Marţi, 30 septembrie 2008, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, sector 1 Bucureşti), prima etapă din sezonul de toamnă a programului Arte Marţiale este consacrată colecţiilor şi colecţionarilor de artă contemporană. Publicul este invitat la o întâlnire cu colecţionarii de artă Sorin Costina, Alexandra Gâtej, Maria Pârvuţoiu şi Vasile Petrovici. Artele Marţiale atacă, la sfârşit de septembrie, din alt unghi. După dezbaterile despre arta contemporană cu artiştii, galeriştii şi cu achizitorii instituţionali de artă, acum sunt luaţi la bani mărunţi cei care plătesc pentru a deţine ceea ce alţii doar privesc. Ne priveşte oare pe noi, „alţii", ce şi de ce colecţionează cei care plătesc? Cine ia tabloul acasă? De ce? Cum? De ce nu noi, ci el sau ea? Trecerea unei opere în spaţiul privat al colecţionarului ne privează pe noi, publicul, de acea operă? Câte privaţiuni din partea colecţionarului sunt necesare pentru a pune mâna pe o operă de artă? Este spiritul de colecţionar o vocaţie, o fixaţie, o investiţie sau un simplu ecuson social? Comportă sacrificii sau doar beneficii? Artiştii şi galeriştii cresc colecţionari în jurul lor sau colecţionarii cultivă galerişti şi artişti? Cât prinde o colecţie din spiritul timpului şi cât din cel al colecţionarului sau doar din cel al pereţilor casei sale? În istoria modernă a României, mari colecţii au născut muzee. Sunt printre colecţionarii de astăzi fondatori de viitoare muzee? Dacă până acum, la Artele Marţiale a fost vizată arta ca problemă de dezbatere publică, de teme, teze, provocări, obsesii creatoare, bugete şi proiecte, acum, publicul este chemat să se alăture "indiscreţiei" faţă de latura cea mai discretă a artei, şi anume folosinţa privată a operei.