Gala Laureaţilor Concursului Naţional de Creaţie Literară „Iulia Hasdeu”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină, pentru al doilea an la rând, Concursul Național de Creație Literară „Iulia Hasdeu”. Contribuția ICR Chișinău constă în acordarea unor premii sub formă de pachete cu cărți tuturor câștigătorilor concursului.
Aflat la cea de-a XIV-a ediţie, Concursului Naţional de Creaţie Literară „Iulia Hasdeu” îşi desemnează laureaţii la 25 octombrie a.c., ora 15.00, în Holul Casei Uniunii Scriitorilor.
Concursul s-a desfăşurat pe două categorii de vârstă: elevi de gimnaziu şi liceeni, având patru secţiuni: poezie, proză, eseu, debut literar. Prin intermediul său, cei mai dotaţi tineri din instituţiile preuniversitare de învăţămât din R. Moldova, sunt antrenaţi în competiţe literară alături de colegii lor de generaţie din dreapta Prutului, conturând astfel şi afirmând spaţiul cultural comun, spiritualitatea românească căreia aparţinem.
Laureaţii vor veni însoţiţi de profesorii de limba şi literatura română, iar creaţiile lor, remarcate de către un juriu competent, vor fi publicate în paginile Revistei de Cultură şi Creaţie Literară Clipa, revistă sub auspiciile căreia este organizat concursul.
Evenimentul este organizat cu susţinerea Direcţiei Cultură a Primăriei mun. Chişinău, a Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret şi Sport, a Ambasadei României la Chişinău şi a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”.