- 19 December 2018
- Tags Arte vizuale Brancusi Teodor dadalau Icr tel aviv
Miercuri, 19 decembrie 2018, la Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, a avut loc o seară de prezentare a albumelor de fotografie semnate de artistul fotograf Teodor Dădălău. Proiectul a făcut parte din seria de evenimente culturale reunite sub umbrela „Cafenelei Românești” și a fost dedicat prezentării albumelor de fotografie semnate de artistul Teodor Dădălău: „Gorj – locuri minunate”, „Ia gorjenească”, „Călător prin Gorjul de odinioară”, „Gorj – spectacolul lemnului”, apărute în seria „Acasă la gorjeni”, la Editurile Centrului Județean pentru Conservarea și Valorificarea Culturii Tradiționale Gorj și Revers.
Autorul albumelor, prezent la eveniment, a susținut o prelegere despre patrimoniul cultural și etnografic din zona Gorjului, iar seara a fost acompaniată de o prezentare a unei selecții din lucrările fotografice ale lui Teodor Dădălău, urmând ca o expoziție amplă, organizată de Primăria Yavne, să aibă loc începând cu data de 20 decembrie, la Galeria HaSadna LeOmanut. Totodată, manifestarea a constituit un bun prilej de familiarizare a publicului cu una dintre cele mai importante zone etnografice românești. La finalul serii a fost proiectat filmul „Acasă la Brâncuşi”, realizat de Consiliul Judeţean Gorj şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj, prin casa de producţie „Sfinx Film”, regizor Radu Tora.
Evenimentul s-a bucurat de prezența mai multor artiști israelieni, cu origini românești și nu numai, prilej pentru comunitatea românească din Israel de a menține contactul cu artiștii din România și lucrările acestora, dar și pentru artiștii români de a creea legături profesionale cu artiștii israelieni, în vederea pregătirii unor proiecte viitoare; de asemenea, la sediul ICR Tel Aviv au fost prezenți curatorii expoziției de la Yavne, Hana Barak Engel și Roni Reuven.