Festivalul Culturii Române de la Cracovia marchează 35 de ani de la implozia regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est

Cea de-a XIV ediție a Festivalului Culturii Române la Cracovia, organizată de ICR Varșovia, marchează 35 de ani de la punctul de inflexiune reprezentat de anul 1989 în istoria recentă a Europei Centrale și de Est. Dinspre prezent, privim la cei care au avut curajul să se opună opresiunii, facem un bilanț de etapă și chestionăm viitorul Occidentului. Dincolo de analiză, sărbătorim bucuria muzicii, a călătoriilor și întâlnirilor cu oamenii pentru care România este pasiunea și meseria lor. Ca în fiecare an, cinematograful Pod Baranami găzduiește cele mai premiate, apreciate și autentice creații cinematografice recente – Caravana Noului Cinema Românesc oprește la Cracovia.

Programul va începe cu o întâlnire cu scriitorul și regizorul de teatru Virgil Tănase, autorul volumului biografic Camus, la Universitatea Jagiellonă, unde va discuta despre volumul său recent publicat împreună Maciej Kałuża, doctor în filozofie, reputat specialist și cercetător al existențialismului francez, și Paulina Frankiewicz, doctor în filozofie la Universitatea din Łódź.  De asemenea, Virgil Tănase va dialoga la Centrul Internațional pentru Cultură cu Kazimierz Jurczak, profesor la Universitatea Jagiellonă. Programul va continua cu un recital susținut de Jarosław Nadrzycki (vioară) și Joanna Zathey (pian) la Sala de concerte Aula Florianka, eveniment de promovare a Concursului Internațional „George Enescu". Volumul Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine de Lucian Boia va fi lansat în prezența traducătorului Bogumił Luft. Istoricul Dorota Filipak va modera două dezbateri: „România, pasiune și profesie”, cu participarea invitatelor Julia Obrzut și Martyna Duda, și „De sus se vede mai bine. Carpații românești”, cu participarea Ewei Chwałko și a lui Stanisław Figiel. Nu în ultimul rând, Festivalul va include proiecția filmelor Afacerea Tănase. Leapșa pe murite, regia Ionuț Teianu, Libertate, regia Tudor Giurgiu, Spre Nord, regia Mihai Mincan, Tipografic Majuscul, regia Radu Jude, Insula, regia Anca Damian, și o selecție de scurtmetraje. 


PROGRAM

Miercuri, 8 mai 2024

Ora 13.15 - Întâlnire cu scriitorul și regizorul de teatru Virgil Tănase, autorul volumului biografic Camus (Editura PIW, 2024)

Locul de desfășurare: Universitatea Jagiellonă, Collegium Paderevianum 505B, al. Adam Mickiewicz 9

Participanți: Virgil Tănase, Maciej Kałuża, Paulina Frankiewicz. Traducere-interpretariat: Tomasz Klimkowski

Recent apăruta biografie a lui Albert Camus, scrisă de Virgil Tănase, reprezintă o perspectivă valoroasă asupra conflictelor și prieteniilor lui Camus în mediul literar, a angajamentelor sale și a motivațiilor care le-au determinat. Ceea ce se desprinde din carte este portretul unui mare susținător al umanismului, lipsit de iluzii, și care respinge falsitatea. Un om care, în ciuda atacurilor intelectualilor influenți din cercurile pariziene, crede cu încăpățânare în puterea adevărului. Un om de litere preocupat în mod viu de actualitate - în timpul războiului se implică în rezistență, denunță crimele comunismului, caută un compromis pentru Algeria scăldată de sânge - dar care nu încetează să pledeze pentru solidaritate.

Întâlnirea va prilejui dialogul scriitorului român cu doi specialiști în gândirea filosofică a lui Albert Camus: Maciej Kałuża, doctor în filozofie, reputat specialist și cercetător al existențialismului francez, fondatorul Societății „Albert Camus” și membru în consiliul științific al Journal of Camus Sudies, și Paulina Frankiewicz, doctor în filozofie la Universitatea din Łódź cu o teză dedicată scriitorului francez.

Eveniment organizat în colaborare cu Universitatea Jagiellonă și Editura PIW (Państwowy Instytut Wydawniczy).

