La porţile Orientului: instrumente exotice, melos străvechi şi dulciuri levantine

Institutul Cultural Român de la Londra şi Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” organizează, într-o colaborare în premieră, concertul „De la Dimitrie Cantemir la Anton Pann” – un melanj sonor inedit de partituri bizantine, otomane, persane şi româneşti, compuse de cei doi erudiţi de la porţile Orientului. Evenimentul va avea loc astăzi, 27 noiembrie 2012, ora 19.00, la sediul ICR Londra.

Grupul „Anton Pann” din Bucureşti, alcătuit din Constantin Răileanu, Alina Horez, Alexandru Stoica şi Andrei Zamfir, aduce la Londra melosul străvechi al Răsăritului, într-o apariţie scenică originală, impregnată de parfumul balcanic şi exotismul instrumentelor - oud, bağlama, caval. Concertul promite, totodată, o seară de neuitat pentru cei peste 200 de spectatori care şi-au confirmat prezenţa, prin oferta generoasă de dulciuri specifice – rahat, stafide, alune şi fistic.

Programul concertului include muzica prinţului Cantemir şi a perioadei sale, alături de piese interpretate un secol mai târziu în Principatele Române şi la Constantinopol. Considerat până astăzi unul dintre marii umanişti ai Europei, Dimitrie Cantemir, a fost nu doar om politic, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric şi lingvist, dar şi muzicolog şi compozitor, cea mai importantă personalitate muzicală din Orientul apropiat în secolul al XVIII-lea. A fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul. “Cartea muzicii”, scrisă în limba turcă, cuprinde primul sistem de notaţie muzicală al muzicii otomane, iar datorită acestei lucrări Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice, primind titlul de paşă de la Ahmed al III-lea, mare susţinător al artelor.

Poet, compozitor şi profesor de muzică religioasă, folclorist, literat şi publicist, Anton Pann a tipărit unele din cele mai vechi piese muzicale de curte şi cântece de lume inspirate din melosul bizantin şi otoman, a tradus şi compus în tradiţia imnologiei bizantine, fiind şi un interpret iscusit la lăută, chitară şi, posibil, la pianoforte. Dintre culegerile şi creaţiile sale muzicale se numără compozitii orientale, romanţe şi cântece de lume foarte cunoscute precum „Bordeiaş, bordei, bordei”, „Unde-auz cucul cântând” sau „Sub poale de codru verde”. Pann rămâne cel mai important compozitor al ultimei perioade orientale în spaţiul românesc, în continuarea tradiţiei cantemirene.

Grupul “Anton Pann”, înfiinţat în 2004, valorifică acest tezaur muzical prin activităţi concertistice şi de cercetare, fiind o prezenţă constantă în viaţa artistică românească. Muzicienii au reuşit să achiziţioneze din Istanbul instrumente specifice muzicii vechi şi au evoluat alături de interpreţi de marcă ai genului ca Mehmet Bitmez, profesor şi maestru de oud (lăută), Kyriakos Kalaitzidis, interpret la oud şi fondatorul ansamblului En Chordais (Grecia), Ahmed Şahin, renumit interpret la ney, Fikret Karakaya, fondatorul Ansamblului Bezmara (Turcia), Kiya Tabassian, fondatorul Ansamblului Constantinople din Canada şi unul dintre cei mai importanţi interpreţi la setar (lăută mică persană).

Mai multe detaliii la www.icr-london.co.uk