a fost un gânditor şi scriitor român
Filozof şi istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.
După terminarea învăţământului primar Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arşavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica şi Barbu Brezianu. Devine interesat de ştiinţele naturii şi de chimie, ca şi de ocultism şi a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-şi pune în pericol vederea şi aşa slabă, Eliade citeşte cu pasiune. Unul dintre autorii preferaţi este Honoré de Balzac. Eliade face cunoştinţă cu nuvelele lui Giovanni Papini şi cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.
Interesul faţă de cei doi scriitori l-a dus la învăţarea limbilor italiană şi engleză; în particular începe să studieze persana şi ebraica. Este interesat de filosofie şi studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius şi Epictet, citeşte lucrări de istorie şi în special pe Nicolae Iorga şi B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.
Mircea Eliade avea o serioasă formaţie filozofică încă din România. După o adolescenţă dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 tânărul este aproape unanim recunoscut ca "şef al generaţiei" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginaţie, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informaţii autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică şi metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influenţă decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul şi cunoştinţele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacţia ziarului Cuvântul. Deşi părerile posterităţii sunt împărţite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.
Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învaţă limba italiană şi cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaşte personal pe Giovanni Papini şi pe Vittorio Macchioro, care avea publicaţii în domeniul istoriei religiilor. În 1929 îşi ia licenţa cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renaşterii.
După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obţinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită şi Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la Bucureşti (locuieşte între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd. Dacia la nr. 141), îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienţa din India şi pe date autobiografice. Între 1932 şi 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice.
De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparţinând grupului din jurul lui Nae Ionescu a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicaţii, printre care şi ziarul oficial al Mişcării, "Buna Vestire", dar şi prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade s-a distanţat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinereţea sa. In timp ce scria articole cu caracter antisemit a luat poziţie faţa de expatrierea unor mari intelectuali evrei şi şi-a menţinut amiciţia cu evrei ca Mihail Sebastian.
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileşte la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea Loyola. Reputaţia sa creşte cu fiecare an şi cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituţii ilustre, primeşte mai multe doctorate honoris causa. Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru este în concepţia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepţie fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar şi în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuţii la literatura specializată din acest domeniu. În ultimii ani de viaţă, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuţii pentru ultimul volum de istoria credinţelor şi proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicţionar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.
Surse:
http://www.mircea-eliade.com/from-primitives-to-zen/index.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade
