- 24 November 2015 - 2 December 2015
- Etichete Accademia di Romania Andrei Ciurdărescu Icr
În perioada 24 noiembrie - 2 decembrie 2015, Accademia di Romania din Roma găzduiește expoziţia NEOMAPPA ROMA a artistului Andrei Ciurdărescu. Vernisajul a avut loc marți, 24 noiembrie 2015, în Sala de Expoziţii.
Acest proiect propune o altă abordare a memoriei şi a documentării cu aspect cartografic. Structurile artificiale pe care artistul urmăreste să le conserve prin tehnica proprie de lucru, reprezintă rezultatul intervenţiei umane în cadrul urban. Procesul de lucru pe care îl abordeza Andrei Ciurdarescu, utilizează tehnici caracteristice picturii prin intermediul cărora conserva elemente care ulterior trasferului pe suportul de lucru devin entităţi abstracte. Demersul de amprentare se realizează prin suprapunerea unui suport de hârtie preparat în prealabil cu culoare, care în urma unei actiuni de spălare revelează texturile matriţei. Prin această transpunere elemente comune, figurative, devin reprezentări abstracte decontextualizate ce formează pe suprafaţa suportului inşiruiri compoziţionale noi.
Oraşul reprezintă un motiv unitar al cercetării pe care artistul a întreprins-o în ultimii ani, în care a identificat urmele de uzură şi amprentele lăsate de intervenţia umană asupra elementelor sale constitutive.
Andrei Ciurdărescu, născut la 19 decembrie 1984, în orăştie, România, a absolvit facultatea de drept la Universitatea de artă şi design, Cluj-Napoca, departamentul de pictură. Doctor în arte vizuale la aceeaşi universitate. Bursier "Vasile Pârvan" la Accademia di Romania din Roma. În prezent şi asist. Univ. Dr. la Universitatea de artă şi design, Cluj-Napoca.
Expoziţia va putea fi vizitată zilnic în Sala de Expoziţii a Accademia di Romania, Viale delle Belle Arti, 110, în perioada 24 noiembrie - 2 decembrie 2015.
Intrarea este liberă.