8 mai - 14 iunie: Expoziția în aer liber „Din zbor. Biserici fortificate din Transilvania” cu fotografii semnate de Ionuț Macri

Loc de desfășurare: Spațiul exterior al bisericii Sfântului Iosif din Rynek Podgórski (str. Jana Zamoyskiego 2)


Joi, 9 mai 2024

Ora 17.00 - Intelectualii în exil. Virgil Tănase în dialog cu Kazimierz Jurczak și proiecția filmului Afacerea Tănase. Leapșa pe murite, regia Ionuț Teianu

Locul de desfășurare: Centrul Internațional pentru Cultură, Rynek Główny 25

Participanți: Virgil Tănase, Kazimierz Jurczak. Traducere-interpretariat: Tomasz Klimkowski

În contextul temei din acest an a Festivalului Culturii Române de la Cracovia – marcarea a 35 de ani de la implozia regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est – biografia lui Camus, scrisă de un disident politic, reprezintă un punct de plecare pentru un dialog mai amplu despre exilul intelectualilor și rolul acestora în apărarea valorilor umaniste în contextul unor derive ideologice.

Întâlnirea va debuta cu proiecția filmului Afacerea Tănase. Leapșa pe murite, documentar semnat de Ionuț Teianu (2013, 56')

Sinopsis: În anul 1982, François Mitterrand, proaspăt ales preşedintele Franţei, este pus faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu, dictatorul român, prin intermediul unei poveşti de spionaj demnă de un roman poliţist. Un conflict în plin Război Rece, o luptă dusă în culise de către serviciile secrete ale celor două state, DST, respectiv redutabila Securitate. În luna ianuarie 1982, Ceauşescu îi cere unuia dintre agenţii săi să asasineze la Paris doi disidenţi, pe scriitorii Virgil Tănase şi Paul Goma, ambii cetăţeni francezi. Însă acest agent al Securităţii, Matei Haiducu, cunoscut drept Matthieu Forestier, s-a dus la DST.

Eveniment organizat în colaborare cu Centrul Internațional pentru Cultură din Cracovia (Międzynarodowe Centrum Kultury w Krokowie).


Ora 20.00 - Recital de muzică clasică: Jarosław Nadrzycki (vioară), Joanna Zathey (pian)

Locul de desfășurare: Sala de concerte Aula Florianka, ul. Sereno Fenn'a 15

Interpreți: Jarosław Nadrzycki (vioară), Joanna Zathey (pian)

Jarosław Nadrzycki este laureatul Premiului I la secțiunea vioară a Concursului Internațional „George Enescu”, ediția 2009. Cu o impresionantă carieră artistică, participări pe cele mai importante scene ale lumii, ediții discografice și numeroase înregistrări radio și TV, Jarosław Nadrzycki a debutat și în activitatea universitară, în prezent fiind cadru didactic al Academiei de Muzică „Ignacy Paderewski” din Poznań. A susținut concerte în numeroase țări din Europa, America și Coreea de Sud, în săli prestigioase precum Cadogan Hall, St. John's Smith Square și Wigmore Hall din Londra, Ateneul din București, Sala Filarmonicii A. Khachaturian din Erevan, Sala Mare a Conservatorului din Sankt Petersburg și Moscova, precum și Sala S. Bolivar din Venezuela. Înregistrările sale au fost difuzate de numeroase posturi de radio și de televiziune din Europa, printre care Mezzo TV, TV ORF Austria, TV Muntenegru, TVP Kultura, TVR România.

Joanna Zathey a absolvit Academia de Muzică Ignacy Jan Paderewski din Poznań. În 2005, a absolvit și cursuri postuniversitare de muzică de cameră la Accademia di Musica din Pinerolo (Italia). În iunie 2015, a primit titlul de doctor în domeniul artelor. Este câștigătoarea mai multor concursuri, printre care: Premiul I la Concursul Internațional de Muzică Contemporană Krzysztof Penderecki din Cracovia (2001, categoria: duet), Premiul I și premiul special „ Mozart” la Concursul Național de Interpretare de la Riccione (2004, categoria: ansamblu de cameră), Premiul I l'Unanimite la Concursul Internațional de Muzică UFAM din Paris (2005, categoria: ansamblu de cameră).

