- 26 September 2022
- Tags ICR Institutul Cultural Roman Ziua Europeana aLimbilor
Reprezentanțele Institutului Cultural Român organizează o serie de evenimente prin care promovează limba și cultura română, cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, celebrată pe data de 26 septembrie.
Instituită în anul 2001, la iniţiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită anual pentru a marca importanţa comunicării şi a învăţării limbilor străine. De atunci, în fiecare an, în jurul acestei date, au loc evenimente precum lecții interactive, prezentări de carte, jocuri și expoziții, pentru a sărbători diversitatea lingvistică europeană.
ICR VARȘOVIA. Cursuri demonstrative găzduite de Institutul Cervantes, dar și în alte localități din Polonia sunt organizate în săptămânile ce precedă și urmează data de 26 septembrie. Vineri, 30 septembrie, ICR Varșovia, în colaborare cu Institutul de Limbi Romanice al Universității din Łódź, oferă lecții cu tema „(Aproape) Tot ceea ce ați vrut să știți despre limba română, dar v-a fost frică să întrebați”. Lecțiile vor fi susținute de Radosława Janowska-Lascăr, cu o vastă experiență de predare atât a limbii polone la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cât și a limbii române ca limbă străină la Universitatea din Wrocław. Este una dintre cele mai active traducătoare din limba română în limba polonă, cu publicații din autorii Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu, Filip Florian, Jan Cornelius, dar și de literatură polonă în limba română, amintindu-i, printre alții, pe Zbigniew Herbert, Sławomir Mrożek, Hanna Krall, Paweł Huelle sau Czesław Miłosz. A organizat numeroase evenimente, în colaborare cu Teatrul „Helena Modrzejewska”, Clubul Agatka și Biblioteca Publică din Legnica, iar din 2012 este președinta Asociației Femeilor „Babiniec” din Legnica.
ICR BUDAPESTA. European Language Cocktail Bar, cel mai longeviv eveniment al Clusterului EUNIC Ungaria, dedicat celebrării Zilei Europene a Limbilor, a avut loc vineri, 23 septembrie 2022, între orele 14.00-18.00, la Institutul Italian de Cultură (1088 Budapesta, str. Bródy Sándor nr. 8). ICR Budapesta a participat cu un stand propriu, cu jocuri și activități lingvistice, la care au fost invitați toți cei care vor să facă cunoștință cu limba română sau să-și aprofundeze cunoștințele. Sesiunile de mini-cursuri demonstrative au fost ținute de Ana Borca, profesoară de limba română, cu o experiență de peste 25 de ani în predarea acesteia pentru străini. Animat de dorința de cultivare a diversităţii culturale şi lingvistice în Europa, precum şi de încurajarea învăţării limbilor străine de către toţi cetăţenii Europei, a 12-a ediție a evenimentului este organizată de 24 de țări participante și este susținută de Comisia Europeană.
ICR MADRID va fi prezent, în cadrul proiectului „Săptămâna europeană a limbilor”, ladezbaterea „Limba pe care eu o știu ajută familia și comunitatea”, organizată luni, 26 septembrie 2022, de Reprezentanța Comisiei Europene în Spania, în colaborare cu Primăria Getafe, Comisia Europeană pentru Ajutorarea Refugiaților (CEAR) și EUNIC Madrid, la Școala gimnazială IES Menéndez Pelayo.De asemenea, vineri, 30 septembrie 2022, institutele din cadrul EUNIC organizează împreună un eveniment comun dedicat promovării limbilor și culturii, ce va avea loc la sediul Institutului Francez din capitala Spaniei, între orele 17.00 – 20.00.ICR Madrid va participa, între orele 18.00 – 20.00, la o serie de lecții demonstrative cu profesoara de limba română Ruxandra Constantinescu. Tot în cadrul evenimentului, reprezentanța de la Madrid va avea un standde prezentare, deschisîntre orele 18.00 – 20.00, unde își va prezenta activitatea, evenimentele organizate, cursurile de limba română, cele mai noi apariții editoriale românești, ultimele traduceri în spaniolă, programele de traducere ale Institutului. Publicul va putea completa formulare pentru înscrierea în baza de date a institutului si primirea newsletter-ului, va avea posibilitatea de a primi cărți gratuite despre aspecte de cultură română, anuarele institutului, CD-uri cu muzică românească, broșuri artistice, pliante și alte materiale.
ICR VIENA celebrează Ziua Europeană a Limbilor luni, 26 septembrie, la Școala Gimnazială cu profil uman Kopp 1, având ca temă principală „România - limba și cultura română”. În deschidere, profesoara Mihaela Laudati, moderator, va vorbi despre Ziua Europeană a Limbilor, UE și multilingvism. Urmează un atelier de limba română: originea și istoria limbii române, apoi prezentarea multilingvismului în România, în colaborare cu Liceul Teoretic „Dositej Obradovic” din Timișoara. Evenimentul va continua cu un mini-curs de limba română pentru participanți și cu un alt atelier, de cultura română prezentată prin materiale oferite de ICR Viena, dar și cu o prezentare a afișelor realizate de elevi pe tema României.
