Joi, 25 septembrie, la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), în cadrul programului Ultimii rapsozi iniţiat de Grigore Leşe, soseşte de pe malul lacului Razin, din comuna Sarichioi (jud. Tulcea), grupul Landâş. Uleana Mitri, Maria Deac, Ana Maroz, Ana Finoghen, Maria Ignat, Varanica Colareza, Evdochia Simionov, Georgeta Dolghin, Alexandra Ciubotaru, Elena Petrichei, Pimon Bejenaru şi Vasile Dolghin vor da glas, la ICR, cântecelor aparte ale lipovenilor nekrasoviţi. „Într-un sat de pescari de pe malul lacului Razin, vegheat de ruinele cetăţii Heraclea, am întâlnit o comunitate de ruşi ortodocşi de rit vechi, a cărei autenticitate şi putere de conservare sunt impresionante. Sarichioi. Aşa se numeşte satul unde, de sute de ani, urmaşii neînfricaţilor cazaci nekrasoviţi – a ignat-cazacilor, cum îi numeau cu respect autorităţile turceşti – se încăpăţânează să-şi vorbească limba, să-şi cânte cântecele, să-şi conserve intact portul tradiţional din zona Donului şi a Kubanului, să păstreze cu sfinţenie cărţi bisericeşti în slavonă şi icoane vechi, să se nască, să crească şi să moară în credinţa ortodoxă de rit vechi. Au fost numiţi lipoveni şi sub acest nume sunt cunoscuţi atât în Rusia, cât şi la noi.
În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, diacul Nichita povestea legenda întemeierii satului Sarichioi, a Satului Galben, cel mult însorit, precum îl descrie numele-i turcesc: «Străbunii noştri au trăit undeva în Rusia. Se ocupau cu agricultura şi pescuitul, respectau autorităţile şi se rugau Domnului în biserici ridicate prin truda lor. Aşa au trăit fericiţi, cu frica lui Dumnezeu, până când un trimis al diavolului, pe nume Nikon, a ajuns să fie patriarh al Bisericii Ruse şi a hotărât să distrugă vechea credinţă pravoslavnică. Cei care au urmat obiceiurile şi credinţa strămoşească au început să fie prigoniţi, satele şi bisericile lor arse, mulţi omorâţi în chinuri groaznice». Din poveşti şi legende s-au născut cântecele din Sarichioi, care, prin strădania profesorului Vasili Vasilievici Dolghin sunt la fel de vii ca atunci când au prins viaţă." – Grigore Leşe Grupul, format în anul 1980, are un repertoriu de peste 60 de cântece vechi, specifice diverselor evenimente din viaţa comunităţii: de nuntă, de stradă, de oaste, rituale „de săptămâna brânzei". Ultimii rapsozi, program lunar al ICR, oferă publicului citadin un contact nemijlocit cu folclorul autentic – atât cel tradiţional românesc, cât şi cel al minorităţilor din România. Un scop al acestui program este conştientizarea faptului că arta tradiţională, reprezentând o valoare identitară fundamentală, formează un patrimoniu imaterial care trebuie respectat şi păstrat. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.
