- 24 September 2017
- Etichete „Oedipe“ Enescu Royal Festival Hall Londra
Opera „Oedipe“ de George Enescu, condusă de maestrul Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului „George Enescu“, a deschis, sâmbătă seară, noul sezon London Philharmonic Orchestra în celebra Royal Festival Hall din Londra. La finalul spectacolului, creaţia lui Enescu în variantă concertantă a fost ovaţionată de cei peste 2.000 de oameni prezenţi în eleganta sală din Southbank Londra. Opera „Oedipe“, care a deschis şi Festivalul „George Enescu“ pe 2 septembrie, a avut la Londra aceeaşi distribuţie ca la Bucureşti, în rolurile principale fiind baritonul Paul Gay (Oedipe), basul Sir Willard White (Tiresias), tenorul Marius Vlad Butunoiu (Laios), mezzosopranele Ruxandra Donose (Iocasta) şi Ildikó Komlósi (Sfinxul), soprana Gabriela Iştoc (Antigona). Pe celebra scenă londoneză, artiştii au fost rechemaţi la scenă de nenumărate ori, îndelung aplaudate fiind şi Corurile Filarmonicii „George Enescu” (condus de maestrul Iosif Ion Prunner) şi de Copii Radio (dirijat de Voicu Popescu).
La evenimentul de la Royal Festival Hall de pe 23 septembrie au participat numeroşi artişti, personalităţi culturale și membri ai corpului diplomatic: doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, domnul Timothy Walker, directorul executiv şi artistic al London Philharmonic Orchestra, doamna Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului „George Enescu“, domnul Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra, Ana Ivan, secretar general al ICR, Ioana Drăgan, director general al Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate (ICR), Mărgărita Geică, director al Direcției Programe Interne (ICR), alături de critici de operă, jurnalişti şi melomani.
În preambulul concertului, domnul Timothy Walker, directorul Filarmonicii londoneze, a vorbit despre importanţa promovării muzicii lui Enescu în lume şi a amintit despre eforturile pe care ICR-ul din capitala britanică le-a depus în acest sens. „Este o plăcere să mă aflu aici în această seară şi a fost, într-adevăr, o bucurie să deschidem Festivalul Enescu din Bucuresti cu Oedipe, sub bagheta maestrului Jurowski. Am fost atât de entuziasmați încât am decis să deschidem sezonul 2017-2018 al London Philharmonic Orchestra cu această operă monumentală. Vreau să profit de această ocazie pentru a mulţumi Institutului Cultural Român pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect”, a spus Timothy Walker.
Preşedintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Ţuroiu, a subliniat rolul de important promotor al geniului enescian în Marea Britanie şi în lume al instituţiei pe care o conduce. „Nu e prima dată când opera lui Enescu răsună în Capitala Marii Britanii. În 2016, opera Oedipea fost prezentată la Opera Regală Covent Garden, cu sprijinul ICR, și a fost extraordinar de bine primită. Suntem bucuroşi să revenim cu opera lui Enescu la Londra, de această dată, la Royal Festival Hall. Ţin să mulţumesc partenerului nostru constant şi strategic, Festivalul George Enescu. De asemenea, apreciez foarte mult prezenţa la Londra a Corului Filarmonicii George Enescu, condus de maestrul Iosif Ion Prunner, şi a Corului de Copii Radio“, a declarat doamna Liliana Ţuroiu, la recepţia de dinaintea concertului. „Sunt fericită că muzica lui Enescu a revenit acolo unde trebuie să fie, în programul marilor instituţii muzicale“, a subliniat preşedintele ICR. De asemenea, doamna Liliana Ţuroiu a vorbit despre profunda legătură a compozitorului cu ţara sa de origine, România: „Când, după mulţi ani petrecuţi în străinătate, cineva l-a întrebat de cât timp şi-a părăsit ţara, Enescu a răspuns: Nu, n-am părăsit dealurile, văile şi pădurile României. Nici murmurul izvoarelor, nici ciripitul păsărilor. Le-am luat cu mine şi le aud cântând în inima mea“.
„Parteneriatul dintre Festivalul George Enescu şi London Philharmonic Orchestra este unul de real succes. Suntem entuziasmaţi că, după ce a deschis Festivalul George Enescu la Bucureşti, Oedipe se cântă acum la Londra“, a spus Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului „George Enescu“.
Înainte de concertul de la Royal Festival Hall, ICR Londra a găzduit joi, 21 septembrie 2017, la impunătorul sediu din 1 Belgrave Square, o seară excepțională de muzică și dialog, avându-l ca protagonist pe maestrul Vladimir Jurowski, alături de tânăra soprană Gabriela Iștoc, titulara rolului Antigona în opera Oedipe. „Mă bucur enorm că Institutul Cultural Român susţine opera complexă şi, totuşi, accesibilă tuturor a marelui Enescu. Personal, contribuţia la promovarea muzicii sale a fost o provocare, dar şi o recompensă pe măsură”, a punctat Vladimir Jurowski, directorul Festivalului „George Enescu“.
Pe lângă participarea la cele două evenimente muzicale, delegaţia ICR a avut colateral, pe 21 şi 22 septembrie 2017, o serie de întâlniri cu lideri ai diplomației culturale britanice, ai mediului universitar și ai industriilor creative. Astfel, au fost programate întrevederi cu Paul Yuille, director al Biroului de Relații Internaționale, Universitatea de Arte din Londra, Sir Ciarán Devane, director executiv la British Council, Elisa Easton, director pentru Cooperare Internațională în cadrul Federației Industriilor Creative și Jonathan McClory, director executiv al Portland Communications, care realizează, anual, cea mai influentă și pertinentă estimare a puterii de atracție (soft power) a țărilor lumii.