Elena Popea, (1879–1941), Gondole la Veneţia (Bazilica Santa Maria della Salute), ulei pe pânză, 49,5x65 cm, semnătura în dreapta jos: «E. Popea», nedatată [anii ‘20 ai sec. XX], colecţie privată (România).
Cu o biografie tumultuoasă, chiar şi acum cu multe zone necunoscute, învăluite de mister, Elena Popea (1879, Braşov–1941, Bucureşti) a fost una dintre personalităţile cele mai complexe şi originale ale picturii româneşti din prima jumătate a secolului XX. Născută la Braşov, într-o familie de intelectuali români care i-a asigurat o educaţie elevată, în cele mai prestigioase centre artistice ale timpului, Elena Popea a studiat la Academia de Artă Feminină de la München, apoi la Paris cu Lucien Simon (1861–1945) şi André Lhote (1885–1962), nume de referinţă ale universului artistic francez. Fixându-şi, aşadar, repere ferme în peisajul artistic european, deschisă spre influenţe înnoitoare, avidă de cunoaştere şi dovedind o inepuizabilă plăcere a experimentărilor, artista a plecat de la figurativul «cuminte» de academie care i-a caracterizat creaţia timpurie, a trecut prin receptarea cromaticii impresioniste şi a influenţelor post-impresioniste, reuşind să-şi formeze o manieră personală şi să inducă lucrărilor sale o expresivitate rezultată din procesul de epurare a accidentalului. Stilul pe la care l-a abordat în etapa de maturitate creatoare, numit de critica de artă «cubism îmblânzit», o plasează, la un moment dat, în prima linie a avangardismului românesc. Călătoare împătimită, Elena Popea a reţinut în lucrările sale trăsăturile esenţiale ale motivelor alese, parfumul locului, în imagini cel mai adesea dramatic explozive, mai rar în registru liric.
(fişă redactată de Iulia Mesea)
Jean Alexandru Steriadi (1880–1956), Veneţia (Insula San Giorgio Maggiore), ulei pe lemn, 31,5x48 cm, semnătura şi data în dreapta jos: «Jean Al. Steriadi, 1914», colecţie privată (România).
Jean Alexandru Steriadi (Bucureşti, 1880–Bucureşti, 1956), pictor, grafician, profesor universitar, director al unor structuri muzeale, animator al vieţii artistice, organizator de expoziţii şi iniţiative culturale, s-a născut la 29 octombrie 1880 într-un familie înstărită din Bucureşti. Educat la şcoala privată «Schewitz–Thierin», a urmat studiile secundare la Gimnaziul «Dimitrie Cantemir» şi la prestigiosul Liceu Sfântul Sava din Bucureşti. În perioada 1896–1901 a studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea pictorilor şi universitarilor Constantin I. Stăncescu (1837–1909), Eugeniu Voinescu (1842–1909) şi George Demetrescu Mirea (1852–1934). După finalizarea studiilor universitare la Bucureşti, Steriadi a obţinut, în 1901, o bursă atribuită de Casa Regală a României pentru a se perfecţiona în străinătate, plecând la München, unde, după o perioadă de pregătire, a trecut cu succes examenul de admiterea la Königliche Akademie der Bildenden Künste. În capitala Bavariei, Steriadi a lucrat asiduu în atelierul pictorului Albrecht Christoph Wilhelm von Diez (1839–1907), dascălul care a influenţat formarea şi cristalizarea stilului pictural al artistului român, asupră căruia şi-au pus amprenta şi profesorii Moritz Weinholdt (1861–1905) şi Gabriel von Hackl (1843–1926), care l-au îndrumat şi susţinut, de asemenea, în perioada studiilor în Germania. În acelaşi timp, Steriadi a studiat la şcoala privată de grafică artistică a lui Heinrich Wolff (1875–1940) şi Ernst Neumann–Neander (1871–1954), asimilând cele mai noi tehnici de gravură şi litografie, care i-au îngăduit să-şi exprime sensibilitatea artistică recurgând şi la aceste tehnici artistice, nu doar la pictura de şevalet. În 1903, Steriadi a ajuns la Paris, unde a studiat la Academia Julien sub îndrumarea pictorului şi sculptorului academist Jean–Paul Laurens (1838–1921) şi a pictorului, desenatorului, acuarelistului şi graficianului Lucien Simon (1861–1945). În capitala franceză a Belle Époque, Steriadi a studiat şi a lucrat cu pasiune, frecventând cercurile unor artişti cunoscuţi şi boema pariziană, profitând totodată de posibilitatea de a-şi expune lucrările într-o serie de importante expoziţii colective, precum Salonul de toamnă. În 1907, după finalizarea studiilor şi specializării în străinătate, cu o carieră artistică ascendentă, Jean Alexandru Steriadi a revenit în ţară, la Bucureşti.
