Programele ICR Viena 2008 – 2009

Pentru sezonul cultural de toamnă, ICR Viena pregăteşte câteva programe de mare anvergură, cum ar fi cea de a doua ediţie a festivalurilor de film şi de jazz, concerte extraordinare susţinute de Grigore Leşe şi de actriţa şi cântăreaţa maghiară Andrea Malek, precum şi participarea unui stand românesc la Târgul de Carte BuchWien 08, aflat la cea de a 61-a ediţie.
Principala linie de programe prevăzută pentru anul 2009 este dedicată marcării a două decenii de la căderea comunismului în România. Sub motto-ul ROMANIA 20 YEARS AFTER vor fi organizate conferinţe şi dezbateri, proiecţii de filme artistice şi documentare, expoziţii şi performance. Mai mulţi parteneri importanţi ai ICR Viena, instituţii şi organizaţii din Austria şi-au exprimat deja susţinerea pentru această iniţiativă.


Carmen Bendovski,
director

10.09. – PRELEGERE În cadrul programului „Povestiri despre România. Sfaturi şi sugestii", dr. Peter Schubert, purtătorul de cuvânt şi directorul editurii Abaţiei Klosterneuburg, vorbeşte despre „Schimburile culturale dintre România şi Austria". Prezentare multimedia.

18.-19.09. – LITERATURĂ
Mini-turneu al autoarei de limbă germană Carmen Elisabeth Puchianu care prezintă volumul „Amatorul de funeralii" la Linz şi Salzburg. Program realizat cu sprijinul Invest Credit Bank.

25.09. – LITERATURĂ
În cadrul programului „Viena citeşte România", Doina Rusti prezintă romanul „Fantoma din moară". Program realizat in cooperare cu Societatea Austriacă pentru Literatură şi cu editura Polirom.
26.09. – ANUL EUROPEAN AL DIALOGULUI INTERCULTURAL
Dezbatere cu tema „Info via Info-Sphere". Participă coordonatori de site-uri din Austria şi România. În cooperare cu Literaturhaus Wien.

01.10. – ANUL EUROPEAN AL DIALOGULUI INTERCULTURAL
Actriţa şi cântareaţa maghiară Andrea Malek interpretează romanţe şi chansonete austriece. Concertul are loc la Rote Bar (Volkstheater).

03.-08.10. – hotROMania
FESTIVAL DE JAZZ ROMÂNESC, ediţia a doua. Realizat în cooperare cu Radio ORF şi clubul Porgy&Bess.

22.10. – LITERATURĂ
În cadrul programului „Viena citeşte România", Gabriela Gavril prezintă romanul „Fiecare cu Budapesta lui. Program realizat în colaborare cu Societatea Austriacă pentru Literatură şi cu editura Polirom.

05.-09.11. FESTIVAL DE FILM ROMÂNESC
Ediţia a doua. Vor fi prezentate filme de lung şi scurt metraj. Program realizat în cooperare cu Centrul Cultural şi Cinematografic Urania şi CNC. Cu sprijinul Societăţii Austriaco-Române AUSTROM.

14.11. – CONFERINŢĂ de traductologie
Ediţia a doua. În cooperare cu Institutul de Romanistică.

17.11. – LITERATURĂ
În cadrul programului „Viena citeşte România", Cecilia Ştefănescu prezintă romanul „Intrarea Soarelui". Program realizat în colaborare cu Societatea Austriacă pentru Literatură şi cu editura Polirom.

20.-23.11. – BuchWien
Participare la cel mai mare târg de carte din capitala Austriei. În cooperare Institutul Cultural Român, Societatea Austriacă pentru Literatură, Kulturkontakt.

28.-30.11 – FORUM ROMANIA VI
A şasea ediţie a conferinţei anuale pe teme de istorie, cultură, limbă si civilizaţie română.

01.-02.12. – Ziua Naţională a României
Concerte susţinute de Grigore Leşe.

02.12. – JAZZ

Concert al cvartetului internaţional unu, daou, tri, chtar! în cadrul căruia evoluează, la taragot, bănăţeanul Costică Olan. În cooperare cu Asociaţia Culturală Sargfabrik.





Vizitaţi şi pagina de blog www.kulturraumrumaenien.blogspot.com !