Asociația Românilor din Republica Cehă, Ambasada României în Republica Cehă și Institutul Cultural Român de la Praga vă invită la Sărbătorea Românilor din Republica Cehă, care va avea loc duminică, 11 septembrie 2016, de la orele 13:00, în parcul Kinsky din Praga 5.
Evenimentul de promovare a culturii românești va aduce pe scena Muzeului Etnografic artiști remarcabili de muzică tradițional-populară și muzică ușoară.
Corina Chiriac, interpretă de muzică ușoară recunoscută la nivel internațional, va susţine un concert dedicat românilor din ţara de reşedinţă, la orele 16:00.
Ansamblul Folcloric Zarandul al Palatului Copiilor din Arad și Grupul folcloric Sânzienele al Școlii Populare de Artă Arad vor prezenta dansuri și cântece tradiționale românești.
Solista Rodica Stegărescu va cânta hituri de muzică ușoară.
Tânăra solistă de muzică ușoară, Iulia Andreea Constandin, va susține un moment artistic în cadrul evenimentului.
Ansamblul Kodrjanka, condus de Rodica Stegărescu, va face cunoscute publicului prezent dansuri și cântece din România și Republica Moldova.
Momentele artistice vor fi îmbinate cu activități pentru copii, organizarea unei tombole cu numeroase premii, degustare de produse culinare tradiționale și vinuri românești.
La evenimentul aflat la cea de a VII-a ediție vor fi prezenți Excelența Sa doamna Carmen Burlacu, Ambasadorul României în Republica Cehă, Excelența Sa domnul Vitalie Rusu, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Cehă, domnul Nicolae Dedulea, președintele Asociației Românilor din Republica Cehă, domnul Ionuț-Petre Munteanu, directorul Institutului Cultural Român de la Praga, reprezentanți ai Primăriei Praga 5 și ai Muzeului Etnografic.