Cinci zile de întâlniri poetice româno-turce la Istanbul

Cinci zile de intalniri poetice romano-turce la Istanbul

La Istanbul a început în data de 6 iunie 2016 un workshop de traduceri literare româno-turce. Evenimentul se desfășoară până în 10 iunie 2016 atât la sediul Institutului Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul, cât și într-un spațiu cultural inedit, DAM Cultural Centre aflat în centrul metropolei turce.

Patru poeți români, Claudiu Komartin, Dan Coman, Teodora Coman, Svetlana Cârstean, împreună cu cinci poeți turci, Efe Duyan, Gökçenur Ç., Nilay Özer, Asuman Susam, Kadir Aydemir, și doi traducători, Jenny Marilena Vișa, Erkut Tokman (poet și traducător), vor lucra împreună timp de 5 zile. Scopul întâlnirii lor este de a traduce poezie contemporană din limba română în limba turcă și din limba turcă în limba română. 

Dincolo de acest workshop-ul de traducere, programul include un panel cu tema "Translation and cultural interaction" și o seară de lectură de poezie în ambele limbi, urmată de o dezbatere publică, la care vor fi invitați editori, studenți, poeți, agenții literare, public iubitor de literatură.

Proiectul se va finaliza cu publicarea poeziilor traduse  în revista Çevrimdışı İstanbul (http://www.cevrimdisiistanbul.com/) şi în revista Poesis International (redactor - șef Claudiu Komartin).


-----------------------------------------------------------


Claudiu Komartin s-a născut la București, în anul 1983. Prima sa carte Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007) a câștigat cele mai prestigioase premii pentru debut literar. A mai publicat Circul domestic (2005), care a fost distins cu Premiul pentru poezie al Academiei Române; Un anotimp în Berceni (2009, 2010) și Cobalt (2013). O selecție a lucrărilor sale au fost traduse în limba germană de Georg Aescht: Und wir werden die maschinen für uns weinen lassen (Ed. Korrespondenzen, Wien, 2012). Este redactor-șef al revistei Poesis International și editează, împreună cu Radu Vancu, antologiile „Cele mai frumoase poeme ale anului". Poeziile sale au fost traduse în limbile engleză, germană, franceză, spaniolă, suedeză, flamandă, slovenă, maghiară, sârbă, croată, bulgară, poloneză, cehă, japoneză și coreeană.

Dan Coman s-a născut în 1975, în Gersa din județul Bistrița-Năsăud. Prima lui colecție de poezie a fost Anul cîrtiței galbene, în anul 2003. Poeziile au fost foarte bine primite de critici care l-au declarat, aproape instantaneu, liderul generației sale.

În 2004 a fost distins cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu" pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Au urmat și alte cărți de poezie: Ghinga (2005) și Dicționarul Mara (2009). În 2010, a fost distins cu premiul Radio România Cultural la secţiunea Poezie; în 2011 a fost laureatul Premiului "Vilenica Crystal Prize 2011" pentru poezie, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proza Irezistibil (2010), Parohia (2012) și Căsnicie (2015). Textele sale sunt incluse în antologii din România, Suedia, Franța, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

Născută în anul 1976 la Sibiu, Teodora Coman a publicat poezii în revistele „Dilema veche", „Arca", „Euphorion", iar din 2011 scrie cronici de carte în revista „Poesis Internațional". și este prezentă cu un grupaj de poeme în antologia Ziua cea mai lungă (2011). Publicată în 2012 la Casa de Editura Max Blecher, Cârtița de mansardă reprezintă debutul său editorial și i-a adus premiul de poezie pentru debut „Iustin Panța" și premiul revistei „Accente" pentru debut în literatură, ediția I, 2013.

Svetlana Cârstean s-a născut în anul 1969, la Botoșani. Este scriitoare și jurnalistă. A fost membru cofondator al cenaclului Central de la Facultatea de Litere din București alături de Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu și T. O. Bobe. Volumul de debut individual, Floarea de menghină (Cartea Românească, 2008), a avut parte de o primire excelentă din partea criticii. Poemele sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, italiană, catalană, suedeză, cehă.

