Bursa pentru literatură a oraşului Graz 2018/2019

Oraşul Graz anunţă lansarea unui nou apel la candidatură pentru bursa literară „Scriitorul/Scriitoarea oraşului Graz“ pentru intervalul septembrie 2018 ‒ august 2019. Bursierii beneficiază de o locuință gratuită în centrul vechi al orașului (castelul Cerrini din Grazer Schlossberg) și de o sumă lunară de 1.100 €. Bursa este acordată de oraşul Graz prin Oficiul pentru promovarea Culturii (Kulturvermittlung) Steiermark şi Departamentul pentru Cultură al oraşului Graz.

Obiectul acestui program de burse este promovarea scriitorilor/scriitoarelor care, în operele lor, manifestă capacitate de inovație și racordare la prezent, calități estetice și lingvistice, autenticitate și autonomie artistică. Prezența lor la Graz contribuie la intensificarea schimburilor culturale, precum și la interacțiunea cu scena literară locală.

Regulament de acordare a bursei literare „Scriitorul/Scriitoarea oraşului Graz“

Bursierii se obligă să fie prezenţi în Graz cel puţin 8 luni din intervalul pentru care li s-a acordat bursa.

Nu sunt admise aplicaţiile autorilor/autoarelor care au fost desemnaţi anterior „Scriitorul/Scriitoarea oraşului Graz“.

Criteriile pentru acordarea bursei:

• afinitate culturală şi lingvistică cu oraşul Graz

• sunt de preferat cunoștințe de limbă germană (cel puţin la nivel de începător)

• îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: cel puţin o operă literară independentă publicată (nu la o editură proprie); cel puţin cinci publicaţii neautonome în reviste sau antologii; două piese de teatru radiofonic publicate sau difuzate la radio; o piesă de teatru pusă în scenă sau publicată

• deschidere pentru dialogul între literatură şi mediul urban

• disponibilitate către stabilirea unor contacte cu scena culturală şi publicul din Graz prin participarea la lecturi în şcoli, discuţii în cadrul unor instituţii publice, cu ajutorul Oficiului pentru promovarea Culturii şi a Departamentului pentru Cultură

• formularea unei idei concrete de proiect, la a cărui realizare autorul să lucreze în timpul şederii la Graz.

Documentele necesare (în 6 exemplare):

• cerere pentru bursă (nu există un formular tipizat)

• Curriculum Vitae

• bibliografia publicaţiilor proprii

• 2 exemple de publicaţii; *) la cele în alte limbi decât germană, cu traducerea aferentă

• texte dactilografiate (5-10 pagini de text proză sau dramă, 5 poezii în limba originală cu traducerea în germană)

• conceptul pentru proiectul propus (circa 2 pagini DIN A4) **)

*) Dimensiune: din fiecare 5-10 pagini probă de text – nu este necesară trimiterea cărţilor

**) Descrierea unei idei concrete de proiect, care va fi dezvoltată în timpul sejurului la Graz

Procedura de selecţie:

• depunerea candidaturii

• evaluarea de către Comisia lărgită pentru Literatură şi Departamentul pentru Cultură

• decizia organelor competente ale oraşului Graz

Data limită: 31 martie 2018 (data timbrului poştal)

Aplicaţiile trebuie trimise la:

Kulturamt der Stadt Graz Stigergasse 2/II. Stock (Mariahilfer Platz) 8020 Graz /Austria

Contact:

Kulturamt

Elvira Maurer

Tel.: +43/316/872-4907

kulturamt@stadt.graz.at

elvira.maurer@stadt.graz.at

www.kulturserver-graz.at/kulturamt