Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare - Ediţia a VII-a, Sibiu, 4 - 10 august

Manifestare dedicată satului românesc autentic
În perioada 4 - 10 august 2008
se desfăşoară la Sibiu cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal "ASTRA" Sibiu şi cu sprijinul Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Consiliului Judeţean Sibiu
La ediţia din acest an participă ansambluri şi grupuri folclorice din comunităţile româneşti din Bulgaria
, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova, precum şi din judeţele Bihor, Galaţi şi Ialomiţa.

Festivalul este conceput ca o manifestare spectaculară şi interactivă, de dialog direct între actanţi şi publicul vizitator. Vor fi prezentate, scenic sau nemijlocit, cele mai valoroase tradiţii culturale păstrate în viaţa comunităţilor rurale.

La festival sunt invitaţi reprezentanţi autentici ai tradiţiilor populare, săteni din ţară şi din jurul ei. Prezentările propuse sunt ferite de regizări academice şi de intervenţia unor norme proprii spectacolului cult, de provenienţă urbană.

Programul se deschide marţi, 5 august, orele 17.00, în Piaţa Mare din Sibiu şi va cuprinde ateliere de arte plastice, muzicale, coregrafice şi culinare, specifice fiecărei comunităţi participante. Zilnic, de miercuri până duminică, evenimentele vor fi găzduite de Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA" din Dumbrava Sibiului. Festivitatea de închidere şi spectacolul de gală vor avea loc duminică, 10 august, orele 17.00.


Contact media: Serviciul de presă al ICR, tel. 0317100625, email: biroul.presa @ icr.ro