Monasteries and Churches of Transylvania. 13th to 18th Centuries - coord. Pr. Iustin Marchiș

coord. Pr. Iustin Marchiș, autori: Ana Dumitran, Daniel Dumitran, Ciprian Firea, Mihaela-Sanda Salontai

Ediție în limba engleză a albumului Mănăstiri și biserici din Transilvania între secolele XIII-XVIII, publicat în 2020, volumul oferă – fără a lăsa deoparte elementele istorice sau monografice – o perspectivă cu precădere estetică asupra monumentelor și imaginilor selectate. Părintele Iustin Marchiș, coordonatorul lucrării, scrie în Cuvântul de întâmpinare despre mizele acestui demers: „Volumul nostru atinge la rândul lui unele aspecte ale istoriei politice, ecleziale, confesionale, dar el este în primul rând un ghid artistic care propune un pelerinaj cultural și spiritual printre etniile, confesiunile și patrimoniul artistic al Transilvaniei, cu toate stilurile și formele sale de expresie: arhitectură, pictură, manuscrise și tipărituri, obiecte liturgice. Ghidul, credem primul de acest fel de la noi, s-a născut din călătoria făcută pe teren, la fiecare biserică sau mănăstire în parte, prin identificarea lucrurilor frumoase ale fiecărui loc și punerea lor în pagină într-o viziune grafică de excepție.‟

Traducerea în limba engleză a fost realizată de Eugenia Müller și Dan Mateescu.