Revista care poartă azi numele de Euresis a fost fondată în anul 1973 cu titlul Cahiers Roumains d'Études Littèraires (C.R.E.L.) şi a apărut sub egida şi în regia editurii Univers condusă atunci de Romul Munteanu. Direcţia propriu-zisă a revistei i-a fost încredinţată lui Adrian Marino, care i s-a devotat cu totul, ocupându-se atât de conţinutul ei intelectual, cât şi de difuzarea ei peste hotare. C.R.E.L. a ajuns astfel în numeroase biblioteci din Europa şi din Statele Unite; eu însumi am avut plăcuta surpriză de a o descoperi şi în foarte selectiva Bibliotecă „Nobel" de la Stockholm. Când, în 1990, am preluat direcţia editurii Univers, condiţiile dificile ale unei economii de tranziţie nu au mai permis decât apariţia unuia sau a două numere pe an; în compensaţie, am dublat numărul de pagini şi am conceput în continuare doar numere tematice.
Primele numere de după 90 le-am dedicat „relaţiilor culturale franco-române" şi „interferenţelor spirituale româno-helvetice"; am consacrat apoi un număr exilului în general şi scriitorilor români din exil. Au urmat Avangarda românească în context european, Postmodernismul în literatura română, Bilanţul postructuralismului, Schimbare de canon la noi şi aiurea etc.
Pe lângă autori români din toate generaţiile, sumarele revistei au găzduit autori străini de talie: Jean Rousset, Jean Starobinski, Jacques Derrida, Gianni Vattimo, Linda Hutcheon, Mihály Szegedy-Maszák etc. Redacţia a cerut şi a obţinut colaborarea frecventă a unor intelectuali români reputaţi din diaspora: Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Thomas Pavel, Marcel Corniş-Pop etc.
În 1993 am decis schimbarea numelui revistei: în intenţia mea, Euresis urma să pună accentul pe genul proxim (al cercetării şi descoperirii intelectuale) şi nu pe diferenţa specifică (a apartenenţei naţionale). Pentru a nu pierde însă o continuitate preţioasă, am ţinut să păstrez vechiul nume ca subtitlu.
Fiind o revistă de studii, publicul ţintă al revistei a fost de la început şi a rămas un public de specialişti. Până în 1990 acest public era format aproape în exclusivitate din literaţi. Cultura română a fost într-o mare măsură (şi încă mai este parţial) o cultură predominant literară. La începutul anilor 2000 mi s-a părut că a venit momentul să lărgim aria tematică spre toate ştiinţele omului şi spre toate componentele culturii contemporane: mod de a ne sincroniza cu schimbările importante petrecute în ultimele decenii şi de a ne deschide spre promisiunile interdisciplinarităţii. De aici şi completarea adusă la vechiul titlu/subtitlu: Cahiers Roumains d'Études Littéraires et Culturelles.
După ce revista şi-a încetat apariţia în urma plecării mele de la conducerea editurii Univers şi după tentative eşuate pe lângă editori privaţi de a o prelua, m-am adresat în 2004 conducerii Institutului Cultural Român în vederea susţinerii ei tocmai pentru că elementul decisiv în cazul unei asemenea reviste îl reprezenta difuzarea în străinătate. Am considerat că intra în vocaţia Institutului acest efort de propagare internaţională a cercetării umaniste din România şi de înfiripare a unui dialog real cu parteneri şi colegi din alte ţări. Ambii preşedinţi ai ICR, domnul Augustin Buzura şi domnul Horia-Roman Patapievici, au acceptat să preia şi să susţină Euresis, salvând astfel de la uitare o muncă de aproape patru decenii şi o tradiţie intelectuală autohtonă importantă.
Noua serie a revistei a debutat cu un număr dedicat Globalizării şi provocărilor ei culturale, al doilea număr a fost dedicat lui Eugen Ionescu văzut din România. Am continuat cu un număr despre (Post)Comunism şi (Post)Colonialism şi un altul despre Destinul lui Emil Cioran. Un număr masiv s-a ocupat de Corp sub toate aspectele lui culturale, iar un altul l-a avut în centru pe Mircea Eliade – Mircea Eliade şi sfidarea istoriei. Un alt număr masiv i-a fost închinat lui Fundoianu/Fondane (Apel la Fondane, apelul lui Fondane). Iar cea mai recentă apariţie examinează postmodernismul şi evoluţia lui în literatura şi cultura română (Postmodernismul atunci şi acum).
Mircea Martin