NOUA BIBLIOTECĂ ŞI GALERIE DE ARTĂ ICR BERLIN

NOUA BIBLIOTECa sI GALERIE DE ARTa ICR BERLIN

Loc: ICR Berlin, Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin.

 Oră: 19.00. 

Nu rataţi şansa să vizitaţi galeria şi biblioteca Institutului Cultural Român din Berlin înainte de inaugurarea noului sediu, care va avea loc pe 6 octombrie. Evenimentul prezintă operele a doi artişti de origine română stabiliţi în Berlin.

Scriitoarea Carmen-Francesca Banciu va citi din cea mai recentă carte publicată: „Leichter Wind im Paradies” („Briză în paradis”, PalmArtPress, 2015), o poveste fermecătoare despre regăsire, liniște, oameni și natură. Cartea a fost scrisă într-un sat de munte din Grecia unde autoarea s-a retras, întorcând spatele vieţii agitate din Berlin.

Sculptorul Valentin Duceac va prezenta lucrarea sa intitulată IN VISIBLE, care se compune dintr-o serie de sculpturi realizate în bronz. Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 30 septembrie 2015.

Carmen Francesca Banciu
s-a născut în 1955 la Lipova, România. Ca urmare a câştigării „Premiului internaţional pentru povestiri scurte” oferit de oraşul Arnsberg, i s-a interzis să mai publice în România. Din 1991 trăieşte la Berlin. Până în prezent a scris şi a publicat în limba germană mai multe volume de povestiri şi romane. Scrie pentru diverse ziare şi posturi de radio, conduce seminarii de „creative writing” şi predă cursuri la şcoli de vară, universităţi şi filiale ale Institutului Goethe. De-a lungul timpului, a câştigat diverse premii şi a beneficiat de numeroase burse de creaţie, printre care amintim: premiul GEDOK pentru literatură, bursa Fundaţiei Preußische Seehandlung, bursa Fundaţiei Anna-Krueger /Wissenschaftskolleg zu Berlin, bursieră a programului pentru artişti DAAD. 

Valentin Duceac a studiat la Universität der Künste Berlin. Lucrările sale au fost incluse atât în expoziţii individuale, cât şi de grup: „Begegnung mit einem Bunker”(Festival of Lights, Berlin), „Message Art Now” - Graphic short sleeve T-shirt (Uniqlo - MoMA x UT, Tokyo), „Ingredients screen prints” (Salon D’argent, München), Universität der Künste S/S 2013 - Tender Loving Care (Mercedes-Benz Fashion Week), „Greater New York” - SPAM - Junk E-mail on Vinyl (MoMA PS1, New York).