Ştefan Popescu (1872–1948), Apus de soare la Chioggia (I), ulei pe pânză, 49,5x65 cm, semnătura şi data în stânga jos: «Şt. Popescu, [19]23», colecţie privată (România).
Ştefan Popescu (1872–1948), Apus de soare la Chioggia (II), ulei pe pânză, 50x64 cm, semnătura şi data în dreapta jos: «Şt. Popescu, [19]24», colecţie privată (România).
Marius Bunescu (1881–1971), Bărci la Chioggia, ulei pe carton, 24,5x31 cm, semnătura şi data în stânga jos: «Bunescu, 1929», colecţie privată (România).
Marius Bunescu, pictor şi grafician, fondator şi director al unor muzee şi galerii bucureştene, a obţinut în perioada interbelică cele mai însemnate realizări pe plan artistic, atingând maturitatea creatoare. Peisagist prolix, Bunescu a călătorit la Veneţia începând cu anii ‘20 ai secolului XX, ajungând, pe urmele lui Gheorghe Petraşcu şi Nicolae Dărăscu, şi la Chioggia, oraş a cărei zonă veche, cu edificii din Renaştere, se aseamănă izbitor cu arhitectura şi configuraţia urbană veneţiană. Chioggia, numit şi «Mica Veneţie», a fost adesea subiectul peisajelor marine ale pictorilor modernişti. Ca şi Marius Bunescu, Ştefan Popescu s-a numărat printre cei 36 artişti români care au reprezentat România la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia în 1924, expunând câteva peisaje dunărene şi o lucrare intitulată «La Balcic». Ştefan Popescu a expus şi la ediţiile ulterioare ale Bienalei Internaţionale de Artă de la Veneţia, în 1938 şi în 1942. Laguna veneţiană la Chioggia este redată în picturile celor doi artişti români cu farmecul ei misterios, specific unei zone maritime aflate departe de urbanismul somptuos al Veneţiei, un univers «ruralizat» în care pescarii şi ambarcaţiunile lor străbăteau întinderile de apă, din zori de zi până la apusul soarelui, unde culorile îngemănate conturează o atmosferă liniştitoare, propice meditaţiei.
