Sub titlul "Cu faţa spre centru", artistul român ONISIM COLTA (Premiul UAP pentru grafică 2007) a deschis duminică, 21 octombrie 2007, o ampla expoziţie reunind 160 de lucrări de pictură, grafică, desen , acuarelă si obiecte în splendidul atrium al unei importante bănci germane. Cu prilejul vernisajului a avut loc şi un concert- întâlnire de graţie a unor mari interpreţi români de jazz, veniţi din cele patru vânturi pentru a cânta, pentru prima dată împreună: inegalabila TEODORA ENACHE (sosită de la Cluj, unde s-a stabilit recent), acordeonistul EMI DRĂGOI (care trăieşte între Paris si Ploieşti), chitaristul DECEBAL BĂDILĂ (Frankfurt) şi percuţionistul ADRIAN CICEU-CICERO din Berlin. Timp de peste 3 ore, un ales si foarte numeros public a participat la evenimentul organizat de către prestigioasa institutie bancara SPARKASSE- filiala din oraşul Menden (Landul Renania de Nord -Westfalia), în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu", eveniment iniţiat de actriţa de origine română Angela Amecke-Monninghof, nume cunoscut al Teatrului din Dortmund, unul din „ambasadorii" cei mai eficienţi ai culturii române în spaţiul german. La vernisaj si la concert au participat consulul general al României la Bonn, Dr. Vlad Vasiliu, Adriana Popescu, directoarea ICR Berlin, numeroase personalitati germane din lumea culturala si de afaceri, iubitori de arta, jurnalisti, precum şi un semnificativ grup de români stabiliti în oraşele din apropiere.
"It needs Art to make a Company great"- sloganul încetăţenit cu decenii în urmă de către Philip Morris- reprezintă şi filozofia instituţiei bancare germane. În cuvântul său de salut, domnul Wolfgang Ehring, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii SPARKASSE –Menden a apreciat că "ne aflăm în prezenţa unor produse artistice româneşti de clasă mondială".
Cultivând în arta lui ideea "Centrului", a reîntoarcerii spre arhetipuri, Onisim Colta expune lucrări din ciclurile "Cărţi şi Faguri" şi "Cartea facerii", într-un demers artistic care propune regăsirea dimensiunii spirituale şi a gândirii simbolice. În acelaşi spirit, recitalul incandescent al Teodorei Enache i-a purtat pe spectatori spre "rădăcini", alăturând cu har si naturaleţe Doina românească ("Ş-am zîs verde…"), blues-ul american, şansoneta franceză ("Les feuilles mortes") sau lamentaţia ebraică ("Erev shel shoshanim"). Ascultând-o pe Teodora Enache e imposibil să nu te contaminezi de bucuria pe care o emană atunci când cântă într-o tulburătoare "complicitate" cu cei trei muzicieni de elită, într-o formaţie născută ad-hoc, în premieră mondială (!), aici, în Germania, dar, de care, neîndoielnic se va mai auzi !
S-a aplaudat fierbinte, minute în şir, s-au pronunţat superlative ca "eveniment grandios, fabulos"…Şi aşa a şi fost.
Adriana Popescu
Directorul Institutului Cultural Roman "Titu Maiorescu"
Berlin