Succes românesc la Budapesta / Peste 15 000 de vizitatori la expoziţia „Călători europeni - arta clujeană contemporană”

Expoziţia „Călători europeni - arta clujeană contemporană”, deschisă între 19 aprilie – 8 iulie 2012 la Galeria de artă contemporană Műcsarnok cu sprijinul ICR Budapesta, s-a încheiat cu un număr record de 15 276 de vizitatori.

Expoziţia a fost găzduită de Galeria Műcsarnok pe o suprafaţă de circa 1000 de mp și a prezentat lucrările a 32 de artişti şi 17 instituţii clujene din domeniul artei contemporane româneşti, printre care magazinul cultural Idea.art+society, publicaţia online Version, fundaţiile de artă contemporană Tranzit House, Fabrica de Pensule, Bazis contemporary art platform, D Media şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca.

Arta clujeană contemporană se bucură de mulţi ani de un important interes internaţional. După 2000 şi-a făcut apariţia un nou stil de pictură figurativă, denumit „şcoală clujeană”. Tot în această perioadă apar instituţii culturale de sine stătătoare care găzduiesc ateliere de creaţie şi centre culturale independente, precum Fabrica de pensule, a cărei activitate s-a făcut cunoscută în toată Europa. Din ce în ce mai mulţi artişti clujeni expun în locaţii internaţionale de renume.

Proiectul „Călători europeni - arta clujeană contemporană”, realizat cu sprijinul ICR Budapesta, şi-a propus prezentarea unei „felii” a artei clujene contemporane, motivând astfel importanţa „şcolii clujene” în prezent, în contextul noilor tendinţe artistice internaţionale. Artiştii deja consacraţi pe plan internaţional, a căror valoare a fost susţinută şi de lucrările expuse ce aparţin din colecţii occidentale şi care reprezintă „şcoala clujeană” la expoziţia Călători în Europa au fost: Marius Bercea, Zsolt Berszán, István Betuker, Mihuţ Boşcu, Răzvan Botiş, Mircea Cantor, Radu Comşa, Csaba Csiki, Duo van der Mixt, Oana Fărcaş, Adrian Ghenie, Simon Cantemir Hauşi, Mihai Iepure Gorski, István László, Victor Man & Anna-Bella Papp, Szilárd Miklós, Dénes Miklósi, Alex Mirutziu, Nita Mocanu, Ciprian Mureşan, Cristian Opriş, Cristi Pogăcean, Victor Răcătău, Cristian Rusu, Şerban Savu, Leonardo Silaghi, Mircea Suciu, Péter Szabó, Sergiu Toma, Gabriela Vanga, Szabolcs Veres.

O amplă dezbatere s-a desfăşurat sub genericul ARTINDEX pe 22 mai 2012 unde unsprezece dintre cei mai reputaţi experţi, galerişti, critici şi colecţionari de artă din România s-au întâlnit cu omologii lor unguri la o masă rotundă despre asemănările şi diferenţele între evoluţia postcomunistă a celor două ţări, efectele pozitive şi negative ale labirintului profesional şi juridic în care se află acum licitaţiile, târgurile, colecţionarii, galeriile, muzeele, specialiştii, curatorii şi artiştii.

Invitaţii evenimentului au fost: Pavel Şuşară, preşedinte le Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România (AEEAR), Diana Dochia, Galeria Anaid Art, Bucureşti, Mihai Pop, Galeria Plan B, Cluj / Berlin , Joana Grevers, Peggy Guggenheim Collection Museum, Veneţia şi 418 Contemporary Art Gallery, Bucureşti, Cristina Olteanu, ArtMark, Bucureşti, Sebestyén Szekely, Casa de licitaţii Quadro, Cluj, Gabriela Massaci, Galeria AnnArt, Bucureşti, Eugen Voicu, Fondul de investiţii artistice CEO Certinvest, Mladen Bataniaţ colecţionar de artă contemporană, Oana Tănase, curator Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Cosmin Năsui, fondatorul site-ului de artă www.modernism.ro, Annamária Molnár, preşedinta Uniunii Galeriilor Contemporane, Budapesta, Gábor Einspach, editor Art Magazin, Galeria Kieselbach, Krisztina Szipőcs, Ludwig Múzeum, Budapesta, Gábor Rieder, redactor-şef Flash Art, János Sturcz, Universitatea de Arte Plastice, Budapesta, Attila Ledényi, organizator târg de artă, EDGE Communication, Anna Körmendi, colecţionar de artă, Gábor Andrási, critic, revista Műértő, Budapesta, Gábor Takács, Világgazdaság.