fi deschisă publicului între 13 mai și 26 noiembrie 2017.
Deschiderea oficială a Bienalei de la Veneția va avea loc în perioada 10 – 12 mai. Vernisajul expoziției din Pavilionul României va avea loc joi, 11 mai, de la ora 17.15,în prezența luiAttila Kim,comisarul României la Bienala de la Veneția, a curatoarei Magda Radu, a CorineiBucea, manager de proiect și a reprezentanților instituțiilor organizatoare,iar în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetarea Umanistică din Veneția, vineri, 12 mai 2017, de la ora 19.00. Expoziția Geta Brătescu - Apariții are loc în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, avându-i autori pe Geta Brătescu, Magda Radu, Corina Bucea, Diana Ursan, Raymond Bobar, Dan Burzo, Frederic Eyl, Steffen Oestreich și Marian Manten.
Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și Asociația „Salonul de proiecte”. Oficialitățile reprezentante ale țării noastre prezente la eveniment suntdoamna Liliana Ţuroiu (preşedintele Institutului Cultural Român), domnul Alexandru Oprean (Secretar de Stat, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale), domnul Attila Kim (comisarul României la Bienala de la Veneţia), domnul Rudolf Dinu (directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia), domnul Călin Stegerean (managerul Muzeului Naţional de Artă al României din Bucureşti); domnul Cristian Luca (directorul adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia), domnul Cristian Alexandru Damian (referent principal relaţii, responsabil Arte vizuale în cadrul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia).
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, prin personalul său de specialitate, va oferi sprijin instituţional, pe durata Bienalei Internaţionale de Artă de la Veneţia, respectiv a celei de Arhitectură, comisarilor, autorilor artişti/ arhitecţi şi operatorilor care participă la Bienală cu proiectul rezultat câştigător în urma jurizării şi desemnat a reprezenta România. IRCCU Veneția administrează clădirea Pavilionului României din spaţiul „Giardini della Biennale”, clădire ce a fost concesionată statului român de către statul italian, beneficiind în aceeași măsură, de suportul MAE. În același timp, va colabora cu comisarul şi echipa acestuia pentru organizarea deschiderii oficiale a participării României la Bienală, atât la Pavilionul naţional de la Giardini della Biennale, cât şi în Noua Galerie a Institutului, situată la sediul acestuia, pe una dintre arterele cele mai importante ale oraşului, într-o zonă cu o excelentă vizibilitate, intens frecventată de vizitatori.
Ediția a 57-a a Bienalei de Artă de la Veneția revalorizează misiunea și însemnătatea artei în lumea conflictuală de astăzi. Intitulată „Viva Arte Viva”, tema lansată de curatorul Christine Macel reflectă capacitatea artei de a deveni un loc de refugiu destinat libertății și expresiei personale. Ilustrând filosofia acestei teme, România contribuie la coeziunea dintre artist și publicul său, întărind sentimentul unității, apropierea față de celălalt prin limbajul universal al artei.
Magda Radu, curatoarea expoziției Apariții, a făcut o scurtă prezentare a conceptului expozițional și a descris parcursul expoziției în cele două spații: „Această ediție a Bienalei pune în prim plan artistul, cu gândurile ei, cu procesul de creație, cu meditația și reflecția asupra actului artistic. Spațiul Noii Galerii a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică este un punct incipient în traseul expoziției, un punct de familiarizare larg cu opera și activitatea artistică a Getei Brătescu. Expoziția din Pavilionul României va reflecta stadiul actual de lucru al Getei Brătescu, prezentând totodată o selecție de lucrări care definesc complexitatea parcursului ei. Expoziția captează aproape toate mediile de lucru ale Getei Brătescu, una dintre calitățile formidabile ale artistei fiind caracterul mobil, deschis, performativ, versatil al practicii ei – de la colaj la film experimental, fotografie, desen, gravură.”
Bienala de la Veneția este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaționale dedicate manifestărilor artistice din domeniile arte vizuale, arhitectură, muzică, teatru, dans, cinematografie. Fiecare ediție organizată oferă un melanj eclectic de proiecte artistice reprezentative fiecărei țări participante.
Participarea României la Bienala de la Veneția ilustrează un dialog cultural cu lumea artei contemporane internaționale inițiat acum mai bine de 100 de ani, când a avut loc prima sa participare la acest eveniment. Prin prezența la Bienala de Artă de la Veneția, România și-a câștigat o poziție respectată pe podiumul internațional al artei contemporane, artiștii români asimilându-se unui nod cultural format din iubitori ai artei, curatori, colecționari și alți operatori culturali. Bienala de la Veneția reprezintă pentru România oportunitatea fructificării unor schimburi artistice și intelectuale, și promovarea producției culturale locale.