Decembrie - Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi

Istoria teatrului din Iaşi începe în 1816, odată cu primul spectacol în limba română dat de Gheorghe Asachi, „Mirtil şi Hloe", pastorală într-un act, jucată în casele boierului Ghica de „diletanţi" din familiile Ghica şi Sturza. În aceeaşi perioadă, teatre străine soseau la Iaşi şi prezentau spectacole italiene, franceze sau ruseşti, pe scena Teatrului de varietăţi – „Théâtre de varietés". Pe scena acestui teatru, în 10 aprilie 1834, Gheorghe Asachi a organizat spectacolul în limba română intitulat „Serbarea păstorilor moldoveni", în care „actorii" erau nume importante ale vieţii social-culturale şi politice ieşene din acea perioadă: Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Matei Millo, Mihail Kogălniceanu, Al. Mavrocordat, N. Docan, Scarlat Vărnav şi alţi fii de boieri.
Tot în acest „Théâtre de varietés" s-au dat primele spectacole ale Teatrului Naţional Iaşi, înfiinţat în 1840, sub direcţiunea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu (conducerea trupei româneşti: Costache Caragiali), până în 22 decembrie 1846, când a fost inaugurată noua sală a Teatrului cel mare de la Copou, în casa boierească a lui Mihail Sturza, trecută acum în proprietatea Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. În stagiunile următoare, trupa românească trece prin schimbări de fond şi de formă, are idei progresiste, actori patrioţi, scriitori care sprijină mişcarea revoluţionară a anului 1848. Teatrul Naţional este socotit drept o şcoală a limbii, a îndreptării moravurilor şi a instruirii unor segmente cât mai largi de public.
Istoria clădirii actuale a Teatrului Naţional din Iaşi, care din 1956 primeşte numele poetului şi omului de teatru Vasile Alecsandri, este legată de un eveniment mai puţin fericit – distrugerea vechiului Teatru de la Copou în urma unui incendiu devastator, în noaptea de 17 spre 18 februarie 1888. Demersurile pentru construirea noului local de teatru au durat până în 1894 când, datorită stăruinţelor primarului, ale Consiliului comunal, precum şi ale deputatului Miltiade Tzoni, este aprobat contractul cu arhitecţii vienezi Fellner şi Helmer care „până astăzi au zidit mai bine de douăzeci de teatre care sunt modele de bun gust şi de bună orânduire": Viena, Praga, Odessa, Mainz, Hamburg, Oradea, Darmstadt, Budapesta, Timişoara, Augsburg, Cernăuţi, Carlsbad, Fiume, Pressburg, Szegedin, Cluj sau Berlin.
Execuţia construcţiei a fost încredinţată unei societăţi bucureştene, iar uzina electrică şi cea termică au fost realizate de o societate berlineză. De notat că de la uzina electrică s-au alimentat primele instalaţii de iluminat public din Iaşi (iluminatul Pieţii Teatrului cu 12 lămpi electrice cu arc voltaic) care constituie începutul electrificării oraşului Iaşi. Lucrările de construcţie durează doi ani şi în 1896, la 2 decembrie, în cadrul unei impresionante ceremonii culturale, are loc solemnitatea predării cheilor primarului Nicolae Gane. Programul serbărilor de inaugurare derulat în zilele de 1 şi 2 decembrie a cuprins „Uvertura Naţională" de Flechtenmacher, vodevilurile „Muza de la Burdujeni" de Costache Negruzzi şi „Cinel-cinel" de Vasile Alecsandri şi comedia în versuri „Poetul romantic" de Matei Millo. Venitul primei seri a fost distribuit săracilor din Iaşi, iar venitul seratei a doua a revenit artiştilor Societăţii dramatice din Iaşi.
În ceea ce priveşte arhitectura noii construcţii, sala mare, cu 750 de locuri organizată în stal, loje şi balcon impresionează prin rafinamentul, fantezia şi somptuozitatea ornamentelor de inspiraţie barocă şi rococo, fie că este vorba despre reprezentările sculpturale sau picturale. Cele 1418 lămpi electrice şi candelabrul cu 109 becuri din cristal de Veneţia luminează un teatru cu o personalitate arhitectonică unică. Cortina principală, pictată de maestrul vienez Lenz şi terminată de unul din discipolii săi, este concepută sub forma unei alegorii a vieţii cu cele trei vârste în plan central, la dreapta fiind imaginată simbolic Unirea Principatelor; partea stângă pictată de ucenicul lui Lenz este diferită de rest prin stil şi culoare. Plafonul şi cortina de fier (sau de incendiu) au fost pictate de Alexander Goltz. Cortina de fier prezintă motive ornamentale dispuse simetric, iar plafonul – adevarată operă de artă – a avut ca tematică Povestea, reprezentată figurativ prin alegorii paradisiace, nimfe şi îngeri încadraţi de o stucatură rococo. Tot pe plafon, deasupra fosei orchestrei, se află stema celor patru provincii reunite, cu însemnele heraldice ale fiecăreia, iar din stema regală aflată într-un plan paralel, cel mai vizibil este sceptrul, însemnele regale fiind îndepărtate după abdicarea Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947.
În prezent Naţionalul din Iaşi îşi desfăşoară activitatea în mai multe clădiri. Din cauza lucrărilor de reconstrucţie, spectacolele se desfăşoară la Sala Teatru³ (Teatru la Cub), Sala Studio „Teofil Vâlcu" (încă funcţională) şi Sala Uzina cu Teatru.

Sursa: http://www.teatrulnationaliasi.ro/ro/istoric.html