Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - APRILIE 2015

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate în luna aprilie 2015
ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA
16-17 aprilie / Colocviul internațional de studii „Cioran şi Occidentul. Utopie, exil, cădere“, dedicat filosofului român, una dintre figurile reprezentative ale vieţii culturale europene a secolului trecut, în organizarea Departamentului de Litere şi Filosofie al Universității din Trento.
17-25 aprilie / Masa rotundă cu tema „Grădini și creativitate“ și expoziția „Grădini splendide – frumusețe distrusă“, la sediul Academia di Romania.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN „TITU MAIORESCU“ DE LA BERLIN
9 aprilie - 13 mai / Expoziţia „G.M. Cantacuzino – a Hybrid Modernist“, organizată la Muzeul Arhitecturii – Universitatea Tehnică din Berlin, a oferit o privire transversală asupra operei arhitectului, pictorului şi intelectualului George Matei Cantacuzino (1899-1960), o figură remarcabilă a arhitecturii moderne în România anilor 1930.
14-19 aprilie / Proiecţia scurtmetrajului Have sweet dreams, r.: Ciprian Suhar la FilmFest Dresden, în prezența producătorului Anca Floroiu.
16 aprilie / Concert de muzică clasică susținut de pianistul Andrei Banciu şi de violonista Ioana Cristina Goicea, în cadrul programului de concerte organizate la sediu, la care sunt invitaţi muzicieni români din Berlin şi din spaţiul european, deja afirmaţi sau în curs de afirmare.
17 aprilie / Concert susținut de Alina Manole Trio, organizat în colaborare cu Forumul German-Român din Stuttgart și cu Laboratorium Stuttgart, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea Asociației Române Forum GERRUM din Stuttgart.
17 aprilie / Manifestare dedicată personalităţii şi activităţii lui Heimann Hariton Tiktin (1850-1936), nume de referinţă pentru studiul şi promovarea limbii şi culturii române în Germania, membru al Academiei Române.
18-23 aprilie / Cinci concerte susținute de violonista Mihaela Martin şi pianistul Radu Lupu în cadrul Festivalului Internaţional „Intonations“, organizat la Jüdisches Museum din Berlin.
22-28 aprilie / Participarea românească la Festivalul Internațional de Film goEast de la Wiesbaden – prezența regizoarei Ana Savin (filmul This Time, Last Year) și a editorului Cristian Radu (realizator al montajului filmului Revelion 2014, r.: Dragoș Hanciu).
29 aprilie / Prima prezentare din ciclul „Gutenberg multimedia“, pe teme literar-istorice, pornind de la câte un album tematic, de autor.
30 aprilie – 3 mai / Amplu program de evenimente intitulat „Berlin Performs“ și dedicat performance-art-ului.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA BRUXELLES
1 aprilie 2015 – 31 aprilie 2016 / Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în parteneriat cu Revista Transilvania din Sibiu și Fundația Poetry International din Rotterdam, susține promovarea poeților români într-un domeniu dedicat special României, pe website-ul Poetry International (http://www.poetryinternationalweb.net/pi/site/home).
2 aprilie / Zi de cercetare academică „Brâncuși et les poètes“ la Universitatea din Strasbourg.
25 aprilie / Concert susținut de acordeonistul Ionică Minune și formația sa în cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului Balkan Trafik (23-26 aprilie 2015).
5 aprilie – 12 aprilie / Cea de-a II-a ediţie a proiectului „Carieră pentru o zi“, la sediul Institutului Cultural Român de la Bruxelles şi în alte locaţii din Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei, Parlamentul European, Comisia Europeană şi Radio Arthis.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA BUDAPESTA
2 aprilie / Conferinţa „Viaţa cotidiană romană prin monede pe cursul mijlociu şi inferior al Dunării“ („Numismatics revealing History: From Coins to Roman History and Daily Life on the Middle and Lower Danube“) susținută de dr. habil. Cristian Găzdac, la Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta.
16 aprilie – 15 iunie / Vernisajul unei noi expoziţii din seria „Artişti plastici români din Ungaria“, la sediul Filialei Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta.
21 aprilie – 21 iunie / Expoziţia „Ingo Glass: forme şi culori în spaţiu“, la sediul Institutului Cultural Român de la Budapesta.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN „MIHAI EMINESCU“ DE LA CHIȘINĂU
3 aprilie – 3 mai / Expoziția „România și românii în Primul Război Mondial“, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.
3-4 aprilie / Tineri scriitori români la Cenaclul „Republica“ din Chișinău: întâlnire cu Bogdan-Alexandru Stănescu și lansarea volumului de versuri ANABASIS.
3-5 aprilie / Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chişinău a acordat 40 de premii de carte câştigătorilor Olimpiadei Naţionale de Istorie din Republica Moldova.
8 aprilie / Simpozionul literar consacrat clasicilor literaturii române ,,Știute firi vizionare“ la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu“.
23-27 aprilie / Expozitia ,,Trei poeți: Grigore Vieru, Mihai Ursachi și Petru Cărare“ la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XIX-a, Chișinău.
