Un manifest al spaţiului public la Bienala Europeană de Artă Contemporană „Manifesta7“: „Ex Privato

„Manifesta" este una dintre cele mai importante Bienale Europene de Artă Contemporană, ale cărei ediţii s-au desfăşurat în diferite oraşe ale Europei. Alături de „Documenta" din Kassel şi „Bienala" de la Veneţia (de care se diferenţiază prin aceea că este un eveniment itinerant), „Manifesta" poate fi considerată una din cele mai prestigioase manifestări internaţionale în domeniul artei contemporane. La ediţiile precedente, manifestarea a fost găzduită de oraşele Rotterdam, Luxemburg, Ljubljana, Frankfurt, San Sebastian, Nicosia.
În 2008, pentru prima dată, „Manifesta" nu va fi găzduită de un oraş, ci de o întreagă regiune: Trentino-Alto Adige (Tirolul de Sud) din Italia, care a fost aleasă pentru patrimoniul istoric, pentru structurile artistice şi culturale şi pentru clădirile reprezentative de arheologie industrială. De-a lungul istoriei, regiunea Trentino-Alto Adige a devenit o adevărată punte între cultura latină şi cea germană, o zonă de tranzit şi de confluenţă a tendinţelor şi evoluţiilor culturale între nordul şi sudul Europei.
„Manifesta7" se va desfăşura în perioada 19 iulie-2 noiembrie în mai multe locaţii din regiunea italiană, alese dintre cele mai semnificative clădiri istorice şi de arheologie industrială situate pe axa Brennero, de la Rovereto la Trento, de la Bolzano la Forte di Fortezza. Vor interacţiona, astfel, „100 de mile pentru 100 de zile". Actuala ediţie înregistrează un număr record de participanţi: în total 188 de artişti, arhitecţi, scriitori şi specialişti din întreaga lume.
Avanpremiera pentru presă va avea loc joi, 17 iulie, şi vineri, 18 iulie 2008. Toate locaţiile expoziţionale vor fi deschise intre 10.00 la 19.00 h, în cele două zile ale vernisajului, când vor avea loc şi întâlniri cu autorii şi curatorii. Vernisajul pentru public va avea loc sâmbătă, 19 iulie.
Principalul proiect participant, intitulat „Principle Hope" şi curatoriat de Adam Budak, va fi expus în două repere ale arheologiei industriale din Rovereto: „Ex Peterlini" şi Manufactura de Tabac.
Proiectul expoziţional dezvoltat de echipa curatorială a lui Adam Budak (Nina Möntmann, Tobi Maier, Krist Gruijthuijsen, Office for Cognitive Urbanism – Christian Teckert şi Andreas Spiegl) se focalizează pe cartografierea şi analiza ecologiei – atât culturale, cât şi politice – a spaţiului şi a caracterului său public. Ca atare, proiectul are în vedere elaborarea de strategii (expoziţionale) provizorii şi dezvoltarea de instrumente care să conducă spre un alt manifest al spaţiului public. La baza acestuia stă conceptul de „regionalism critic", introdus de teoreticianul arhitecturii Kenneth Frampton.
Printre artiştii convocaţi de Adam Budak (Libia Castro & Ólafur Ólafsson, Claire Fontaine, Igor Eskinja, João Maria Gusmão + Pedro Paiva, Luca Trevisani, Johannes Vogl, Stephen Willats, ZimmerFrei etc.) se numără şi Daniel Knorr
, care va expune proiectul intitulat „Ex Privato".
Conceptul proiectului este legat de schimbarea statutului spaţiului expoziţional al clădirii "Ex Peterlini", o hală industrială goală din Rovereto. Cele două porţi ale cladirii vor fi scoase, astfel încât spaţiul expoziţional va deveni spaţiu public, deschis 24 de ore din 24. În proiectul lui Daniel Knorr, curatorul şi artiştii acestei secţiuni din "Manifesta7", precum şi spectatorii, cetăţenii şi oficialităţile locale vor reacţiona la ceea ce înseamnă şi la ceea ce formează spaţiul public. Aceste reacţii, precum şi noile sensuri pe care le va dobândi fosta hală industrială „Ex Peterlini" de-a lungul celor aproape trei luni de expunere vor alcătui materializarea conceptului propriu-zis.
Un ziar va fi produs de renumitul designer Ludovic Balland. Treptat, pe durata desfăşurării Bienalei, ediţiile ziarului vor acompania proiectul „Ex Privato" şi vor informa despre evenimentele petrecute în spaţiul expoziţional. O publicaţie unitară va apărea după expoziţie, ca rod al colaborării între Daniel Knorr, Ludovic Balland şi Attila Tordai, care se va ocupa de intervievarea şi prelucrarea reacţiilor vizitatorilor si şi va coordona editarea textelor cuprinse în volum.

Institutul Cultural Român, prin Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, sprijină, inclusiv financiar, realizarea şi desfăşurarea proiectului lui Daniel Knorr la "Manifesta 7".



DIRECTOR A.I.

Dr. Monica Joiţa