Concert de promovare a Concursului Internațional „George Enescu". Parteneri: ARTEXIM, Ministerul Culturii din România.


Vineri, 10 mai 2024

Ora 20.00 - Proiecția filmului Libertate, regia Tudor Giurgiu, și inaugurarea Caravanei Noului Cinema Românesc la Cracovia

Prelegere susținută de criticul de film Miłosz Stelmach.

Locul de desfășurare: Cinematograful Pod Baranami, Rynek Główny 27

Sinopsis: Sibiu, decembrie 1989. În zilele haotice ale Revoluției din decembrie 1989, care a răsturnat regimul comunist, orașul transilvănean devine scena unui asalt violent asupra unei unități de miliție, care degenerează rapid într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, protestatari și reprezentanți ai Securității. Într-o încercare disperată de a scăpa de asediu, căpitanul de poliție Viorel este capturat de armată și aruncat într-o piscină goală împreună cu sute de alți prizonieri acuzați că sunt teroriști.


Sămbătă, 11 mai 2024

Ora 12.00 - Dezbaterea „România, pasiune și profesie”, cu participarea: Julia Obrzut, Martyna Duda, Dorota Filipiak (moderatoare)

Locul de desfășurare: Biblioteca Voievodală din Cracovia, ul. Rajska 1 (Sala 53)

Participante: Julia Obrzut, Martyna Duda, Dorota Filipiak (moderatoare)

Dorota Filipiak, istoric de formare și scriitoare din pasiune, dialoghează cu Julia Obrzut și Martyna Duda despre cum România le-a cucerit inimile și le-a deschis o nouă cale profesională.

Julia Obrzut este absolventă de polonistică și românistică la Universitatea Jagiellonă, pasionată de Carpații românești, fascinată de cultura și limba română. Călătorește des în România, de unde revine cu inspirație pentru materialele didactice și povești despre mituri, legende și obiceiuri românești pe care le împărtășește cu publicul pe pagina de Internet „Opowieści z Rumunii”.

Martyna Duda este pasionată de motociclete și călătorii cu autoturismul. După o mini-vacanță cu motocicleta solo prin România a revenit cu un singur gând – să împărtășească pasiunea și emoția noilor descoperiri. Kilometru cu kilometru ProjektRumunia.pl a devenit programul de viață al Martinei.

Ora 16.00 - Lansarea cărții Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine de Lucian Boia

Participanți: Bogumił Luft (traducătorul cărții), Szymon Kloska

Locul de desfășurare: Compare Books, Rynek Głowny 20

Cunoscut în Polonia mai ales pentru lucrările sale despre România, Lucian Boia se apleacă de această dată asupra viitorului lumii, concret al Occidentului. Alcătuită din capitole scurte, uneori cu titluri provocatoare, cartea Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine ascunde o gândire de mare amploare și o intuiție rar întâlnită. Timpul a verificat unele dintre previziunile cărții, dar multe dintre diagnozele și scenariile prezentate par încă surprinzător de proaspete.

La eveniment este invitat traducătorul versiunii poloneze a cărții, Bogumił Luft – publicist freelancer, autorul cărții Românii în goana după happy-end (Ed. Czarne, în română Ed. Polirom), traducător, redactor al antologiei de reportaje „Łacińska wyspa”(Editura Fundației KARTA). În anii 80 a fost redactor la publicația catolică „Więź”. Din 1990 a fost invitat ca expert la diverse programe de radio și televiziune. În perioada 1999-2006 a ocupat funcțiile de redactor, publicist și comentator politic în redacția jurnalului „Rzeczpospolita”, pentru care a fost și corespondent la București și Chișinău (2001 – 2003). De peste 40 de ani, cultura, istoria și actualitatea românești au devenit domeniul său de expertiză. În perioada 1993-1999 a ocupat funcția de ambasador al Republicii Polone în România, iar în perioada 2010-2012 de ambasador la Chișinău.

