În
perioada 3 - 10 decembrie 2018, la sediul Institutului Cultural Român
(Aleea Alexandru, nr. 38) poate fi vizionată expoziţia rezidenţilor din cadrul
proiectului „Şcoala de-Acasă“
(Hundorf, 2018). Vineri, 7 decembrie,
de la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziţiei şi lansarea
catalogului. La vernisaj, vor participa artiștii vizuali Dragoş
Pătraşcu (prof.univ.dr. Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”,
Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale şi Design) și Anca Boeriu
(lect.univ.dr. Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), regizorul Dumitriana
Condurache (lect.univ.dr. Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”,
Iaşi, Facultatea de Teatru), filologul Maria Morar, Asociaţia “Acasă la
Hundorf”.
Invitatul serii este scriitorul şi regizorul Virgil Tănase.
„Şcoala de-Acasă“ este un proiect de rezidenţe artistice şi întâlniri formatoare, care are loc an de an într-un sat transilvan (Hundorf, azi Viişoara, judeţul Mureş, între Sighişoara şi Mediaş).
Ajuns la a doua ediţie, proiectul a reunit, în acest an, tineri artişti - regizori, arhitecţi, artişti plastici, literaţi, antropologi, pedagogi teatrali şi sociali din ţară şi din străinătate, care au locuit „acasă“ în perioada rezidenţelor lor, care au revenit „acasă“ pentru Colonia artiştilor - întâlnirea cu artişti consacraţi şi invitaţi de seamă pentru analiza lucrărilor şi participarea la evenimentul final de la Biserica Evanghelică. Periplul a continuat în Bucureşti cu întâlniri şi implicare directă atât pentru realizarea catalogului.
Rezidenţele artistice de la Hundorf încurajează participarea, pentru o abordare interdisciplinară, a tinerilor artişti din diverse domenii.