- 9 September 2020
- Tags ICR EUNIC Festivalul International de Film Documentar MOLDOX Cahul Chisinau
Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar – MOLDOX se va desfășura în aer liber la Cahul, în perioada 9-13 septembrie, și la Chișinău, Republica Moldova, în perioada 17-19 septembrie. Institutul Cultural Român, prin Biroul EUNIC, va sprijini prezența Norei Agapi, în calitate de formator, în cadrul Atelierului Exploration din Sectiunea MOLDOX Lab 2020. Atelierul invită tinerii din Cahul, dar și din întreaga țară, pe parcursul a cinci zile, să contribuie la schimbarea socială în comunitățile lor prin intermediul filmului documentar.
Ediția din acest an va aduce în premieră pentru țară cele mai bune filme documentare de nivel internațional, selectate și premiate la diverse festivaluri de renume mondial. Prin intermediul filmului documentar, MOLDOX își propune să creeze un dialog internațional și să contribuie la conștientizarea problemelor sociale, dincolo de granițele geografice sau limitele proprii.
MOLDOX aduce, în premieră în Republica Moldova, noul film al regizorului moldovean Pavel Cuzuioc, lungmetrajul documentar „Așteptați răspunsul operatorului” („Please Hold the Line”) – o alegorie audio-vizuală a comunicării moderne prin prisma unor tehnicieni din telecomunicații din patru țări – Moldova, Ucraina, România și Bulgaria - și clienții acestora, publicul avînd posibilitatea să urmărească momente din viața acestora, cu problemele și viziunile acestora asupra lumii înconjurătoare. Filmul de deschidere al festivalului va fi proiectat începînd cu ora 20:00.
Tradițional, MOLDOX aduce în prim plan probleme curente cu care se confruntă societatea în cadrul unor sesiuni de discuții publice cu diverși actori ai societății civile, autorităților publice, jurnaliști și specialiști din diferite domenii. Astfel, în ziua de deschidere a festivalului, la ora 18:00, publicul din Cahul va putea urmări trei scurtmetrajele documentare în regia Raisei Răzmerița – istorii ale trei femei cu dizabilități din Republica Moldova care au candidat la alegerile locale din 2019. Participanții vor avea ocazia să discute cu ele despre problemele cu care se confruntă și cum au reușit să depășească stereotipurile tradiționale.
Ceremonia oficială de deschidere a festivalului va avea loc la ora 19:30, unde vor fi prezenți organizatorii, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai misiunilor diplomatice în Republica Moldova, precum și minunatul public de la Cahul!
INTRAREA LA TOATE PROIECȚIILE ȘI DISCUȚIILE PUBLICE ESTE GRATUITĂ!
Pentru mai multe detalii despre program, vă rugăm să vizitați pagina noastră web: www.moldoxfestival.com
În contextul situației actuale, Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX, precum și activitățile din cadrul acestuia, se vor desfășura în aer liber, urmărind toate măsurile de precauție: numărul maxim de spectatori – 50, distanța dintre scaune de 1 metru, obligativitatea purtării măștilor de protecție pe tot parcursul proiecțiilor și a discuțiilor publice.
Festivalul de Film documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX a fost fondat în 2016 și este dedicat în exclusivitate filmelor non-ficțiune cu relevanță socială semnificativă. MOLDOX a fost conceput ca un festival de film internațional axat pe probleme sociale actuale, accesibil tuturor, motiv pentru care intrarea la festival este liberă, iar participarea la ateliere și master-class-uri nu presupune nicio taxă.
Festivalul combină misiunea de culturalizare a populației – prin proiecțiile de filme cu acces gratuit, cu cea de instruire a filmmakerilor în devenire, interesați să creeze documentare cu impact social – asumată de MOLDOX LAB.
Programul Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX, ediția a V-a
CAHUL, 9-13 septembrie 2020
9 septembrie
18:00 Discuții publice: Femeile în acțiune – implicarea femeilor în politica locală
19:30 Ceremonia de deschidere a Festivalului MOLDOX 2020
20:00 „Așteptați răspunsul operatorului”, de Pavel Cuzuioc (2020, Austria, 86 min)
22:00 „Doamna F”, de Chris van der Vorm (2020, Olanda, Nigeria, 76 min)
10 septembrie
18:00 Discuții publice: Orașul în pandemie – despre sănătatea publică și pandemie în mun. Cahul
20:00 „Povești pe care nu le știam”, de Rita Davern și Melody Gilbert (2020, SUA, 74 min)
22:00 „Sclipici și praf”, de Anna Koch și Julia Lemke (2020, Germania, 91 min)
11 septembrie
18:00 Discuții publice: Situația ecologică în țară și în rezervații naturale
20:00 „Robodragoste”, de Maria Arlamovsky (2019, Austria, 79 min)
21:30 „Toți monștrii sînt oameni”, de Helen Spooner și Hugh Davies (2019, Azerbaidjan, 21 min)
22:00 Groapa de fundație, de Andrei Greazev (2020, Rusia, 70 min)
12 septembrie
18:00 Discuții publice: Educația preuniversitară duală și educația tehnică
20:00 „Călătorul de la miezul nopții”, de Hassan Fazili (2019, SUA, Qatar, Canada, Marea Britanie, 87 min)
22:00 „Autoportret”, de Margreth Olin, Katja Høgset și Espen Wallin (2020, Norvegia, 88 min)
13 septembrie
18:00 Discuții publice: Viitorul Uniunii Europene în Moldova – despre proiecte și fonduri în derulare
20:00 „Lecții de iubire”, de Małgorzata Goliszewska și Kasia Mateja (2019, Polonia, 75 min)
21:30 Ceremonia de închidere a festivalului