Scriitorul Norman Manea se va afla în turneu în Suedia în perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2012, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm. Programul va cuprinde trei seminarii pe teme legate de exil și migrație în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg, un eveniment la sediul ICR Stockholm și o prelegere adresată studenților Facultăţii de Istoria doctrinelor literare de la Universitatea din Stockholm.
Considerat unul dintre cei mai importanți autori români contemporani, Norman Manea este în prezent profesor de literatură europeană și „writer in residence” la Bard College din New York. Originar dintr-o familie de evrei din Bucovina, Norman Manea s-a confruntat de-a lungul vieții atât cu dictatura fascistă, cât și cu cea comunistă. Experiențele sale sunt relatate în romanul autobiografic Întoarcerea huliganului, tradus în suedeză de Lars-Inge Nilsson şi Dan Shafran şi apărut la editura 2244 în primăvara acestui an.
Romanul Întoarcerea huliganului a fost tradus în 15 limbi și a fost distins, printre altele, cu Prix Médicis étranger (2006) și Premiul Nelly Sachs (2011). Romanul a apărut în limba suedeză cu sprijinul programului TPS derulat de Centrul Național al Cărţii din cadrul ICR și a fost întâmpinat cu elogii de principalele cotidiene naţionale şi locale din Suedia. Criticii suedezi au punctat „virtuozitatea” (Svenska Dagbladet), „măiestria” (Göteborgs-Posten) şi „complexitatea” (Aftonbladet) romanului, „o capodoperă” (Nerikes Allehanda) care îi dă scriitorului român şanse să acceadă la Premiul Nobel pentru Literatură (Tidningen Kulturen, Dagens Nyheter, Borås Tidning).
Turneul suedez al scriitorului Norman Maneas Suedia este organizat de ICR Stockholm în colaborare cu editura 2244, Târgul de Carte de la Göteborg și Catedra de Istoria doctrinelor literare de la Universitatea din Stockholm.
Programul integral al turneului poate fi consultat aici