- 23 February 2017 - 10 March 2017
- Tags ICR Istanbul Expo fotografie Romeo Catalin Calugaru
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir" de la Istanbul invită publicul timp de 3 săptămâni la expoziția „Cu ochii pe Istanbul". Evenimentul este semnat de Romeo Cătălin Călugăru, unul dintre românii care trăiesc la Istanbul, bine adaptat locului și care și-a creat un nume în domeniul fotografiei de fashion, cu precădere.
Joi, 23 februarie 2017, de la ora 18.30 la sediul ICR Istanbul din Siraselviler nr. 21, Taksim, Beyoğlu a avut loc vernisajul expoziției de fotografie.
Sunt expuse 34 de instantanee, format 40 cm x 60 cm, realizate într-o manieră proprie și personalizată. „Cu ochii pe Istanbul" aduce în Conacul Musurus Pașa, clădire cu istorie îndelungată, peisaje realizate în Istanbul din perspectiva unui profan al locului care, odată stabilt aici, îl surpinde din noi unghiuri. Trecând în prima fază prin etapele de descoperire efectivă, a ajuns să iubească locul, privindu-l cu alți ochi.
Acest proiect vine în întâmpinarea unui român care trăiește în Istanbul. Este o modalitate de a identifica, susține și promova românii din Turcia, care s-au integrat contextului local și care desfășoară activități culturale în țara de adopție.
Romeo Cătălin Călugăru s-a născut la 5 septembrie 1974 la Onești, județul Bacău, fiind specializat în mai multe multe domenii de activitate, pasiunea lui fiind fotografia.
A început cursurile de specializare în domeniul fotografiei în Turcia și a obținut prima diplomă de fotograf de peisaje în 2003. După doi ani a absolvit primele seminarii de fotografie profesionistă. Au urmat alți ani de practică, sub îndrumarea unor profesioniști și a lucrat în ateliere fotografice profesioniste în Istanbul. Apoi s-a reorientat către fotografia de fashion și portrete.
În 2010, Romeo Cătălin Călugăru obține primul premiu pentru activitate. Peste încă un an, urmează o serie de ateliere profesioniste susținute de fotografi atestați internațional, desfășurate în Antalya, Alanya, Capadochia, unde și-a exersatabilitățile tehnice și a acumulat noi cunoștințe în domeniu. În 2014, Romeo Cătălin Călugăru a câştigat prima diplomă pentru folosirea luminii în fotografie, la Istanbul, iar în următorul an este recompensat cu o diplomă pentru folosirea flashului într-un studio de fotografie, ambele acordate de ,,Burak Bulut Fotograf Atoliye''.
Romeo Cătălin Călugăru a participat în cadrul unor competiții de fotografie profesionistă la WPPİ (asociația fotografilor profesionişti internaționali), ISPW și SWPP. În 2015 obține diploma şi placheta Photo Workshop Turkyie (PWT), în Antalya, iar în 2016, mențiune la MWPPİ, în Capadochia. Este membru al comunitatății fotografilor profesionişti MYWED.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 februarie 2017 - 10 martie 2017, de luni până vineri, între orele 09.00 -17.00, la sediul ICR Istanbul.