Cursuri de limba română oferite de Institutul Cultural Român

Afterhours: conferinţe în engleză despre cultura şi civilizaţia românească Institutul Cultural Român organizează, începând din luna ianuarie 2008, cursuri de limba română pentru străini

Vor preda cadre universitare cu experienţă în domeniu de la Universitatea din Bucureşti. Programul include o premieră care îl individualizează printre ofertele din această zonă: componenta lingvistică va fi completată de conferinţe în limba engleză despre cultura şi civilizaţia românească susţinute de personalităţi ale vieţii publice şi culturale. Conferinţele vor avea următoarele teme: Prezentarea Bucureştiului (conferenţiar: Ruxanda Beldiman), Istoria limbii române, Literatura română, Teatru (Marian Popescu), Cultură cinematografică, Arte plastice, Urbanism (Simona Monica Pascariu), Istorie modernă, Politică românească, Jurnalism (Ioana Avădani), Obiceiuri religioase, Bârfe istorice. 

Primul modul începe joi, 24 ianuarie 2008, şi va cuprinde 36 de ore de curs şi 18 ore de conferinţe. Orele vor avea loc la Liceul „Alexandru Vlahuţă" (Str. Şcoala Floreasca nr. 5, zona Calea Dorobanţi, Bucureşti). Şi, chiar dacă „limba noastră-i o comoară", preţul unui modul este de numai 700 RON. 

Detalii: www.icr.ro/romanapentrustraini 
Coordonatori proiect: 

Mona Moldoveanu Pologea (mona @ icr.ro)
Oana-Valentina Suciu (oana.suciu @ icr.ro)