În 1913, cu ocazia participării României la Expoziţia Internaţională de Artă de la München, Steriadi a obţinut medalia de argint pentru lucrările de mari dimensiuni «Hamali în portul Brăila» şi «Vedere din portul Brăila». Steriadi a devenit membru al «Tinerimii Artistice», iar în răstimpul 1912–1917 a fost preşedintele societăţii, organizând expoziţiile colective ale acesteia. În 1917 a participat la expoziţia colectivă organizată la Ateneul Român din Bucureşti, ca expozant şi reprezentant al «Tinerimii Artistice», dar şi în calitate de co-organizator al expoziţiei, împreună cu Hans Heinrich Braune–Krickau (1880–1957), director al Pinacotecii din München. În 1919, Steriadi a deschis o expoziţie personală la Ateneul Român, iar anul următor a participat la expoziţia colectivă a societăţii «Arta Română», care a avut loc la Bucureşti, împărtăşindu-i astfel canoanele artistice şi devenind membru de facto al acesteia. Totuşi, Steriadi şi-a menţinut afilierea la «Tinerimea Artistică», expunând în 1921 la expoziţia anuală a societăţii. În acelaşi an, o nouă expoziţie personală a lui Jean Alexandru Steriadi a fost organizată la Bucureşti, la Ateneul Român. Steriadi a fost considerat de criticii de artă un important exponent al Impresionismului românesc, unul dintre cei mai talentaţi colorişti din rândul protagoniştilor picturii naţionale a vremii. În noiembrie 1933, cu ocazia celebrării a trei decenii de la prima sa participare la expoziţiile colective ale «Tinerimii Artistice», Steriadi a expus o selecţie a operelor sale într-o expoziţie personală la Sala Dalles. În 1937, Steriadi a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Arta, care reunea numeroşi artişti consacraţi ce se bucurau de aprecierea criticilor şi a publicului. Jean Alexandru Steriadi a fost organizatorul, în 1947, a ultimei expoziţii colective a Asociaţiei Arta, prilejuită de marcarea unui deceniu de la fondare.
Jean Alexandru Steriadi a fost implicat în gestionarea unor muzee din Bucureşti, mai întâi în calitate de curator la Muzeul «Theodor Aman» (1909–1915), apoi, din 1915 până în 1949, ca director al Muzeului «Ioan şi Nicolae Kalinderu». Împreună cu pictorii Arthur Verona (1867–1946) şi Gheorghe Petraşcu (1872–1949), Steriadi a fondat, în 1921, Academia liberă de pictură de la Bucureşti, apoi, în perioada 1924–1928, a fost printre cadrele didactice ale Academiei de Arte Decorative, instituţie privată de învăţământ vocaţional. În 1928, Steriadi a devenit profesor titular la Catedra de Pictură a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, iar din 1944 până în 1949, când a fost pensionat pentru limită de vârstă, a fost Rectorul aceleiaşi universităţi. Câţiva ani mai târziu, în 1951, a fost rechemat în activitate, ca profesor la Catedra de Litografie a Institutului de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu». Printre cele mai importante premii obţinute de Steriadi de-a lungul carierei, sunt de menţionat: Premiul Naţional pentru Pictură (1930), recunoaşterea oficială a celor trei decenii de activitate artistică în domeniul artelor vizuale; Marele Premiu «Constantin Hamangiu» al Academiei Române, ce i-a fost acordat în 1948, în acelaşi an fiind ales membru al Academiei; titlul de «Artist al Poporului», ce i-a fost conferit în 1954.
