- 24 November 2021
- Tags Icr Proiecte eunic Festivalul OVNi
Artistul franco-român Mircea Cantor a participat (prin mai multe intervenții de la distanță, online) la un extraordinar experiment artistic care s-a derulat în cadrul festivalului OVNi, din Nisa, începând cu 3 decembrie 2021. Timp de trei zile, până în 5 decembrie, cinci mari hoteluri din Nisa au pus la dispoziția artiștilor invitați la festival spațiile din unele camere, pentru ca aceștia să creeze în direct, pe pereții camerelor, pe tavan, opere care vor decora peren aceste spații. Este vorba de hotelurile Winsor, Rivoli, Splendid, La Malmaison, West-End. Organizatorii festivalului au invitat de altfel marele public să vizioneze în direct crearea operelor de artă din hoteluri în 4 decembrie. Hotelul Windsor a invitat astfel mai ales institutele culturale străine de la Paris, în timp ce artiștii emergenți din regiunea sud s-au instalat la hotelul West End și Splendid.
Mai multe institute culturale străine de la Paris, membre ale Forumului institutelor culturale străine de la Paris (FICEP), au participat la acest eveniment care, din cauza condițiilor stricte de prevenire a pandemiei de COVID 19, s-a derulat majoritar online (artiștii din regiune au fost prezenți în real, artistii invitați din alte zone ale Franței au participat prin trimiterea creațiilor lor, proiectate în timpul evenimentului, și prin participarea la conferințe în sistem Zoom). Propunerea ICR Paris a fost Mircea Cantor, un artist cunoscut atât în Franța cât și în străinătate.
În imagine, una din creațiile artistului, proiectate pe plafonul unei scări interioare din hotelul Windsor.
Mircea Cantor (născut în 1977), artist al cărui nume este recunoscut pe plan internațional, reper major al artei contemporane românești, a primit în 2004 Premiul Fundației întreprinderii Ricard, și apoi prestigiosul Premiu Marcel Duchamp, în 2011. Punctul de plecare al operelor sale îl reprezintă copilăria sa, petrecută într-o țară condusă de un regim comunist, dar și amintirile sale personale. Prin creațiile sale se străduiește să evidențieze diferențele sociale și frontierele care încă există între țări. Înregistrările video și instalațiile sale combină căutarea formală și estetică cu un angajament poetic, dând naștere astfel unor gesturi simple, dar care au o valoare universală. Mircea Cantor dorește să își lase marca personală pe o operă simbolică, inspirându-se din diversele domenii ale cunoașterii, pentru a da astfel un sens existenței umane. La baza muncii sale, în câteva cuvinte, stau : tradiția, modestia, estetica, independența, rigoarea și morala.
Festivalul OVNi – Objectif Video Nice – a fost creat în 2015 ca o platformă original şi inovatoare dedicată în primul rând promovării artei video. Titlul ediţiei 2021 este “A lion in my room”. Festivalul se desfăşoară în multiple locaţii din Nisa : el creează un parcurs care include muzee, spaţii culturale şi locuri insolite. În paralel, mai multe hoteluri se transformă în spaţii artistice, găzduind artiştii participanţi, care lucrează şi expun fiecare în camera dedicată.