24 aprilie / Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chişinău a acordat premii speciale de carte și CD-uri câștigătorilor Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română din Republica Moldova.
28 aprilie – 4 mai / Participarea şcolilor româneşti de teatru la Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru „ClassFest – 2015“, ediţia a V-a, la Chișinău.
30 aprilie – 21 mai / Expoziția „România și românii în Primul Război Mondial“ de Ziua Veteranilor la Centrul de Cultură și Istorie Militară.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN „DIMITRIE CANTEMIR“ DE LA ISTANBUL
1-5 aprilie / Prezență românească în premieră la cea de-a XXXIII-a ediție a Izmir Theater Festival.
14-17 aprilie / Participare românească la cea de a XXXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Film Istanbul.
24-30 aprilie / Spectacol românesc de marionete, în premieră, pe scenele Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii din Ankara, susținut de actorii Ecaterina Rotaru, Tudor Rotaru și Laurențiu Vasilache din Iași.
24 aprilie -3 mai / Premiera filmului Aferim!, r.: Radu Jude în Turcia, la Festivalul Internațional de Film de la Ankara.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA LISABONA
9 aprilie / Serie de evenimente organizate cu ocazia inaugurării noului sediu.
10-20 aprilie / Expoziţia „Acasă la oşeni“ a fotografului Remus Ţiplea, prezentarea filmului documentar Cu colacii la nănași (realizat de Pacris TV din Satu Mare) și întâlnire cu diaspora românească din Portugalia.
16 aprilie / Cea de-a şaptea ediţie a Ceremoniei de atribuire a titlurilor onorifice „Amicus Romaniae“ 2015.
23 aprilie – 3 mai / Participare românească la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului de film IndieLisboa, cel mai important festival de cinema independent din Portugalia, festival care îşi propune să contribuie la stimularea difuzării publice a filmelor care nu sunt distribuite în circuitele tradiţionale de cinema din Portugalia.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA LONDRA
2 aprilie / Recitalul pianistului Alexandru Negriuc, în Seria „Concertelor Enescu“ de la Institutul Cultural Român de la Londra.
6 aprilie / Recitalul pianistei Adela Liculescu la St. Martin-in-the-Fields din Londra.
15 aprilie / Concert de jazz susținut de Nicolas Simion și Sorin Romanescu, eveniment adițional Programului românesc la London Book Fair 2015.
23 aprilie / Proiecția filmului Furia, r.: Radu Muntean, în cadrul programului permanent de film „Cinemateca românească“.
27 aprilie – 2 mai / Prezentarea spectacolului „Vlad the Impaler“, după piesa A treia ţeapă de Marin Sorescu, la Glasgow şi Brighton.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA MADRID
1 aprilie – 26 iulie / A treia ediţie a concursului de eseuri în limba spaniolă „Povestea unei personalităţi din România“/„La historia de una personalidad rumana“.
13-24 aprilie / Expoziţia „Patrimoniu artistic moldovenesc din secolele al XV-lea şi al XVI-lea“ la Manuel Lekuona Kultur Etxea (Centrul de cultură Manuel Lekuona) din Lasarte Oria.
19-30 aprilie / Itinerarea expoziţiei „Arhitecţi români creatori de patrimoniu cultural“ în şcoli din Brunete, Mostoles şi Arroyomolinos.
23 aprilie / Noaptea cărţilor – Aniversare Liviu Rebreanu, la sediu.
28 aprilie / Întâlnire infomală cu elevi de la şcoli din San Agustin de Guadalix – Comunitatea Madrid, la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA NEW YORK
2 aprilie / Spectacolul MYC NYC – From Bucharest to Manhattan, susținut de coregraful, dansatorul și actorul Paul Cosma-Cimpoieru, în Sala Auditorium a Institutului Cultural Român de la New York.
3-30 aprilie / Proiectul „Cealaltă față a avangardei din România: film, fotografie, performance“, avându-l ca invitat pe Igor Mocanu, eveniment dedicat avangardei istorice a secolului XX în România.
8-16 aprilie / Participarea pianistei Irina Botan la Constella Festival din Cincinnati, Ohio.
20-24 aprilie / Serie de conferinţe dedicate avangardei româneşti susţinute de prof. univ. dr. Ion Pop, la Columbia University și la sediul Institutului Cultural Român de la New York.
23-24 aprilie / Conferinţe dedicate artelor vizuale contemporane din România, mai precis fotografiei și, respectiv, modului de valorizare artistică și conceptuală a arhivelor prin proiectele grupului subREAL, conferințe susținute de arhitectul și artistul vizual Iosif Király.
30 aprilie / Recitalul pianistului Matei Varga, la The Concert Space/Beethoven Pianos din New York.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA PARIS
1 aprilie / Trei evenimente dedicate literaturii românești de expresie franceză, teatrului francez bazat pe un text semnat de un autor român și dialogului dintre autori români de expresie franceză și francezi cunoscători ai literaturii române.
9 și 10 aprilie / Participarea lui George Arion, autor de romane polițiste și a lui Victor Ieronim Stoichiță, critic și istoric de artă, la cea de-a V-a ediție a Salon du Livre des Balkans, singurul târg de carte de acest tip din Franța.