(fişă redactată de Cristian Luca)Elena Popea, (1879–1941),Gondole laVeneţia (BazilicaSantaMariadella Salute), ulei pe pânză, 49,5x65 cm, semnătura în dreapta jos: «E. Popea», nedatată [anii ‘20 ai sec. XX], colecţie privată (România).
Cu o biografie tumultuoasă, chiar şi acum cu multe zone necunoscute, învăluite de mister, Elena Popea (1879, Braşov–1941, Bucureşti) a fost una dintre personalităţile cele mai complexe şi originale ale picturii româneşti din prima jumătate a secolului XX. Născută la Braşov, într-o familie de intelectuali români care i-a asigurat o educaţie elevată, în cele mai prestigioase centre artistice ale timpului, Elena Popea a studiat la Academia de Artă Feminină de la München, apoi la Paris cu Lucien Simon (1861–1945) şi André Lhote (1885–1962), nume de referinţă ale universului artistic francez. Fixându-şi, aşadar, repere ferme în peisajul artistic european, deschisă spre influenţe înnoitoare, avidă de cunoaştere şi dovedind o inepuizabilă plăcere a experimentărilor, artista a plecat de la figurativul «cuminte» de academie care i-a caracterizat creaţia timpurie, a trecut prin receptarea cromaticii impresioniste şi a influenţelor post-impresioniste, reuşind să-şi formeze o manieră personală şi să inducă lucrărilor sale o expresivitate rezultată din procesul de epurare a accidentalului. Stilul pe la care l-a abordat în etapa de maturitate creatoare, numit de critica de artă «cubism îmblânzit», o plasează, la un moment dat, în prima linie a avangardismului românesc. Călătoare împătimită, Elena Popea a reţinut în lucrările sale trăsăturile esenţiale ale motivelor alese, parfumul locului, în imagini cel mai adesea dramatic explozive, mai rar în registru liric.
(fişă redactată de Iulia Mesea)
Jean Alexandru Steriadi (1880–1956), Veneţia (Insula San Giorgio Maggiore), ulei pe lemn, 31,5x48 cm, semnătura şi data în dreapta jos: «Jean Al. Steriadi, 1914», colecţie privată (România).
Jean Alexandru Steriadi (Bucureşti, 1880–Bucureşti, 1956), pictor, grafician, profesor universitar, director al unor structuri muzeale, animator al vieţii artistice, organizator de expoziţii şi iniţiative culturale, s-a născut la 29 octombrie 1880 într-un familie înstărită din Bucureşti. Educat la şcoala privată «Schewitz–Thierin», a urmat studiile secundare la Gimnaziul «Dimitrie Cantemir» şi la prestigiosul Liceu Sfântul Sava din Bucureşti. În perioada 1896–1901 a studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea pictorilor şi universitarilor Constantin I. Stăncescu (1837–1909), Eugeniu Voinescu (1842–1909) şi George Demetrescu Mirea (1852–1934). După finalizarea studiilor universitare la Bucureşti, Steriadi a obţinut, în 1901, o bursă atribuită de Casa Regală a României pentru a se perfecţiona în străinătate, plecând la München, unde, după o perioadă de pregătire, a trecut cu succes examenul de admiterea la Königliche Akademie der Bildenden Künste. În capitala Bavariei, Steriadi a lucrat asiduu în atelierul pictorului Albrecht Christoph Wilhelm von Diez (1839–1907), dascălul care a influenţat formarea şi cristalizarea stilului pictural al artistului român, asupră căruia şi-au pus amprenta şi profesorii Moritz Weinholdt (1861–1905) şi Gabriel von Hackl (1843–1926), care l-au îndrumat şi susţinut, de asemenea, în perioada studiilor în Germania. În acelaşi timp, Steriadi a studiat la şcoala privată de grafică artistică a lui Heinrich Wolff (1875–1940) şi Ernst Neumann–Neander (1871–1954), asimilând cele mai noi tehnici de gravură şi litografie, care i-au îngăduit să-şi exprime sensibilitatea artistică recurgând şi la aceste tehnici artistice, nu doar la pictura de şevalet. În 1903, Steriadi a ajuns la Paris, unde a studiat la Academia Julien sub îndrumarea pictorului şi sculptorului academist Jean–Paul Laurens (1838–1921) şi a pictorului, desenatorului, acuarelistului şi graficianului Lucien Simon (1861–1945). În capitala franceză a Belle Époque, Steriadi a studiat şi a lucrat cu pasiune, frecventând cercurile unor artişti cunoscuţi şi boema pariziană, profitând totodată de posibilitatea de a-şi expune lucrările într-o serie de importante expoziţii colective, precum Salonul de toamnă. În 1907, după finalizarea studiilor şi specializării în străinătate, cu o carieră artistică ascendentă, Jean Alexandru Steriadi a revenit în ţară, la Bucureşti.
