- 31 March 2023
- Tags Eunic Eunic varsovia Icr varsovia Copiii si arta Grupul sigma Experiment zaica Educatie
În perioada 30 martie –18 iunie 2023, Galeria Națională de Artă Zachęta din Varșovia găzduiește un amplu proiect expozițional internațional, intitulat „Drugiej wiosny nie będzie… Dzieci i sztuka w XX i XXI wieku / Spring never comes again… Children & Art in the 20th & 21st Centuries / Nu va mai fi o altă primăvară… Copiii și arta în secolele XX și XXI”. Evenimentul se desfășoară sub patronajul EUNIC Varșovia, cu participarea mai multor institute din clusterul varșovian: Institutul Cultural Român, Forumul Cultural Austriac și Ambasada Austriei, British Council, Institutul Francez, Goethe-Institut, Institutul Cultural Maghiar.
Componenta românească în proiect include, în expoziție, Grupul Sigma din Timișoara și celebrul Experiment Zaica (exerciții de stimulare a creativității copiilor, elaborate de profesorul de pictură Dorel Zaica), ateliere pentru copii și adolescenți și o prezentare a conceptelor de educație și educație artistică, dedicată specialiștilor în domeniu, susținute de grupul Minitremu de la Timișoara (Laura Borotea, Gabriel Boldiș) în cadrul programului educațional conex.
Curatoarea expoziției „Nu va mai fi o altă primăvară… Copiii și arta în secolele XX și XXI” este Joanna Kordjak; asistent curator Julia Harasimowicz. Colaboratori: Dominika Kaszewska, Michał Kubiak, Zuzanna Andruszko. Consultanți științifici: Adris Brinkmanis, Anaïs Masson, Anna Szczepańsk.
Artiști contemporani: Paweł Althamer, Zbyňek Baladrán, Yto Barrada, Johanna Billing, Jenny Brockmann, Monster Chetwynd, Alicja Czyczel, Discoteca Flaming Star, Vincent Epplay, Priscila Fernandes, Péter Forgács, Adelita Husni-Bey, Ane Hjort Guttu, Kolektyw Holobiont, Eva Kotátková, Annaïs Masson, Alicja Nauman, Anna Nowicka, Olivia Plender, Maxence Rifflet, Jaśmina Wójcik, Teodor Zaica, Alfredo Zinola. Context istoric: Franz Čižek, Friedl Dicker-Brandeis, Fernand Deligny, Célestin & Élise Freinet, Jef Geys, Gertrud Grunow, Francisco Ferrer y Guardia, Malka Haas, Erika Giovanna Klien, Anna „Asja” Lācis, Ludwig Hirschfeld-Mack, Palle Nielsen, Alma Siedhoff-Buscher, Grupul Sigma din Timișoara, Ilse Weber.
Titlul expoziției face trimitere la cuvintele lui Franz C̆iz̆ek, pionierul educației artistice de la începutul secolului al XX-lea. Cu referire la perioada copilăriei, ele sună ca un avertisment, dar și ca un apel la responsabilitate și acțiune. Suntem capabili noi, adulții, să facem față acestei provocări, ținând cont mai ales de problemele cu care se confruntă astăzi copiii și tinerii: violența resimțită cotidian, experiența pandemiei, războiului și refugiului? Cum putem contribui la îmbunătățirea stării psihice a copiilor și tinerilor și ce putem face pentru ca vocea lor să fie auzită? Ce rol poate juca arta în construirea identității copilului, în redarea sentimentului propriei valori, și ce instrumente ne oferă artiștii?
În expoziție sunt prezente atât practicile pionierilor pedagogiei moderne (Janusz Korczak, Maria Montessori sau Célestin Freinet) și educației alternative din prima jumătate a secolului al XX-lea (începând de la concepțiile moderniste, dezvoltate de Bauhaus), cât și referiri contemporane la aceste surse. Numitorul lor comun este susținerea creativității copiilor prin interdisciplinaritate, învățarea unor abilități diverse și experimentarea realității prin intermediul simțurilor. Sunt prezentate exemple de practici artistice care includ copiii ca participanți cu drepturi depline și activi în procesul creației. Un loc important îl ocupă acțiunile cu participarea minorilor proveniți din grupuri sociale defavorizate pe considerente de apartenență etnică, situație economică sau handicap, evidențiind modul în care activitățile creative devin pentru ei un instrument de recăpătare a demnității și propriei voci.
În paralel cu recursul la surse istorice importante, apar întrebări actuale despre direcțiile posibile de dezvoltare a educației (inclusiv a celei artistice) în secolul al XXI-lea. Sunt prezentate diverse modalități de transmitere a cunoștințelor în afara sistemului învățământului școlar: renunțarea la ierarhia de secol XIX a materiilor, recurgerea la surse de cunoaștere precum suconștientul, visele, accentuarea dezvoltării în contact cu propriul corp și natura.
Expoziția cuprinde, de asemenea, exemple de practici artistice, în care copiii le dezvăluie adulților forme alternative de relaționare socială, la fel forme de acțiuni creative comune, bazate pe schimb de cunoștințe, experiență și lucru colectiv, care pot modela comportamentul social și empatia.
În cadrul proiectului expozițional, va fi inclusă o prezentare monografică a artistei austriece Friedl Dicker-Brandeis (1898-1944), pictoriță, arhitectă de interior și proiectantă remarcabilă, absolventă a Școlii Bauhaus din Weimar, studentă a lui Johannes Itten, Oskar Schlemmer și Paul Klee. Tema principală este activitatea artistei în sfera educației artistice moderne a copiilor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dicker-Brandeis, deținută a lagărului de concentrare Theresienstadt, a ținut lecții pentru copiii evrei, inspirate pe de-o parte din pedagogia Bauhaus (practicile lui Johannes Itten, Paul Klee), pe de alta de teoriile lui Franz C̆iz̆ek, una dintre cele mai originale și marcante personalități în istoria emancipării minorilor. Friedl Dicker-Brandeis a reușit să creeze un sistem care le-a redat libertatea de acțiune unor persoane dublu „dezumanizate” – copii fiind, privați sistematic de libertățile și identitățile lor, și membri ai comunității evreiești, pe care Holocaustul a încercat să o anihileze.
Expozițiile vor fi însoțite de un bogat program educativ, performance-uri, ateliere și întâlniri între artiști și copii, dar și de o conferință internațională, dedicată practicilor alternative de educație artistică a copiilor în secolele XX și XXI (20-22 aprilie 2023).
Laura Borotea și Gabriel Boldiș dezvoltă, din 2012, Minitremu, proiect care facilitează accesul copiilor și tinerilor la arta contemporană. Minitremu se situează la granița dintre artă și pedagogie, fiind un laborator de experiențe estetice și de dezvoltare creativă, prin care copiii și tinerii pot lua contact cu procese artistice ce generează dialog și îi ajută să-și dezvolte propria viziune despre viață. E o pedagogie ce continuă tradiția educatorilor constructiviști, unde învățarea bazată pe experiența directă este obiectivul principal, iar arta și gândirea critică pot fi învățate cel mai bine prin întâlnirea cu artiștii contemporani.
În cadrul proiectului varșovian, Laura Borotea și Gabriel Boldiș vor susține, în data de 15 iunie 2023, un atelier pentru liceeni, iar în data de 17 iunie 2023, un atelier pentru copii școlari și o prezentare a practicilor Minitremu, dedicată unui public implicat în educație, în general, și în educația artistică, în particular (educatori, mediatori culturali, cercetători, experți).