Sofia Vicoveanca aduce cântecul popular românesc în Suedia

Interpreta de muzică populară din Bucovina, Sofia Vicoveanca, va susține două concerte la Stockholm cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Interpreta este invitată de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, pe 6 decembrie 2022, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, unde va avea loc, la ora 10.00, o Liturghie Arhierească săvârșită de către PS Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord, urmată de colinde cântate în Paraclisul Centrului Episcopal (Hässlingbyvägen 7 137 95 Haninge – Stockholm). Al doilea eveniment, programat pe 7 decembrie 2022, se va desfășura la Ambasada României în Regatul Suediei, accesul făcându-se pe bază de invitaţie.

Sofia Vicoveanca se remarcă prin glasul aparte, prin caracterul puternic în afirmarea valorilor tradiționale românești, prin portul popular din zona Bucovinei, fiind o reprezentantă de frunte a folclorului românesc, cu o carieră de peste șase decenii. „E o bucurie să revin în Suedia la invitația Preasfințitului Episcop Macarie, a Institutului Cultural Român din Stockholm și a Ambasadei României în Regatul Suediei. Am ales pentru românii de aici, pe sprânceană, cântece de jale, veselie și colinde, doine de dragoste și dor, colinde, bocete, balade ca să primim sărbătorile așa cum se cuvine, cu suflet românesc, oriunde ne-am afla în lume. Pe 1 octombrie, am împlinit 63 de ani de cântec pe scenă. La Stockholm, colindele mele din Bucovina vor răsuna în spațiul nordic și voi recita și câteva din poeziile mele”, mărturisește artista.

****

Artista s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de orașul Cernăuți (astăzi în Ucraina). A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe și Veronica Fusa. După anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, tatăl său a fost luat prizonier, iar Sofia, împreună cu mama sa, s-au refugiat în comuna Vicovu de Sus, unde și-a petrecut copilăria. Din dragoste pentru satul copilăriei, interpreta și-a ales, ulterior, numele de scenă Sofia Vicoveanca. A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri “Ciprian Porumbescu” din Suceava. În anul 1965, i-a apărut primul disc. Din anul 1998, a devenit solistă de muzică populară la Ansamblul Rapsozii Botoșanilor.

S-a remarcat prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei și a susținut spectacole cu diferite formații artistice în țară și în străinătate. Solista Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoții și stări ale țăranului moldovean.A interpretat cântece de joc, balade și doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântecele Lume, lume trecătoare, M-am sfădit rău cu bădița, Am avut un pui pe lume, Bătrânețea când te bate, Săracă vecina mea, Bucovină, mândră floare, Ăsta-i joc din Bucovina” sunt mărturii de folclor autentic românesc. Sofia Vicoveanca a jucat în câteva filme românești și a publicat volume de versuri, printre care se numără Dureri ascunse (1996) și Cu inima-n palme (2004).