Ora 18.00 – Proiecția filmului Spre Nord, regia: Mihai Mincan

Locul de desfășurare: Cinematograful Pod Baranami, Rynek Główny 27

Sinopsis: 1996, în largul mării. În timpul turei sale pe puntea unui vas transatlantic, Joel, marinar filipinez religios, îl descoperă pe Dumitru, pasager clandestin român ascuns între containere. Dacă este văzut de ofițerii taiwanezi care conduc nava, Dumitru riscă să fie aruncat peste bord. Joel decide să îl ascundă, în semn de recunoștință față de Dumnezeu. Începe un periculos joc de-a șoarecele și pisica. Când echipajul său, proprii săi prieteni, chiar și însuși Dumnezeu încep să-i întoarcă spatele, Joel își dă seama că trebuie să-și înfrunte singur destinul crud.

Ora 20.30 - Proiecția filmului Tipografic Majuscul, regia: Radu Jude

Locul de desfășurare: Cinematograful Pod Baranami, Rynek Główny 27

Sinopsis: România, 1981. Ceaușescu este la putere, conducând România comunistă. El scrie povestea oficială cu ajutorul Televiziunii Naționale. Mugur Călinescu, un adolescent de 16 ani, scrie pe pereți o altă poveste: mesaje de protest împotriva regimului scrise cu majuscule, cu cretă. Acțiunile sale sunt compilate într-un dosar voluminos păstrat de Securitate, care l-a observat, l-a reținut, l-a interogat și l-a distrus. Legătura dintre cele două povești - secretă și publică - personală și colectivă - scoate la lumină un erou mai puțin cunoscut, la 30 de ani de la căderea comunismului.


Duminică, 12 mai 2024

Ora 12.00 - Dezbaterea „De sus se vede mai bine. Carpații românești”, cu participarea: Ewa Chwałko, Stanisław Figiel, Dorota Filipiak (moderatoare)

Locul de desfășurare: Biblioteca Voievodală din Cracovia, ul. Rajska 1 (Sala 53)

Participanți: Ewa Chwałko, Stanisław Figiel, Dorota Filipiak (moderatoare)

Ewa Chwałko este prima poloneză și a doua femeie din lume care a parcurs singură întregul Arc Carpatic. Ewa Chwałko a fost distinsă în Polonia cu Premiul Kolosy „Maciej Kuczyński” acordat pentru cel mai interesant debut în literatura de călătorie în anul 2022 pentru publicația Łuk Karpat. 84 dni samotnej wędrówki [Arcul Carpatic. 84 de zile de drumeție în singurătate].

Stanisław Figiel este unul dintre cei mai titrați ghizi montani polonezi, autor a numeroase publicații de profil, în care împletește informațiile turistice cu cele culturale. România este țara care îl fascinează într-un mod aparte, pe care o cunoaște sistematic și pe care o promovează - este autorul unei serii de volume dedicate diverselor regiuni ale României – În Arcul carpatin. Transilvania, Nordul României. Bucovina.Maramureș, Estul României. Moldova. De la Carpați la Nistru, Sudul României. Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea.

Ora 18.00 – Proiecția filmului Insula, regia: Anca Damian

Locul de desfășurare: Cinematograful Pod Baranami, Rynek Główny 27

Sinopsis: Filmul este o fabulă muzicală inspirată din mitul lui Robinson Crusoe. Aici Robinson este doctor și, spre deosebire de adevăratul Crusoe, își cultivă în mod deliberat singurătatea. Dar insula sa, situată în Marea Mediterană, este invadată de migranți și ONG-uri. Vineri naufragiază, fiind singurul supraviețuitor al unei ambarcațiuni care călătorește din Africa spre Italia. În timpul aventurilor sale, Robinson întâlnește oameni și evenimente extraordinare. El se confruntă cu evenimentele actuale prin poezie vizuală și simbolism într-o lume în care fiecare își caută propriul paradis.

Ora 20.00 – Proiecția scurtmetrajelor: Pisica moartă, r. Ana-Maria Comânescu; Toate neamurile, r. Alexandra Diaconu; Suruaika, r. Vlad Ilicevici, Radu C. Pop; Exercițiu de concediu, r. Lara Ionescu; Două vorbe, trei minciuni, r. Ioachim Stroe.

Locul de desfășurare: Cinematograful Pod Baranami, Rynek Główny 27


Toate activitățile, cu excepția proiecțiilor, sunt cu acces liber.

Biletele la proiecții pot fi cumpărate de la casa cinematografului Pod Baranami sau online.

Detalii suplimentare: ICR Varșovia