Ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, de pe 20 decembrie – Ignatul (când se taie porcul de Crăciun), până pe 31 decembrie (Anul Nou sau Revelion), reprezintă pentru români o perioadă în care sunt practicate multe obiceiuri şi tradiţii populare, atât în spaţiul rural, dar şi în cel urban.
Din tradiţiile cele mai importante şi cele mai frumoase este colindatul. Obiceiul popular al colindelor se practică pe întreg teritoriul României, însă cu caracter specific în fiecare din zonele etno-folclorice. În seara de Ajun şi în zilele de Crăciun şi Anul Nou, colindele sunt purtate din casă în casă de cetele de colindători pentru a vesti sărbătoarea şi pentru a ura de bine gazdelor sau celor ce deschid uşa.
Colindatul în Ajun se face seara şi, în general, cetele sunt formate din copii cu vârsta între 6 şi 15 de ani, majoritatea băieţi. În prima zi de Crăciun, încă de dimineaţă, cete de flăcăi (tineri necăsătoriţi) se adună în vatra satului şi pornesc să colinde la casele din sat. Gazdele răsplătesc colindătorii cu colăcei, nuci, mere, şi bani, toate acestea simbolizând prosperitatea, bogăţia, prospeţimea şi trăinicia.
Textele colindelor, fie populare, fie culte, sunt puternic influenţate de conceptele bisericeşti şi de vechile practici pre-creştine. În general, colindele sunt texte ritualice, preluate ca obiceiuri populare, care povestesc despre naşterea Mântuitorului, despre venirea celor trei magi şi apariţia stelei pe cer, cea care a vestit naşterea lui Iisus.
Creştinismul a asimilat practicile păgâne, arhaice, din perioada solstiţiului de iarnă, prin Crăciun şi An Nou. Popoarele indo-europene celebrau moartea şi renaşterea ulterioară a Zeului-Soare şi marcarea începutului unui nou ciclu solar. Obiceiurile populare mai păstrează încă rămăşiţe ale cultului păgân al soarelui, prin roţile de foc cărora li se dă drumul pe costişa dealului în noaptea de Crăciun sau colacii de Crăciun în forma soarelui.