Nilay Özer s-a născut în anul 1976 la Istanbul. Începând cu anul 1995 a scris poezii, eseuri, articole și uneori proză în diferite reviste literare. A publica trei volume de poezii: Zamana Dağılan Nar/ Rodia dispersată în timp(1999), Ol!../ Fii!... (2005) și Korkuluklara Giysi Yardımı/ Sfat vetsimentar pentru sperietori de ciori (2015). Poeziile sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, persană și în kurdă.

Asuman Susam, născută în anul 1968, în orașul Izmir, Turcia, a scris următoarele volume de poezii:  Bir Unutuş Olsun/ Fie uitarea (editura Piya- 1995),  İhtimal Ki Aşk/ Posibil iubirea (editura Piya-2001), Susunca Sen/ Tu când taci (editura Şiirden-2008), Dil Mağarası/ Peșterea limbajului (editura Everest- 2012), Kemik İnadı/ Îndârjirea oaselor (editura Can-2015).

Kadir Aydemir s-a născut în anul 1977 la Istanbul. Între anii 1997 - 2003 a editat unsprezece numere ale revistei literare Bașka Șiir/ O altă poezie. În anul 2000 a fondat pagina web de literatură Yitik Ülke (www.yitikulke.com) pe care o editează de șaisprezece ani. Volumele de poezii publicate sunt: Dikenler Sarayı/ Seraiul spinilor (2003), Rüzgârla Saklı/ Ascuns în vânt (2007), Soğuk Yazgı/ Soartă rece (2014). A înființat editura Yitik Ülke; este membru al Centrului P.E.N. Turcia și al Uniunii Scriitorilor din Turcia. Poemele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, armeană, azeră, bulgară, japoneză, rusă, uigură și română.

Efe Duyan - născut în anul 1981 la Istanbul este poet și arhitect. Poeziile și eseurile sale au fost publicate în mai multe reviste literare precum Edebiyat Eleştiri, ÖtekiSiz, Damar, Kavram Karmaşaand Akköy. A publicat colecțiile de poezii Takas/Negoț (editura Sanat Cephesi 2006, editura Daktylos 2008) și Tek Şiirlik Aşklar (Yitikülke Yayınları, 2012). Unele din poemele sale au fost traduse în limbile germană, bosniacă, bulgară, catalană, chineză, daneză, estonă, franceză, croată-sârbă, galeză, ebraică, engleză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, macedoneană, română, slovenă, ucraineană și greacă.

Gökçenur Ç. s-a născut în anul 1971 la Istanbul. Volumele de poezii publicate sunt: Her Kitabın Elkitabı/ Ghidul fiecărei cărți, (editura Yitik Ülke, 2006),  Söze Mezar/Mormântul cuvântului, (editura Yitik Ülke, 2010),  Onüç Kuşa Bakmanın Tek Yolu/ L'unico Modo Per Verdere Tredici Merli Tutti Assieme  (volum bilingv în turca și italiană, I Libri Del Merlo Publishing House 2011, Napoli, İtalia), Sırtında Bunca Sözcükle/ Cărând cuvinte în spate (editura Yitik Ülke, 2012), Dünyadayız, Dil De Dünyada, Ne Güzel Herkes Burada/ U Svetu Smo Mı, U Svetu Su Rečı, Ovde Je Sve Tako Savršeno  (volum bilingv în turca și sârbă editura Treci Trg, 2012, Belgrad), Doğanın Ölümü / Moartea naturii (2014). Volumele traduse de Gökçenur Ç. în limba turcă: Duvar Yazısı, Poeme alese, Paul Auster ( editura Can, 2008), Bay T., Katerina Illiopoulou (editura Yitik Ülke, 2012), S.ktir Git İsakovski, İgor İsakovski (editura Yitik Ülke, 2014), Bdin, O Bataklık, Ivan Hristov (2015), Bir Garip Roman,  Claudiu Komartin (2015).

Erkut Tokman este un poet turc, traducător, co-editor și jurnalist. S-a născut în anul 1971, la Istanbul. Este membru al Centrului P.E.N Turcia și, totodată, membru al consiliului director al Intercultural Poetry and Translation Academy of Turkey.