- 21 December 2017 - 6 January 2018
- Tags George Petean Zeno Popescu Opéra Royal de Wallonie-Liège ICR Bruxelles Rigoletto
Institutul Cultural Român Bruxelles propune un sfârșit de an feeric la Opera Regală Wallonie-Liège cu spectacolul Rigoletto de Giuseppe Verdi (1813-1901), sub bagheta lui Giampaolo Bisanti, în viziunea regizorală a lui Stefano Mazzonis di Pralafera.
Baritonul George Petean (Rigoletto) și tenorul Zeno Popescu (Matteo Borsa) sunt în distribuția acestui spectacol care va avea loc în perioada 21 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018 la Opera Regală Wallonie-Liège, respectiv în 6 ianuarie 2018, la Palais des Beaux-Arts din Charleroi.
Rigoletto, considerată operă de maturitate, este inspirată din melodrama Le roi s'amuse (ro. Regele se amuză) de Victor Hugo și reprezintă prima parte a trilogiei „populare" pe care Verdi o continuă cu Il trovatore și La Traviata.
În Mantoue, în secolul XVI, Rigoletto îi
slujește unui duce cu moralitate îndoielnică. Perfid și stigmatizat de întreaga
curte, Rigoletto ascunde o altă față, a unui tată afectuos, și disimulează
existența fiicei sale, Gilda. Când aceasta este descoperită și oferită, ca
răzbunare, spre capriciile și plăcerile ducelui, Rigoletto, nebun de furie,
planifică asasinarea ducelui.
Fețele personajului principal, Rigoletto Rigoletto, bufon de curte, tată iubitor și răzbunător fără milă, vor fi descoperite prin forța, expresivitatea și vocea baritonului George Petean. Din distribuția operei face parte și tenorul Ciprian Zeno Popescu, prezent pentru a doua oară într-o producție a Operei Regale Wallonie- Liège, în calitate de artist invitat, după debutul în spectacolul Norma în octombrie 2017, cea mai cunoscută operă a lui Vincenzo Bellini (1801-1835).
Aria celebră a ducelui, La Donna è mobile, a fost inițial respinsă de cenzura venețiană,
obligându-l pe compozitor să-și revizuiască în întregime opera. Cu toate
acestea, capodopera pasională a urii, violenței, iubirii, blestemului și
răzbunării are o muzicalitate sublimă care a marcat un stil nou, între
realismul teatral și seducția melodică. La
Donna è mobile este doar vârful aisbergului. Conștient de unicitatea
melodică, dar și pentru a evita replicarea frauduloasă a compoziției, Verdi a
interzis soliștilor interpretarea operei în afara teatrului. Succesul imens al
acestei opere, creată în 1851, rămâne nealterat și astăzi, Rigoletto fiind o
lucrare inconturnabilă în repertoriul internațional de muzică clasică.
Pentru publicul larg, toate spectacolele vor fi
precedate de introduceri ale libretului si temelor operei lui Verdi.
Prezentările vor fi realizate de Jean-Marc Onkelinx cu 30 de minute înainte de
eveniment.
Perioada:
- 21 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, Opéra Royal de Wallonie, Place de l'Opéra, 4000 Liège
- 6 ianuarie 2018, Palais des Beaux-Arts, Place du Manège, 6000 Charleroi
Tarif special: Pentru publicul ICR Bruxelles, rezervări la tarif preferențial (CAT.1/2 - 30 €/ticket; CAT. 3/4 - 15€/ticket) sunt disponibile la spectacolele de sâmbătă, 23 decembrie, respectiv marți, 26 decembrieː AICI
Odată ce datele persoanelor au fost înregistrare, serviciul ticketing vă va contacta prin e-mail pentru a finaliza rezervarea. Numărul de locuri este limitat, rezervările vor fi tratate în ordinea sosirii.