ICR BRUXELLES, membru al EUNIC Brussels, susține participarea Anastasiei Gavrilovici, poetă și traducătoare, la ediția a 12-a a festivalului europeanTRANSPOESIE, din perioada 26-28 septembrie, având anul acesta tema The European Year of Youth / Anul European al Tineretului. TRANSPOESIE constă în prezentarea poeților contemporani în fața publicului belgian și internațional din Bruxelles, în spații publice cu mare vizibilitate, precum și pe site-ul și rețelele de socializare ale tuturor partenerilor.Festivalul a devenit o platformă pentru stabilirea de noi legături între scriitori, institute culturale și comunități lingvistice. 249 de poeți au participat la festival la cele unsprezece ediții precedente.Autoriiînscriși în festival vor citi în limba maternă din propriile creații, poezii care beneficiază de traducere în limbile engleză, franceză și neerlandeză și vor participa la diferite ateliere organizate în cele trei zile.
ICR STOCKHOLM. Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită, anul acesta, marți, 27 septembrie 2022, între orele 9.00-15.00, cu o cafenea a limbilor străine, care se va desfășura la Europahuset.În cadrul întâlnirii, vor fi susținute cursuri scurte de limbă în aproximativ 20 de limbi, inclusiv română, estonă, esperanto, franceză, germană, ucraineană, islandeză și suedeză. Evenimentul constituie o oportunitate unică de a afla despre cum pot fi învățate limbile străine.Clasele școlare din gimnaziu și liceu vor avea acces gratuit, iar vizita va dura aproximativ 45 de minute.Din partea României, vor participa reprezentanți ai ICR Stockholm, care vor prezenta fenomene lingvistice specifice limbii române, dar și elemente de cultură și civilizație.Programul iniţiat de reprezentanţa Comisiei Europene la Stockholm a fost conceput ca un complement al cursurilor de limbă oferite de diversele institute și ambasade din rețeaua EUNIC.
IRCCU VENEȚIA organizează evenimentul literar Storie di viaggi da Venezia e non solo, în data de 28 septembrie 2022, ora 17:00, la Micromega Arte e Cultura Venezia (MAC). Vor participa Barbara Marengo, scriitoare, jurnalistă și traducătoare, care va prezenta cartea sa Levante i GIù di Lì. Storie vecchie e nuove di una viaggiatrice, recent apărută la „Casa editrice al squero”; Maurizio Crema, jurnalist, autor de literatură de călătorie, care va prezenta texte literare despre călătoriile sale în Europa, inclusiv în România; Grigore Arbore Popescu, directorul IRCCU Veneția, care va prezenta programul TPS - Translation and Publication Support Programme și texte de călătorie de autori români; Franco Avicolli, directorul Micomega, care va prezenta scriitori italieni, autori de literatură de călătorie; Enzo Santese, jurnalist, traducător, poet, redactor șef al publicației Amicando Semper, care va modera discuția. Micromega Arte e Cultura (MAC) este un spațiu cultural în care au loc prezentări de carte, conferințe, expoziții, precum și rezidențe artistice, situat în Campo San Maurizio.
ICR PRAGA. Reprezentanţa Comisiei Europene în Republica Cehă împreună cu Clusterul EUNIC Praga și Universitatea Carolină din Praga vor celebra Ziua Europeană a Limbilor prin organizarea unor cursuri de limbă intitulate SPEAK - Dating care se vor desfăşura vineri, 30 septembrie 2022, între orele 11:00 şi 16:00, la Campusul Hybernska din Praga (Hybernská 998/4, 110 00 Nové Město). ICR Praga va promova limba română cu sprijinul lui Nicolae Adrian Henț, lector în cadrul Catedrei de Limba Română de la Universitatea Carolină, prin cursuri individuale pe parcursul evenimentului, pentru toți vizitatorii interesaţi.
ICR NEW YORK, împreună cu Goethe-Institut și în colaborare cu mai multe institute culturale europene din cadrul EUNIC New York, co-organizează, în 30 septembrie, un amplu eveniment, dedicat, în principal, așa numitului Seal of Biliteracy / Certificat de competență bilingvă. Certificatul este un program american organizat la nivel federal, prin care elevilor li se recunoaște competența lingvistică în una sau mai multe limbi, dintre care una este obligatoriu limba engleză. Evenimentul cuprinde conferințe și mese rotunde, un târg de prezentare a instituțiilor participante, dar și o serie de întâlniri de formare și socializare între profesorii și specialiștii invitați la eveniment. Proiectul este organizat în colaborare cu Departamentele de Educație ale statului și orașului New York și reunește profesori, factori de decizie și specialiști în politici educaționale, având ca principal scop promovarea învățării limbilor străine în sistemul public de educație newyorkez. România va fi reprezentată de Dr. Daiana Theodora Cuibus, directoare generală a Institutului Limbii Române, principalul instrument de promovare și coordonare a programelor de învățare a limbii române în afara granițelor țării. Alte instituții EUNIC participante la proiect: Institutul Camoes, Institutul Cervantes, Delegația Flandrei în Statele Unite, Institutul Francez, Institutul Italian, Institutul Polonez, Consulatul General al Suediei, Delegația UE pe lângă ONU.