În 1913, cu ocazia participării României la Expoziţia Internaţională de Artă de la München, Steriadi a obţinut medalia de argint pentru lucrările de mari dimensiuni «Hamali în portul Brăila» şi «Vedere din portul Brăila». Steriadi a devenit membru al «Tinerimii Artistice», iar în răstimpul 1912–1917 a fost preşedintele societăţii, organizând expoziţiile colective ale acesteia. În 1917 a participat la expoziţia colectivă organizată la Ateneul Român din Bucureşti, ca expozant şi reprezentant al «Tinerimii Artistice», dar şi în calitate de co-organizator al expoziţiei, împreună cu Hans Heinrich Braune–Krickau (1880–1957), director al Pinacotecii din München. În 1919, Steriadi a deschis o expoziţie personală la Ateneul Român, iar anul următor a participat la expoziţia colectivă a societăţii «Arta Română», care a avut loc la Bucureşti, împărtăşindu-i astfel canoanele artistice şi devenind membru de facto al acesteia. Totuşi, Steriadi şi-a menţinut afilierea la «Tinerimea Artistică», expunând în 1921 la expoziţia anuală a societăţii. În acelaşi an, o nouă expoziţie personală a lui Jean Alexandru Steriadi a fost organizată la Bucureşti, la Ateneul Român. Steriadi a fost considerat de criticii de artă un important exponent al Impresionismului românesc, unul dintre cei mai talentaţi colorişti din rândul protagoniştilor picturii naţionale a vremii. În noiembrie 1933, cu ocazia celebrării a trei decenii de la prima sa participare la expoziţiile colective ale «Tinerimii Artistice», Steriadi a expus o selecţie a operelor sale într-o expoziţie personală la Sala Dalles. În 1937, Steriadi a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Arta, care reunea numeroşi artişti consacraţi ce se bucurau de aprecierea criticilor şi a publicului. Jean Alexandru Steriadi a fost organizatorul, în 1947, a ultimei expoziţii colective a Asociaţiei Arta, prilejuită de marcarea unui deceniu de la fondare.
Jean Alexandru Steriadi a fost implicat în gestionarea unor muzee din Bucureşti, mai întâi în calitate de curator la Muzeul «Theodor Aman» (1909–1915), apoi, din 1915 până în 1949, ca director al Muzeului «Ioan şi Nicolae Kalinderu». Împreună cu pictorii Arthur Verona (1867–1946) şi Gheorghe Petraşcu (1872–1949), Steriadi a fondat, în 1921, Academia liberă de pictură de la Bucureşti, apoi, în perioada 1924–1928, a fost printre cadrele didactice ale Academiei de Arte Decorative, instituţie privată de învăţământ vocaţional. În 1928, Steriadi a devenit profesor titular la Catedra de Pictură a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, iar din 1944 până în 1949, când a fost pensionat pentru limită de vârstă, a fost Rectorul aceleiaşi universităţi. Câţiva ani mai târziu, în 1951, a fost rechemat în activitate, ca profesor la Catedra de Litografie a Institutului de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu». Printre cele mai importante premii obţinute de Steriadi de-a lungul carierei, sunt de menţionat: Premiul Naţional pentru Pictură (1930), recunoaşterea oficială a celor trei decenii de activitate artistică în domeniul artelor vizuale; Marele Premiu «Constantin Hamangiu» al Academiei Române, ce i-a fost acordat în 1948, în acelaşi an fiind ales membru al Academiei; titlul de «Artist al Poporului», ce i-a fost conferit în 1954.
(fişă redactată de Cristian Luca)