16 aprilie – 1 mai / Expoziţia „Androgyne II“ a pictoriţei Petra Marian la sediu, în Sala de expoziţii.
21-24 aprilie / Proiect de poezie și muzică „Suntem ceea ce iubim“, dedicat marelui poet român Nichita Stănescu.
25 și 28 aprilie / Proiectul „Tradiții românești – tradiții de Paște“.
28 aprilie – 4 mai / Expoziţia de grafică şi fotografie „Diaspora românească în dialog artistic multinaţional“, găzduită de Institutul Cultural Român de la Paris şi lansarea de carte „50 recettes de ma bounika Belina – cuisine juive et roumaine“ (Editura Harmattan, 2015).
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA PRAGA
10 - 22 aprilie / Participare românească la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Zilele Filmului European“ cu filmul Sunt o babă comunistă, r.: Stere Gulea proiectat în 12 aprilie 2015 la Cinematograful Lucerna (Praga) și în 22 aprilie 2015 la Cinematograful Bio Central (Hradec Králové) și cu filmul Toto şi surorile lui, r.: Alexandru Nanău, proiectat în data de 10 aprilie 2015, la Světozor (Praga).
14 aprilie – 30 iunie / Cursuri de limba cehă pentru români la Școala Generală Zakladní škola Strossmayerovo náměstí 4 din Praga.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA STOCKHOLM
15-26 aprilie / Prezentare Alex Mirutziu la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm – un artist talk cu Alex Mirutziu, aflat din noiembrie 2014 în rezidenţă la centrul suedez IASPIS, principalul centru de schimb intercultural şi rezidenţe din Suedia în domeniul artelor vizuale şi al designului.
17-19 aprilie / Participare românească la Stockholm Art Book Fair.
20-26 aprilie / Cea de-a VII-a ediție a programului cadru „Atelier de traduceri“.
21 aprilie / Simpozion despre Paul Celan, la sediul institutului.
25 aprilie / Participare românească la Kulturnatt – Noaptea culturală a orașului Stockholm.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA TEL AVIV
7 aprilie / Monodrama „Vocea umană“, r:. Sanda Manu, cu Oana Pellea, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatronetto din Yafo.
7-26 aprilie / Ionuț Pascu și Sebastian Catană pe scena Operei din Tel Aviv.
22-28 aprilie / Master class de tehnică vocală şi dicţie susţinut de Anné-Marie Condacse la Academia de Muzică şi Dans din Ierusalim.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA VARŞOVIA
7-14 aprilie / „Colecția publică/Public Collection“ – performance semnat de coregrafii Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș, la Muzeul de Artă Modernă din Varșovia.
8-11 aprilie / Lansarea volumului Apropierea de Marin Mălaicu-Hondrari, la Poznań, Wrocław și Cracovia.
10-19 aprilie / Retrospectivă Radu Jude la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Primăvara filmelor“.
24 aprilie – 31 mai / Brâncoveanu 300. Tradiţia Continuă – expoziţie, prelegere şi ateliere de modelaj şi machetă la Wrocław.
25 aprilie- 27 iunie / Studioul poveștilor pentru copii la Varșovia la sediul Ambasadei României la Varșovia.
INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ DE LA VENEŢIA
1-15 aprilie / Expoziţia foto-documentară ,,Dinamica modernizării oraşului portuar Brăila (1830-1930)“, la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
17-19 aprilie / Susţinerea participării artistului Jean-Lorin Sterian la Presenze At Home Festival din Veneţia.
23-24 aprilie / Congresul internaţional de studii româno–veneţiene „Veneţia şi Europa Răsăriteană în secolele XII–XVIII – Venezia e l’Europa Orientale tra il tardo Medioevo e l’Età moderna“, la Istituto Veneto di Lettere, Scienze ed Arti di Venezia (sala de conferinţe de la Palazzo Franchetti).
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA VIENA
1 aprilie / Prezentarea în avanpremieră a imaginilor din albumul de fotografie Unser Urwald. Eine Reise zu den letzten Paradieswäldern im Herzen Europas/Pădurea seculară. O călătorie către ultimele grădini ale raiului din inima Europei.
15 aprilie / După-amiaza unui torţionar de Lucian Pintilie la Cinemateca Institutului Cultural Român de la Viena.
17 aprilie – 28 mai / Expoziţia „Opus 5 – Soleil de l’Est – Incursiuni în pictura contemporană românească“ la Galeria Institutului Cultural Român de la Viena.
18 aprilie / Proiecţia documentarului Caricaturistes, fantassins de la démocratie în cadrul Festivalului Filmului Francofon de la Viena.
23 aprilie / Lectură Mircea Cărtărescu la Facultatea de Arte a Universităţii Ljubljana cu prilejul Zilei Internaţionale a Cărţii.
23 aprilie / Recitalul pianistei Alina Bercu la sediul Institutului Cultural Român de la Viena.
23-28 aprilie / Participarea românească la Festivalul Crossing Europe de la Linz.


Lista proiectelor culturale organizate de institutele culturale românești din străinătate - APRILIE 2015