„Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu – turneu de promovare în Germania şi Austria

Frumoasele straine de Mircea Cartarescu - turneu de promovare in Germania si Austria

Cu ocazia publicării la editura vieneză Paul Zsolnay a traducerii volumului de povestiri Frumoasele străine, Mircea Cărtărescu participă la turneul de promovare organizat în Germania şi Austria în perioada 4 – 10 martie 2016. Volumul va fi prezentat în Germania, la Saarbrücken, Ingolstadt, München, și în Austria, la Salzburg, Graz şi Viena, în cadrul unor evenimente literare la care vor participa, de asemenea, traducătorul volumului Ernest Wichner şi scriitoarea Dana Grigorcea. Cartea beneficiază de finanțarea ICR prin programul TPS derulat de Centrul Național al Cărții.

„Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul şi-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor şi-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artişti vizuali, poliţişti şi criminali, studente şi responsabili culturali, fantome şi cineaşti, risipiţi într-o lume mereu surprinzătoare.“ (http://www.humanitas.ro/humanitas/frumoasele-straine)
Turneul lui Mircea Cărtărescu este organizat de editura austriacă Paul Zsolnay în colaborare cu Institutul Cultural Român. Turneul începe la Berlin cu o zi dedicată întâlnirilor cu presa şi continuă după următorul program:

Sâmbătă, 5.03, ora 20.00 – Saarländisches Künstlerhaus (Karlstraße 1, Saarbrücken)

Moderator: Ernest Wichner

Duminică, 6.03, ora 19.00 – Barocksaal Stadtmuseum (Auf der Schanz 45, 85049 Ingolstadt)

Moderator: Ernest Wichner

Luni, 7.03, ora 20.00 – Literaturhaus München (Salvatorplatz 1, München)

Moderator: Sigrid Löffler, traducător: Ernest Wichner

 

Marţi, 8.03, ora 19.30 – Literaturhaus Salzburg (Strubergasse 23, Salzburg)

Moderator: Ernest Wichner

Miercuri, 9.03, ora 19.00 – Literaturhaus Graz (Elisabethstrasse 30, Graz)

Moderator: Dana Grigorcea


Joi, 10.03, ora 19.00 – Cartierul literar Alte Schmiede (Schönlaterngasse 9, Viena)

Moderator: Dana Grigorce

 Scriitorului Mircea Cărtărescu i-a fost decernat în 2015 Premiul pentru Înţelegere Europeană, pentru trilogia Orbitor, în deschiderea Târgului Carte de la Leipzig şi Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană în deschiderea Festivalului de la Salzburg. La editura Zsolnay au apărut traducerile în limba germană Die Wissenden (2007, în traducerea lui Gerhardt Csejka), Der Körper (2011, în traducerea lui Gerhardt Csejka) şi Die Flügel (2014, în traducerea lui Ferdinand Leopold).

Ernest Wichner s-a născut în anul 1952 în Guttenbrunn, România. Locuieşte şi lucrează din anul 1975 în Germania, fiind director al Literaturhaus Berlin din anul 2003. A publicat o serie de volume de poezie, cele mai recente fiind bin ganz wie aufgesperrt (Heidelberg 2010) şi Neuschnee und Ovomaltine (Berlin 2010). Ernest Wichner a realizat numeroase traduceri din limba română în limba germană, printre care şi volumul Kinderland (Der erste Horizont meines Lebens, Ed. Zsolnay) de Liliana Corobca.

Dana Grigorcea s-a născut în 1979 la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie germană şi olandeză la Bucureşti şi Bruxelles, studiind apoi, tot la Bruxelles, regie de teatru şi film. În prezent trăieşte în Elveţia. În 2011 a publicat primul roman, la editura Kameru din Zürich, sub titlul Baba Rada. Viaţa e trecătoare ca părul (Baba Rada, Das Leben ist vergänglich wie die Kopfhaare). În cadrul Zilelor Literaturii Germane desfăşurate în iulie 2015 la Klagenfurt, autoarei i-a fost acordat premiul televiziunii austriece 3Sat pentru volumul Sentimentul primar al nevinovăţiei, apărut la editura eleveţiană Dörlemann.

Sigrid Löffler s-a născut în 1942 şi a studiat la Universitatea Viena. A lucrat ca redactor şi corespondent cultural din Viena pentru publicaţia „Süddeutschen Zeitung“ şi a fost membru al „Literarische Quartett“. Din 1994 lucreaza pe cont propriu pentru „Die Woche“, „Theater heute“ şi „Basler Zeitung“. În prezent trăieşte la Berlin.